Americanii au decis, prin vot, cum altfel?, ca Donald Trump să fie al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, alegere comentată și analizată peste tot în lume. Ce ar mai fi de spus? În primul rând, s-ar cuveni să spunem că alegerea lui Trump nu are absolut nicio legătură cu România și nici nu va influența în vreun fel rezultatul alegerilor parlamentare și prezidențiale de la noi.

De altfel, numai bunul Dumnezeu mai poate influența în bine alegerile de la noi.

În al doilea rând, ar trebui spus că, deși alegerea lui Trump pare o chestiune internă, nu-i chiar așa. Trecutul dar și prezentul fac dovada că nu-i doar treaba americanilor cine va domni la Casa Albă în următorii patru ani – evident, în afara lui Elon Musk, cel care a profitat de un geam lăsat deschis și a început să bâzâie, deocamdată nebăgat în seamă, între pereții Imobilului Alb.

Elon Musk și fiul său cel mic, numit X Æ A-12. 

Sursa: protv.ro

Președintele SUA ar trebui ales și de ceilalți pământeni ce populează lumea liberă (subliniez: lumea liberă), de vreme ce este nu doar cel mai puternic om al planetei și conducătorul celei mai puternice armate din lume, ci și conducătorul lumii libere. Și susțin asta, înțelegând foarte bine și principiul suveranității, și drepturile electorale ale cetățenilor. Poate chiar mai bine chiar decât mulți dintre „președinții mondiali” aleși de americani, inclusiv de realesul Trump.

De acord, SUA înseamnă o mare putere economică și militară. Poate cea mai mare – spun „poate” pentru că adevărata putere a Chinei, de exemplu, încă nu a fost măsurată. Totuși, încă nu sunt convins că SUA sunt și în vârful campionatelor democrației. Ba chiar am niște îndoieli de vreme ce până și sistemul lor de vot, de exemplu, este oricând susceptibil de erori majore, deloc democratice – principiul „câștigătorul ia tot”, care funcționează în cele mai multe state americane, face oricând posibil ca pierzătorul alegerilor prezidențiale să aibă mai multe voturi din partea cetățenilor decât câștigătorul.

Problema noastră, a celorlalți locuitori ai planetei începe din momentul în care Trump sau oricare alt președintele SUA se erijează, în mod direct, în conducător planetar, poziție din care decide practic soarta oamenilor din afara jurisdicției sale de iure.

În campanie, Trump a promis, cu emfaza lui de toate zilele, că în 24 de ore va pune capăt războiul din Ucraina, iar unii chiar au crezut bazaconia asta. Pentru orice minte matură este clar că Trump nu va putea opri războiul prea curând, decât dacă va opri ajutorul militar pentru Ucraina, obligând-o, practic, să capituleze. Așadar, „mărețul” plan al lui Trump nu ar face altceva decât să ajute Rusia agresoare și astfel să pună întreaga Europă în pericol.

De altfel, exact asta fac și cei care clamează oprirea ajutorului pentru Ucraina, în numele păcii: susțin agresiunea Rusiei.

Un adevărat conducător al lumii libere nu ar face așa ceva. Și nici unul care ar fi ales de toți cetățenii cu drept de vot din lumea liberă, nu doar americanii.

Și totuși, problema nu este la Trump, ci la Europa.

Mai precis la Uniunea Europeană și la liderii ei care, lipsiți de viziune și de valoare, s-au ocupat de „sexul îngerilor” în loc să se ocupe prioritar de energie, de apărare, de economie.

Au adus Europa, așa unită cum e, la umbra Rusiei și la cheremul SUA.

Cetățenii americani cu drept de vot au transmis un semnal puternic lumii civilizate, în special Europei, că este cazul să-și revizuiască prioritățile.

După un recul economic datorat pandemiei, prioritatea priorităților ar fi trebuit să fie repornirea „motoarelor” economiei, nicidecum promovarea altor chestiuni, oarecum colaterale. Nu neapărat lipsite de importanță, dar nici prioritare.

