Pe lângă valul de furie ce-a fost îndreptat împotriva partidelor așa-zis tradiționale (vinovate de trădare față de cetățeni, preț de 35 de ani) sau împotriva unei clase politice devenite insuportabil de arogante și deja vizibil corupte, alegerile prezidențiale (în special), dar și cele parlamentare au adus în viața noastră, extrem de multă ură.

S-au rupt frății, s-au destrămat prietenii „de-o viață” și s-au transformat, de la o zi la alta, în dușmănii profunde. Oameni în toată firea au ajuns să nu-și mai vorbească din cauza unei opțiuni electorale. Nimeni nu mai este dispus să asculte argumente și, mai ales, să accepte opțiunea celuilalt.

Alții, și mai convinși că ei sunt deținătorii dreptății absolute și a puterii – plus a dreptului de a-și exercita puterea după cum „simt” ei – lansează public amenințări absolut inacceptabile, ce par venite direct din arsenalul nazist-legionar, dar rămase încă necercetate, darămite sancționate.

Cam așa cum era și în martie 1990, la Tg. Mureș, dacă vă mai amintiți.

Toată atmosfera din această perioadă electorală arată lumii și românilor de-acasă o Românie lipsită de apărare, vulnerabilă în fața oricărui atac din interior și din exterior. Pentru că așa ceva nu se poate întâmpla decât într-un stat slăbit de impotența, complicitatea sau chiar trădarea instituțiilor sale.

Cel mai complicat an electoral din istoria recentă a găsit România cu o clasă politică extrem de slabă (ceea ce s-a reflactat și în nivelul calitativ al candidaților, inclusiv la prezidențiale), cu un Parlament preocupat parcă mai mult de conservarea privilegiilor decât de procesul legislativ și cu un Guvern preocupat doar de promovarea imaginii unui premier ce visa să ajungă președinte.

O Românie al cărui șef a avut mai mult preocupări personale și s-a dovedit a fi incapabil să mai conducă țara.

O Românie cu instituții temătoare de presiunea politică la care s-au lăsat supuse, cu angajați demotivați pentru că nu știu care partid va fi noul lor stăpân (se vor re-motiva după alegeri, ca niște profesioniști, în slujba celui mai tare). Instituții care, într-o situație de criză nu au fost capabile să acționeze decât, în cel mai fericit caz, după ce au primit comanda, când a fost trasă cheița.

De exemplu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și organele judiciare.

În schimb, instituțiile care inspiră teamă, instituțiile care nu se tem să acționeze pe cont propriu, par să fi avut propria lor agendă în această campanie. Sigur, ele au fost și încă mai sunt singurele instituții din România care pot spune, ca Zița lui Caragiale, fără să mintă: sunt liberă, trăiesc cum îmi place și de nimini nu depand (O noapte furtunoasă).

Practic, în România acestui an, în afară de Armată, nicio instituție nu și-a arătat disponibilitatea de a apăra țara de posibilele atacuri din interior și din exterior. Nici măcar cele care „de nimini nu depand”. Fapt ce naște serioase întrebări și îngrijorări.

Incompetență, complicitate, neglijență sau trădare?

N-am să repet întregul film al apariției „din spuma mării necunoscute” a unui candidat dubios prin vorbă și faptă. M-am săturat și eu de atâta „informație”, minciuni, manipulare și prostie. Mai important este că, după zile de secretomanie și somn liniștit, CSAT a catadicsit să desecretizeze documentele de la celebra ședință de săptămâna trecută. De ce or fi fost secrete atâtea zile, nu se știe.

Așa am aflat, în termeni vagi, că acel nenumit „actor statal” a comis un atentat asupra României. Ce n-am aflat este de ce nu au intervenit acele servicii care au descoperit „spectacolul” ostil al „actorului statal” numit Rusia, conform secretarului de stat american, Antony Blinken.

