Știu că pare cel puțin ciudat să scrii unei abstracțiuni, căreia să-i mai spui și „dragă” sau „iubite”. Știu, orice an nou sau fie el vechi, numerotat (sau numit, dacă vreți) 1955 sau 2025 este, la urma urmei, o convenție, ca să nu spun ficțiune. Ca orice unitate de măsură acceptată aproape unanim pe Pământ, anul nu are nici viață, nici suflet, nu are trăiri, nu simte și, ca nu cumva să credeți că am vorbit despre vreun politician, nu face nici strategii.

Totuși, ne-am obișnuit să tratăm Anul Nou ca pe un personaj apropiat, un fel de Moș Crăciun care n-a avut norocul să aibă partener nicio băutură răcoritoare plină ochi de nanocipuri. În noaptea de Revelion îl tratăm aproape ca pe un membru nou al familiei, un bebeluș nou născut de la care avem tot felul de așteptări.

Lui, celui numit An Nou nu-i scriu copiii scrisori, iar adulții cu atât mai puțin.

Dar nu pentru că adulții ar fi conștienți de abstracțiune, ar fi mai copți decât copiii. Sau că, într-un acces de maturitate ar înțelege absurditatea de a scrie unei unități de măsură, unei ficțiuni, unei convenții.

Aș spune că dimpotrivă, de vreme ce imediat după Crăciun își transmit unul altuia urări de an nou cu bucurii, an nou cu sănătate, an nou cu prosperitate sau, cei mai evlavioși, an nou binecuvântat – urare la fel de „creștină” ca și gestul de a duce biletul de loterie la preot pentru binecuvântare.

Așadar, (ne) facem urări legate de abstracțiunea cunoscută ca an nou, ne punem tot felul de dorințe, tot în numele „bebelușului”, deși, evident, nu de anul nou depinde împlinirea acestora, ci, eventual, de vreun medic, de guvern sau, pentru cei cu adevărat credincioși, de puterea rugăciunii către Dumnezeu.

Nu ne transmitem „sănătate și bucurii” cu ocazia noului litru de benzină ce intră în rezervor, nici „prosperitate” la începutul metrului de cherestea pe care o măsurăm și cu atât mai puțin „nou kilogram  binecuvântat” (de ce-o fi: salam, pâine sau fier beton).

În toată lumea asta tot mai bezmetică sunt oameni care se închină la tot felul de ciudățenii. Bunăoară, adepții pastafarianismului se închină Monstrului Zburător de Spaghete – încă mai cercetăm dacă este vorba de spaghete carbonara sau blognese.

Alții, adepți ai Bisericii lui Maradona au ca religie fotbalul, Diego Armando Maradona, fiind considerat entitatea supremă a acestui cult – nu știm dacă aceștia se împărășesc cu cocaine sau cu alt drog folosit de „entitatea supremă”.

Ca să nu mai vorbim că în ultimii ani au apărut unii care se consideră non-binari sau alții (therienii) care se cred pisici – iar noi ne mirăm că apar pe scena politică Trump sau Georgescu…

• Therienii au ajuns și la Arad? O adolescentă costumată în pisică s-a hârjonit cu câinii într-un parc din Micălaca

Bine, cel mai ciudat ar fi ca un parlamentar cu diplomă luată cine știe pe unde, să renunțe la mandat pe motiv că se consideră contabil, dar așa ceva nu se va întâmpla înainte de a doua venire a lui Iisus pe pământ.

Ciudat însă, niciunul ciudații ăștia (dați-mă în judecată că nu-i consider normali), până acum cel puțin, nu se consideră metru (liniar, pătrat sau cub), nici kilogram sau tonă, litru, secundă sau an, deși, cum spuneam, ne cam închinăm la cel an nou, și-l tratăm ca pe un membru nou născut al familiei.

Ceea ce, iarăși este o ciudățenie, fiind singura unitate de măsură care se „naște”, apoi crește și, în final, „moare”.