Desigur, protecția mediului trebuie să fie o preocupare constantă a omenirii, nu doar a Europei, cum este acum. Este foarte frumos să fim exemplu pentru celelalte continente și țări care n-au nicio grijă că poluează („medaliate” fiind SUA, China și India). În plus, este frumos că n-o supărăm pe activista Greta Thunberg care, la Summitul ONU pentru climă din 2019 s-a răstit la conducătorii lumii:

„Cum îndrăzniți să ignorați avertismentele și să veniți aici să spuneți că faceți destul când politicile și soluțiile necesare nici măcar nu se întrevăd? Cum îndrăzniți?”.

Doar că, din 2019, omenirea a trecut printr-o pandemie care a pus economia la pământ, apoi, printr-o criză energetică declanșată de invazia rușilor în Ucraina, plus celelalte probleme generate de război. Or, pentru a trăi, chiar și pentru a investi în protecția mediului, economia trebuie repusă „pe roate”.

Desigur, nu pledez pentru oprirea tuturor activităților legate de protecția mediului, ci pentru regândirea priorităților, pentru așezarea provocărilor economice în centrul preocupărilor UE.

Înțeleg insistența unora de a impune egalitatea și identitatea de gen, diversitatea, LGBTQIA și alte concepte aflate pe „agenda de lucru” a UE și nu doar. Înțeleg și jocul celor ce continuă și „prelucrează” ideologic mișcările neoliberaliste din anii ’60, ajunse „corectitudine politică” în anii ’90 și, după ce s-au „îmbogățit” cu BLM, devenite „woke”.

Ce nu înțeleg este preocuparea aproape obsedantă a liderilor UE, de exemplu, de a trata aceaste teme cu prioritate absolută, de parcă ar fi vorba despre abolirea sclaviei.  Și, mai ales, nu înțeleg obstinația UE de a obliga țările membre la asimilarea acestor ideologii, fără „drept la recurs”, fără opoziție care, desigur, ar atrage un blam public, la nivel european cel puțin.

Toate acestea, de la protecția mediului, la mișcările LGBTQIA, BLM, woke, au fost propulsate și finanțate în detrimentul „ideologiei” economice, deși criza era cât se poate de perceptibilă. Mai mult, au avut prioritate chiar și în fața apărării Uniunii, această necesitate fiind luată în calcul abia după invazia din Ucraina.

Din păcate, Europa nu va înțelege nimic din „lecția americană”. Va continua să fie preocupată de chestiuni mărunte pentru vremurile grele prin care trecem. De altfel, putea să învețe și din ceea ce se întâmplă de câțiva ani pe continentul nostru, dar n-a avut ochi pentru așa ceva.

Sau n-a fost capabilă să înțeleagă semnalele venite dinspre cetățenii Europei, făcând dovada că în aceste vremuri grele nu doar noi, românii, avem conducători slabi, ci și Europa.

Ascensiunea extremei drepte în toată Europa – o preocupare serioasă a liderilor europeni – nu se datorează lipsei pregătirii ideologice corecte, cum pare că înțeleg unii, ci distorsionarea preocupărilor UE odată cu pierderea direcției și îndepărtarea tot mai accentuată de la ideea inițială a Uniunii.

Că nu se știe dacă vrea să fie o uniune economică sau una politică, spre realizarea „Statelor Unite ale Europei” (SUE), se poate înțelege și accepta. Nu și situația în care UE acționează ca și când ar fi un organism supra-statal sau ca și când ar conduce SUE.

Dincolo de calitățile și defectele lui, de fanfaronada și emfaza cu care Trump ne-a obișnuit încă din timpul primului său mandat, soarta Europei depinde de mofturile lui. Nici Hitler, nici Stalin și, deocamdată, nici Putin – dușmani declarați ai lumii libere – n-au reușit să înfrângă Europa. Iată că o poate face acum tocmai cel proclamat conducătorul lumii libere. Ales doar de americani…

Să râdem, totuși, cu Donald Trump, cât mai putem.