Înțeleg, poate serviciile n-au știut înainte de alegeri de acel spectacol. Or fi fost luate prin surprindere, deși o lume întreagă știa că după Georgia și Republica Moldova urmează România.

Bun, n-au știut pentru că au fost incapabile sau neglijente. Și-atunci de ce mai sunt pe funcții toți generalii ăia care nu se mai pot mișca sub greutatea stelelor de pe umeri?

Poate, totuși, după cum aflăm din documentele alea de la CSAT, serviciile știau mai demult – acum ni se spune că primele conturi destinate promovării candidatului au fost înființate încă din 2016, înainte ca TikTok să treacă granița Chinei.

Și-atunci, de ce nu au fost luate măsuri la timp, pentru a împiedica ilegalitățile și, poate chiar atentatul? Ei, asta enigmă!

Deja nu mai este vorba doar despre un șmecher care și-a făcut reclamă electorală fără să aibă trecut și codul de identificare – faptă pentru care, între noi fie vorba, AEP ar fi trebuit să aplice de la bun început primele sancțiuni (amendă între 10 și 25 de mii de lei), dar și AEP a dormit în post.

Aici deja este vorba despre ceva mai mult și mai important.

După cum observăm, candidatul ăsta ce pozează într-un fel de Mesia, într-un amestec de sloganuri creștine, legionare, yoghine și papagalisme ieftine a fost, dacă nu susținut de instituții importante din stat, cel puțin ajutat să apară ca din spuma mării. Ceea ce ne poate duce cu gândul la complicitate sau, și mai grav, la trădare.

Îmi reprim acest gând. Chiar refuz să cred că instituții extrem de importante ale statului, despre care se știa că sunt foarte pricepute, ar putea comite vreun act ostil României.

Totuși, ceva, ceva a fost. Păi, dacă atentatul vreunui „actor statal” ar fi vizat eliminarea pensiilor speciale, în câteva zile, cel mult, ar fi fost descoperit și anihilat.

Am sentimentul că unele persoane foarte bine plasate în ierarhia statului Român s-au jucat de-a „jos democrația”. S-au jucat și de-a instabilitatea în această zonă tensionată a Europei, de parcă ar fi vrut cu toată puterea lor să atragă România într-o capcană izolaționistă față de actualii aliați din UE și NATO.

Nu avem de unde să știm, acum, ce motive ar fi avut. Cu siguranță însă și ceva legat de bani. De mulți bani.

Ca să fie cât mai plin de culoare tabloul lipsei de reacție în momentele dinaintea alegerilor, acești indivizi au încercat să dea și un șah la democrație, dirijând cumva și atacul la încrederea în alte instituții ale statului.

Din păcate, aflată și la cheremul unui anumit partid care se vedea câștigător detașat al acestor alegeri, CCR a picat în plasă. Prima dată atunci când a respins o candidatură la președinție – respingere de care a profitat tot „Mesia de TikTok” – apoi, când a dispus renumărarea voturilor.

Prin urmare, operațiunea „Я хочу быть президентом Румынии” (adică, „vreau să fiu președinte al României”, dacă dicționarul online româno rus a făcut bine traducerea) s-a desfășurat conform planului, fără să fie perturbată de vreo instituție a statului. Eventual, ajutată.

Aminteam și de organele judiciare. După desecretizarea documentelor CSAT, s-au sesizat de urgență și din oficiu. Frumos. De ce nu s-or fi sesizat mult înainte de alegeri, pentru a opri toate manifestările de tip legionar sau fascist? Și n-au fost secrete, ci filmate cu mândrie asumată pe rețelele de socializare.

Oameni buni, haideți să le mai dăm o șansă tuturor să se pună pe treabă. Haideți să votăm. Fiecare pe cine vrea, dar nu rămâneți nepăsători. Pentru că din nepăsarea asta se hrănesc toți ăștia ce-și fac timp să nu vadă atentatele la adresa României, decât atunci cât nu se mai pot feri.

Haideți la vot!