vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule: Umblatul pe Apă și Canal cu salariile lui Bănățean și Ghilea de la Falcă sau invers

    Regenerarea urbană se degenerează pe zi ce trece datorită lipsei de încredere din ce în ce mai manifeste a arădenilor față de promisiunile cu jumătate de gură ale celor care se ocupă înainte de toate de propriile lor afaceri în loc să se ocupe de treburile comunității.

    Dacă pe Domnul Cionca, mai marele peste județ, îl auzim și îl vedem doar prin interpuși, Domnia Sa ferindu-se de ieșiri necontrolate în public sau conferințe de presă ca cela încornorat de tămâie, mai nou nici onorabilul de la Primărie nu ne mai încântă prea des cu inteligența sa debordantă în manipularea noii limbi de lemn, o limbă inventată special, pe moștenirea limbii de esență tare comuniste, pentru lupii în blană de oaie, adică pentru cei care se dau oi ca noi, dar sunt de fapt prădătorii noștri, dar, cum vom vedea imediat, și ei între ei.

    Pe Domnul Cionca mai-mai că îl înțelegem, în fond Domnia Sa are doar doctorat în partaj, pe deasupra îl mai are pe lângă el și pe plenipotențialul Andrei Ando, cel care în Ungaria este deja doctor, și va fi în scurt timp, facem pariu, și în România. Și va fi în comunicare, așa cum este și cel care l-a delegat pe lângă Domnul Cionca, chiar dacă la bază Domnul primar este inginer de drumuri.

    861676e2da18f875109511bc0cf89d4e

    Are totuși avantajul unei facultăți terminate pe bune la Timișoara în vremurile în care diplomele nu se dădeau încă pe consens politic și limba rapidă și moale, așa că de la Domnia Sa ne așteptam la mai mult.

    Dar nu, Domnul primar trăiește în alte încăperi, aude alte glasuri, chemarea pentru Domnia Sa este spre centre mai importante, spre capitaluri mai babane, spre capitală în ultima instanță.

    Presa arădeană nu mai reprezintă nimic pentru el, cei care sunt împotrivă se exclud din start, sunt condamnați să moară în suc propriu, Domnul primar nu le are grija, așa cum nici Domnul Iliescu nu se ocupa cu soarta dușmanului de clasă.

    Numai că e un efect aici pe care marele om nu l-a prevăzut, ceva psihologic sau sociologic, naiba știe, că la drumuri nu te ocupi de psihologie, eventual doar de cea a târnăcopului, ca la Apă și Canal, e așa un efect că după ce i-ai pus cu botul pe labe, i-ai cumpărat pe bani mărunți, i-ai umilit, i-ai făcut slugile tale preaplecate, nu-ți mai folosesc la nimic, nu mai dai doi bani pe ei.

    Dar să le dai ceva, niște mărunțiș acolo, e cam obligatoriu.

    Oricum interviuri scrise nu mai dai de mult, că scripta manent, iar televiziunile din Arad, toate la picioarele tale, nu mai sunt bune de nimic.

    Intersatul pe care l-ai transformat în Info TV a murit de bătrânețe, iar Ghilea, cel cu care te mai distrai la TV Arad sau la televiziunea aia de buzunar și buzunare, Baricada, parcă, ce să mai faci cu el, nici de șters pe jos nu mai e bun!

    507566592_1280x720

    Andrei se ocupă mai nou doar de Cionca, oricum Blidar i-a scos televiziunea de sub fund, ce să faci: te duci la cei care fac emisiuni contra cost, la Timișoara, la București, oricum una e să apari pe Baricada TV și cu totul alta pe TVR sau Realitatea.

    Dă bine, adulatorii plâng de fericire, dușmanii mor de ciudă, ce-ți mai trebuie?

    Dar trebuie să ai grijă de ei, un stăpân bun nu-l lasă pe slugă să ajungă pe mâna altora. Nu de alta, dar e periculos, nimic nu e mai periculos decât o slugă lăsată de izbeliște.

    Noroc cu Bănățean!

