Enola Day: Telenovela PNL, episodul 2. Familia Bibarț scoate pisica la căcare
Așa cum îi șade bine unei telenovele, nimic din ce se întâmplă nu este ceea ce pare, iar în final lucrurile se vor întorloca și…
Așa cum îi șade bine unei telenovele, nimic din ce se întâmplă nu este ceea ce pare, iar în final lucrurile se vor întorloca și…
S-a terminat, din câte se pare, o tevatură de peste zece ani, o poveste aproape
Tineretul penelist arădean se pregătește de vacanță. Oferă comunicate nesemnate opiniei publice de parcă ar fi tombole cu care ai putea câștiga o excursie în…
De ce Cionca și nu Falcă, vom vedea imediat mai jos. Înainte însă să vedem punctul de start, decizia Curții de Arbitraj a PNL care…
Nu vă impacientați și nu vă faceți iluzii, nu s-au dus acolo cu gânduri rele, dimpotrivă.
Pe Dani îl cunosc mulți, pe Orban și mai. Dani însă e unic, în Arad cel puțin, Orbani sunt mai mulți. Mult mai mulți. E,…
Pornim de la știrea-comunicat apărută pe site-ul nostru acum trei zile, mai precis luni, conform căreia publicația editată de IRE (Institutul Regiunilor Europene), numită News…
Asta este, sfârșitul de săptămână arădean care a trecut a fost despre alergare. Despre concursuri, în general, dar ce concursuri! Să începem cu începutul și,…
În orașul care rămâne în urmă și lasă dâre puturoase de melc trecut prin haznaua Gospodăriei Comunale în drumul său spre pasarela de la ștrand….
Săptămâna trecută, tribunalul din Timișoara a pus capăt operei bufe care
Ne-a venit în minte această, recunoaștem, oribilă întrebare pescuind întâmplător din presa locală o știre strecurată pe ușa…
Motto: Reintroducerea moralei în viața noastră publică reprezintă fundamentul activității mele – Emmanuel Macron Un fost coleg, simpatic foc, adept al traiului bun și fără…
Și în timp ce marii intelectuali ai țării, în frunte cu Adrian Papahagi și Teodor Baconschi, se luptă neînfricați, la Festivalul de Științe Umaniste de…
E greu cu franceza acum, după ce singurul om al administrației pedeneliste care știa franceză și în somn, a fost îndepărtat de Doamna Boghicevici, nerăbdătoare…
Nu va fi vorba aici de persoana și realizările lui Florin Didilescu, Papa Didi al elevilor-actori de la Teatrul Amifran, director de peste 15 ani al Bibliotecii Județene
Săptămâna care a trecut a stat sub semnul celei…
Aflăm din Special Arad – ce să facem, aici sunt știri și informații – că Falcă nu va fi ales în fruntea PNL. Deocamdată vorbim…
Rubrica pe care o citiți a fost creată, la sugestia lui Alin Olteanu, în scopul de a…
Iată, am ajuns în Joia Mare, supermarketurile pulsează de coșurile pe roți printre rafturile pline cu toate cele de care nu ai nevoie, dar se cade ca măcar acum, de Paști, să le consumi.
Anunțul primarului Aradului de joi, fotografia sa cu textul scrisorii pe care intenționează s-o trimită rectorului CEU (Central European University) din Budapesta scoate în evidență…
Poți ocoli gunoaiele, dacă faci un efort de imaginație chiar poți pretinde că nici nu le vezi, numai că ele, gunoaiele, rămân acolo unde le-au…
Regenerarea urbană se degenerează pe zi ce trece datorită lipsei de încredere din ce în ce mai manifeste…
Este drept, arădenii pe gratis. Pot intra pe gratis, vreau să zic, pe ștrand să bea o bere, să înfulece niște mici cu muștar, să stea pe terasele de pe lângă…
Iată, Vineri, 24 Martie, a venit marele moment prevestit în Vestic de cel mai tare actor al scenei
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alpinista cehă Klara Kolouchova a murit în timpul unei ascensiuni pe Nanga Parbat, supranumit „muntele ucigaş” situat în nordul Pakistanului şi al nouălea cel mai...
O pană de curent de amploare a afectat, vineri, rețeaua națională de electricitate a Cehiei, potrivit unui anunț al operatorului de rețea CEPS, citat de...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)
Foarte bine fac ca nu strica banii pe prostii