Certitudini și nedumeriri: acum avem trădare fără trădători, după ce-am avut teroare fără teroriști





Cel puțin două sunt certitudinile care ne vor marca mulți ani existența: polarizarea accentuată a societății și trădarea. Demult nu mai suntem o națiune unită, dar nu mai știu când am fost atât de împărțiți în două tabere opuse și gata să înceapă un adevărat război în numele unor idei pe care, totuși, puțini le înțeleg. Inutil să mai spunem că fiecare este convins că se află de partea bună a hăului ce desparte taberele.
Apoi, ar fi trădarea, e drept, încă nedovedită, dar nici foarte cercetată. Indiferent de dovezi, sentimentul că am fost trădați rămâne viu în mintea multora dintre noi. Acestea sunt marile realizări ale celor care au încercat să „schimbe orânduirea nedreaptă” prin metode ce se arată și mai nedemne decât cele din „vechea orânduire”.
Au apărut printre noi o mulțime de concetățeni care știu tot, evident, mai bine decât toți ceilalți, gata să lupte „până la moarte” pentru tot felul de cuvinte mari: adevăr, dreptate, țară, popor, libertate/suveranitate, strămoși. Sigur, dacă ar fi vroba despre o chemare oficială la arme, Doamne ferește!, cei mai mulți dintre vehemenții de azi și-ar lua concediu medical. Sau ar fugi undeva, în lumea liberă, departe de România, dar mai ales de Rusia.
Asta a realizat acel măscărici care a pozat în „mesia”, cu citate din filme de mâna a doua și cu teorii conspiraționiste penibile.
Acum avem dovedită încă una dintre multele certitudini dureroase: România este o țară vulnerabilă, lipsită de mijloace eficiente de apărare împotriva unor atacuri mai perfide decât cele clasice (nu că împotriva acestora din urmă România s-ar putea apăra eficient). Și, mult mai grav, România pare lipsită și de voința de a acționa pentru a contracara acțiunile ostile.
Războiul acesta numit hibrid nu este chiar o noutate, sintagma fiind lansată în 2002 într-o lucrare ce analiza războiul din Cecenia (William J. Nemeth – Războiul viitorului şi Cecenia: o variantă de război hibrid), pentru ca în 2014, termenul să fie adoptat de NATO, cu referire clară la situația din Europa de Est.
Prin urmare, nu se poate spune că Serviciile n-ar fi avut timp să se familiarizeze cu practicile unui astfel de război.
Și-atunci, să nu te gândești la trădare?
Cu atât mai mult cu cât, alegerile din Georgia și Republica Moldova au fost puternic afectate de acțiuni destabilizatoare, menite să denatureze alegerile. Evident, tot printr-o formă hibridă de război.
Mai grav este că Serviciile și, în general autoritățile statului nu au știut sau nu au vrut să gestioneze toate fisurile din societate, devenite vulnerabilități – de la neîncrederea în clasa politică și în instituțiile statului, la nivelul extrem de scăzut al învățământului (responsabil pentru apariția mulțimii de analfabeți funcțional) și apariția unor curente politico-religioase tot mai active.
Cum să nu te gândești, în astfel de circumstanțe, că este trădare? Unde s-a mai pomenit ca Serviciile – a căror prezență o simțim de câte ori folosim telefonul sau computerul, dar nu numai – să nu știe care este starea de spirit a populației? Și unde s-a mai pomenit ca, având cunoștință de aceste vulnerabilități, Serviciile să nu intervină pentru a le elimina?
Desigur, doar acolo unde vulnerabilitățile sunt folosite în interes propriu, al Serviciilor sau al unora dintre decidenți, caz în care tot la trădare ajungem. Cu gândul, pentru că unde să găsim noi dovezi împotriva serviciilor?
Tot o vulnerabilitate a fost, în ultimii zece ani, prestația aproape anti națională a președintelui Iohannis, cel care, de altfel, a răspuns și de activitatea diplomației românești, ca și inexistentă în cele două mandate ale sale. O adevărată rușine.
Uneori nesimțirea în funcție ar putea sau ar trebui să fie considerată trădare, nu?
Am amintit de aceste vulnerabilități pentru că, într-o accepțiune simplă, poate chiar simplistă, războiul acesta hibrid poate fi înțeles și ca un război de spionaj inversat, în care Serviciile nu caută să fure informații sofisticat ascunse, ci livrează soluții la problemele pe care le află, analizând mulțimea de informații pe care le găsesc la liber, chiar fără să intre în țară, fie pe rețețele de socializare, fie în presă sau chiar prin crâșme.
Sigur, soluțiile astea nu au ca scop eliminarea vulnerabilităților. Dimpotrivă, se lucrează pentru agravarea lor, în scopul de a destabiliza țara atacată și, în final, de a o cuceri. Desigur, la început într-o formă hibridă, adică, trecerea ei sub influența atacatorului.