Nu considerăm că primii stropi de benzină ar fi bebeluși, iar ultimii ai primului litru ar fi moșnegi gata să moară înainte de a se relua alimentarea, desigur, în limita fondurilor. Nu considerăm că începutul primului metru cu care măsurăm o țeavă sau o scândură ar fi baby-metru, iar ultimii milimetri ar fi babalâcii care mor lăsând locul următorului metru.

În schimb un an se naște în explozii de petarde și artificii (tradiție moștenită de la daci, cum ar spune susținătorii lui Georgescu) și crește bebelușul în primele zile. Apoi uităm de el până la Crăciunul următor. E drept, uneori ne mai amintim de an, în perioada lui de maturitate, și spunem că este un an bun sau rău pentru agricultură, pentru afaceri, pentru noi toți.

Dar nu mai cerem nimic de la el, așa cum o facem la „naștere”. Altfel spus, în perioada maturității sale devine ceea ce este, de fapt: o unitate de măsură.

Încă ceva: fiecare an are ursitoare care își dau cu părerea despre „cum va fi anul”, ce „ne va aduce” și așa mai departe. Sigur, ursitoarele astea nu-s chiar ca ale oamenilor – nu-s ființe imaginare ce vin din mitologie – ci-s cât se poate de reale. Unele chiar sunt de meserie vedete, apar la televizor și în presă scrisă mai ceva ca profesorii universitari.

Ursitoarele (Moirae) au fost în mitologia greacă fiice ale lui Zeus şi ale zeiţei Themis, care controlau destinul tuturor oamenilor, din momentul naşterii şi până la moarte. 

Sursa: wikipedia.org

Nu-i de mirare că unul dintre cei mai vizibili (în ultima vreme) profesori universitari, rectorul Universității Babeș -Bolyai din Cluj-Napoca a criticat, în prag de an nou 2024, decizia ministerului Muncii de a recunoaște oficial drept „ocupații” pe cele de numerolog sau astrolog.

Putem spera ca noua veche ministră a Muncii va recunoaște și „ocupația” bocitoare, că se duce bietul an și nimeni nu-l bocește profesional. Sigur, ar putea recunoaște și „ocupația” de ursitoare, dar poate nu-i pasionată de mitologie, dacă o fi auzit de așa ceva.

Poate și cea de vedetă tv, că multe dintre ele, săracele, nu pot spune acum că au vreo meserie (norocul lor că polițiștii nu legitimează oamenii pe stradă să-i întrebe dacă sunt încadrați în câmpul muncii, ca milițienii din vremurile după care plâng unii).

Și-acum, vorba fostului actual președinte, eu ce fac? Am început adresându-mă noului an ca unei persoane care se numește 2025, după care am tot explicat că, de fapt, nu-i decât o ficțiune, o convenție, o unitate de măsură.

Deși nu sunt, n-am fost și nici n-o să fiu vreodată politician, nu cedez. Mă voi gândi la mititelul 2025 și-mi voi imagina că va face el ce n-am putut face noi. Și, mai ales, că va face el pentru noi ce nu va face niciun guvern.

Deja știu ce-mi va spune: după dezastrul făcut de guvernul C nr.1, nici măcar bunul Dumnezeu n-ar putea face minuni.

Știu și ce-i voi spune eu: bine, măi, țâcă, dar tot pe noi ne jupoiaie. Nu poți face și tu o mică minune și să-i faci și pe ei să simtă cum e fără un rând de piele? Adică, să trăiască și ei din salariul minim, fără chestii speciale și fără sume forfetare?

Ce-mi va răspunde, vă voi spune după Revelion. Pe care vi-l doresc tuturor, vesel și îmbelșugat.

Și nu uitați să purtați ceva roșu, ca să fiți feriți de deochi. Și să aveți bani în buzunare, pe care oricum vi-i va lua guvernul mai târziu.

La mulți ani cu bucurie!