    Anul trecut Compania de Apă a Aradului a sărbatorit cu fast 120 de existență și un pic mai putin de când Gheorghe Bănățean îi este director.

    falca-a-facut-zid-in-jurul-lui-banatean

    Dacă stai să te gândești a fost singurul director de companie publică pe care nu l-ai putut schimba, lupta terminându-se cu victoria totală a lui Bănățean, cu sacrificarea pionului Țolea și niște mizilicuri pentru oraș și pentru tine,

    Bine, mizilicuri pe lângă salariul lui Banățean, în fond să iei la zece mii de euro pe lună nu-i de ici-colo nici măcar în Germania, fără să mai vorbim de Vaslui sau alte locuri binecuvântate de Dumnezeu, dar cam lăsate în paragină de guvernarea dintotdeauna a țărișoarei.

    La acest salar, Bănățean, confirmat, cu opoziția înverșunată a Domnului consilier PSD Ispravnic, pentru încă patru ani cel puțin director la Compania de umblat pe Apă, pardon, pe bani, începi să te simți nițel mai curat și un pic mai uscat.

    Tot așa cum și Domnul Cionca, rămas fără colegii pe moment, a fost foarte mulțumit de venitul său de consilier în euro al Domnului Bănățean, înainte să ajungă președintele Consiliului Județean  în al cărui subordine se află Compania de Transformat Apa în Vin și Bani pentru Șefi, condus din vremuri imemoriale de mult prea vicleanul, dar repede înțelegătorul Bănățean.

    Dar nu de Cionca e vorba aici, nici măcar de Andrei, dragul de el, că n-o să mai ai unul ca el care să transforme în rahat tot pe ce pune mâna, uite, trebuie să faci ceva si cu Ghilea ăsta, că omul ți-a fost credincios ca un câine și n-ai vrea să-ți muște mâna într-un moment de neatenție.

    Era bine dacă îl puteai plasa la ARQ, pe niște bani de buzunar acolo, nu s-a putut, amicului Glad Varga i-a crescut curajul de când l-ai făcut deputat, e bine de reținut, vei avea ceva de lucru cu acest tânăr viclean de casă, ai fost nevoit din nou să apelezi la eternul și fascinantul Bănățean, cel care, de când ați făcut pace, te înțelege dintr-o privire. N-a fost deloc greu să-l convingi să-l angajeze la Ape și la Canal pe Sorin, zis și Ghilea sărăcuțul, pentru un salar mult mai mic, e drept, ca al lui, dar, la peste trei mii de leișori, totuși frumușei.

    maxresdefault (1)

    Se vede că omul este un supraviețuitor, știe exact cât să ceară și cât să dea, a cerut cam mult, de fapt un fel de eternizare în post pe un salariu de ambasador african, asta este, n-ai ce face, oricum treburile de pe aici te lasă rece, important este să ajungi sus, sus de tot, ți-e și așa un pic teamă să te gândești cât de sus, păi dacă un profesoraș de fizică neamț a ajuns președintele țării, ce te poate opri pe tine inginer de drumuri cu doctorat în comunicare venit din cele mai sănătoase direcții oltenești și moțești?

    Dacă Bănățean e cu tine, cine poate-ți fi împotrivă?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Adevar graiesti! Din pacate vor mai trece destui ani pana va veni o persoana care sa faca curatenie la Apa canal, Aeroport,etc. Asa ca unii cu scrisul altii cu cititul iar altii cu manevrarea banilor ca mai putin si vine campania electorala…..

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. Buna ziuaa tuturor , daca este buna :)) . In primul rand scaunul lui Ghilea pe care sta acum in Compania de apa ia fost promis de foarte mult timp dar nimeni nu l-ar fi bagat in seama pana acum . Practic el nu face nimic si postul lui e doar unu asa …. ca trebuie sa fie :))) cat despre postul lui Banatean este ilegal , iar prefectura poate actiona din nou

      +2 voturi
      +1
      -1
      • E drept, nu așa franc si fără ocolisuri, dar asta am spus si noi.
        De fapt, mai mult ocolisuri stilistice, necesare unui jurnalist să se simtă om de condei, adică nu este un text de știre-informație, ci de comentariu-analiză, unde contează si stilul.
        Din păcate, astfel de informații, cu anihilarea jurnalistilor prin oferirea unor sinecuri undeva la o întreprindere sau instituție este practică veche, uite, de exemplu, va fi interesant să aflăm cine va fi noul purtator de cuvânt al primariei, acum, dupa plecarea Doamnei Drăghici…
        Noi avem ceva informatii, dar așteptăm confirmarea…

        +1 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.