Greu de spus dacă acum România este deja sub influența acelui „actor statal” pomenit în comunicatul CSAT (câtă prețiozitate irosită în limbajul de lemn al comunicatorilor din jurul președintelui!). Certitudinea este aceea că, parțial cel puțin, actorul ăsta a reușit să adâncească fisurile din societate, să rupă orice idee de coeziune în societatea româneacă. Și să radicalizeze discursul public.
Or, un popor atât de dezbinat este ușor de cucerit, mai ales că nu va fi dispus să lupte „sub stindard” cum s-ar spune.
Întrebarea, fără răspuns deocamdată, este dacă această certitudine s-a realizat prin incompetență, dezinteres sau trădare pur și simplu. Ce putem observa este că puterea politică și-a mobilizat instituțiile independente din subordine și astfel s-a dat startul la ceea ce se numea nu demult, justiție televizată.
Un joc în care au intrat cu zel și organele judiciare.
Justiția din România pare în astfel de situații fie slab pregătită profesional, fie incoerentă. Sau cumpărată – să nu uităm că vorbim, totuși, despre Justiția din România. Oricare ar fi cauzele, multe dintre deciziile emanate de la organele judiciare, stârnesc perplexitate. Iar pe fondul unei deja înrădăcinate lipse de comunicare a tuturor acestor instituții, încrederea populației în actul de justiție și în celelalte instituții de siguranță ale statului este la cote extrem de mici.
Prostie? Trădare? Interes material?
Totuși, refuz să cred, în lipsa unor dovezi clare, că Justiția – ca și Serviciile sau instituțiile de forță în care includ și Armata – ar fi populată de oameni dispuși să trădeze pentru bani sau alte foloase. Nici că ar avea interese contrare țării sau că nu ar fi bine pregătiți profesional. Chiar dacă prin unele instituții demult bate un vânt de nostalgie după vremurile apuse.
Totuși, de la nostalgie, la trădare este un drum mult prea lung. Iar fără dovezi este chiar un drum spre infinit.
Parcă toți s-au molipsit de la șeful statului, unul dintre personajele care, alături de partidele ce au guvernat țara în timpul mandatelor sale, a încurajat practic accentuarea neîncrederii în instituțiile statului, în clasa politică, în justiție, în tot ce nu-i sărac și slab ca noi, cetățenii de rând. Chiar și la dezvoltarea unui curent politic de tip neofascist a contribuit din plin președintele. Poate, fără să vrea.
A dat de înțeles, dimpreună cu liderii de carton ale celor două partide care s-au coalizat la îndemnul președintelui pentru a guverna țara, că această coaliție contra naturii politice este necesară pentru a nu lăsa partidele extremiste să crească.
O asemenea acțiune ar fi reușit doar în condițiile unei prestații cinstite și profesioniste ale oamenilor numiți de cele două partide în guvern și în cele peste 400 de agenții guvernamentale. N-a fost cazul.
Dar nici n-au trădat, chiar dacă au mințit cât pentru două vieți și au devalizat bugetul cât pentru zece guvernări. De unde dovezi?
Sursa: rptv.ro
Hotărât lucru, deși totul arată că înainte de alegeri și chiar în timpul alegerilor interesele României au fost trădate, că România a fost în prag de a fi furată electoral, prin metode hibride, dar nu imposibil de contracarat, că întreaga Alianță Nord-Atlantică a fost în mare pericol de a-i fi fost predate secretele „actorului statal”. Deci, cu toate astea, nimeni nu a trădat.
Toate pericolele și trădările astea au venit de undeva din zona nanochipurilor dacice și a energiilor acumulate fără cezariană, din munții noștri situați în centrul Universului, unde se relaxează extratereștri care vorbesc doar cu alesul.
Vestea bună este că și ei (cine or fi fiind cei ce au dat în noi cu hibridul) se pot considera trădați. Sau incompetenți. Păi, să pui la punct atât de bine planul și să îl pui în aplicare pentru un neîmplinit care începe să vorbească prostii exact când nu trebuia decât să-și conserve avantajul.
În plus, să vorbească neîntrebat despre Putin și măreața Rusie ca să se aprindă beculețul de alarmă la invelul NATO…
Vă dați seama cum ar fi fost ca un astfel de război hibrid ar fi fost pus în practică pentru a susține un candidat pro rus, dar suficient de deștept încât să ascundă asta? Deja am fi acum o butonieră la cămașa de uniformă a lui Putin.
Evident, nici atunci n-am fi avut trădători, ci eroi…
Cei care ar fi, poate, tentați să creadă că ne-am trezit și noi, vorbind după război, sunt rugați să citească și acest comentariu, din 22 octombrie:
Comentariile portalului
Se revine la practicile securiste de prin 1990, când erau ridicați oamenii de pe strada, și la vremurile apuse ale lui băsescu, când se făceau dosare ș (...)
Odihnească-se în pace sufletul tău, copil blând!
Mizerii ordonare, bugetarii hoți, să muriți cât mai repede ăștia care ați furat toată viața, cu pensiile voastre speciale și prime...de la gunoiul de (...)