Poți ocoli gunoaiele, dacă faci un efort de imaginație chiar poți pretinde că nici nu le vezi, numai că ele, gunoaiele, rămân acolo unde le-au aruncat cei pe care nu îi deranjează ideea unei lumi plină de gunoaie.

De fapt, dacă stai să te gândești, poți împărți lumea în grupuri și în funcție de cum se comportă cu gunoaiele.

Sunt cei puțini, cei care nu le suportă indiferent unde s-ar afla, acasă la ei, la alții sau în spațiul public. Aceștia sunt puțini, pot fi considerați o raritate precum gâsca cu gâtul roșu, o specie siberiană care iernează foarte rar chiar pe lacurile din jurul Mureșului.

Sunt pe urmă cei care țin curat acasă, îi bârfesc pe vecinii mai dezordonați și aruncă ambalajul de Eugenia pe jos. De fapt orice, coșul de gunoi din spațiul public fiind pentru ei o entitate absurdă. Există și subspecii al acestui grup, în funcție de ce aruncă pe jos și unde le aruncă cu predilecție. Înclin să-i introduc aici, ca subspecie exotică, și pe cei care n-au treabă cu vecinii, țin curat la ei acasă și aruncă mizeria peste gard.

Acest grup este foarte mare și divers, majoritatea celor care sar în sus când vine vorba de gunoi și gunoaie vin din această vastă populație.

Cei care sunt murdari și se simt bine în murdărie sunt și ei mai puțini, de multe ori devenind astfel din alte cauze externe sau colaterale.

Cei mai interesanți sunt selectivii!

O, să nu vă gândiți la acea formă foarte europeană a strângerii selective a gunoaielor, nu! E vorba de modul diferit de abordare al gunoiului, mizeriei în funcție de al cui este și în ce relație se află conștiința selectivă cu proprietarul haznalei.

Să vedeți numai ce vocal și intransigent devine selectivul dacă este vorba de gunoiul altora, al adversarului mai ales, nemaivorbind de dușman și cât de înțelegător atunci când află că de fapt este vorba de mizeria șefului său, al omului important de care el depinde și la care slujește în speranța că astfel își va găsi fericirea în cele din urmă.

Iar prin el, prin conștiința cea selectivă, am ajuns la tema de astăzi: nepotismul endemic al societății românești așa cum se manifestă ea în aceste zile în urbea noastră bătută de soartă.

Specialul a prezentat zilele trecute mai multe materiale de presă, știri, informații, anchete, chiar pamflete din care ne putem face o imagine aproximativă privind mărimea flagelului.

Vă spun eu: este mult mai rău decât pare, iar cei care umblă cu ochii deschiși prin micuța noastră comunitate îmi vor da dreptate, sunt sigur de asta.

Contraselecția politicianistă postrevoluționară a produs tipul de om care trăiește bine-mersi din confuzia dintre libertate și arbitrar, amestecând voios noțiunile proaspăt învățate: stat de drept, democrație, inițiativă și afacere, realizând un talmeș-balmeș în care cultura de doi bani adunată de pe internet se simte ca la ea acasă.

Trasăturile acestui tip de om, noii politicieni, cu mici excepții, încadrându-se în acest tip, sunt: cultura rudimentară, de fapt lipsa totală de cultură autentică, o anumită viclenie practică dublată de lipsa de scrupule și obrăznicie, absența totală a capacității de a face distincția dintre adevăr și fals, bine și rău, urât și frumos.

Acești oameni nici măcar nu mint, ei crezând că atunci când spun aberații, ascund adevărul, se revoltă pentru că sunt câțiva, niscaiva așa-ziși jurnaliști sau alți nenorociți chiorăind din mațe care le pun întrebări neplăcute, ei chiar cred că au dreptate, mai precis dreptul să facă ceea ce fac, să facă cum fac și la o adică să nu facă, dar să fie și plătiți pentru asta.

Și nu oricum, ci foarte bine, atât de bine încât nenorociților care îi întreabă de sănătate să nu le vină să creadă când aud sumele.

Mi-au venit toate acestea în minte văzând scandalul gunoaielor neadunate și cel al rubedenilor, prietenilor și slugilor plasate în cel mai pur stil boieresc-balcanic la întreprinderi controlate prin partid în sinecuri unde cam fac ceea ce face gunoiul lăsat nestrâns în oraș: împut aerul și răspândesc viruși care prin contaminare pot declanșa o epidemie fatală pentru comunitate.

Pentru că cele două fenomene, chiar dacă nu par la prima vedere, sunt strâns legate.

Sa trecem acum peste familia Falcă cu a lor Pro Arhitectura, să trecem și peste șoferii Pistru, cei care parchează numai pe treceri pentru pietoni sau esplanada din fața primăriei, să adastăm nițel la Doamna Bibarț, această adevărată Nuți a Aradului lui Ghiță Falcă.

Din informațiile pe care le avem, inclusiv înregistrări audio, Doamna se încadrează perfect în tipul selectiv creionat mai sus, având în plus doar acele nuanțe pe care le dă apartenența ei la sexul frumos și puternic.

Pe mine m-a prins cel mai mult dorința ei de a fi considerată șef în toate ipostazele đi pozițiile, temerea ei ca cineva din jur ar putea să n-o considere astfel.

Fără să intru în intimități, am totuși așa o înțelegere pentru Domnul Bibarț, în fond viața unui bărbat care are o soție șefă nu este dintre cele mai lipsite de griji.

Vedeți, soții femeilor puternice rămân de obicei mai în spate, marea majoritate dintre noi habar n-are de cum arată Prințul-Regent al Marii Britanii, nici despre Domnul Merkel nu știm mare lucru, Domnul Bibarț ar trebui să fie fericit că am auzit de el cu o asemenea soție care reușește să arunce în disperare orice subaltern din două vorbe și o singură mișcare.

Eu am impresia că Doamna Bibarț trăiește într-o eroare profundă, iar prin asta împărtășește condiția tuturor din tagma ei restrânsă de paraziți ai tranziției noastre eterne de la dictatura idioților la dictatura profitorilor.

Dânsa crede, bag samă, că Zona Liberă se referă la posibilitățile ei ca șef, nu la altceva, că este liberă să facă cum și ce vrea și mai ales cum îi trece prin cap, nestingherită de alte prezențe, dorința ei de a se da mare, de a compensa prin istericale alte preocupări pe care nu le are.

Conform declarației sale de avere din 2016, Doamna Bibarț are un venit nespecificat – așa a vrut Dânsa – din salariul ei de director general la Zona liberă, o Dacie Logan și bijuterii în valoare de 31 mii de euro.

Curat murdar!

Privind profesionalitatea activității de la Zona Liberă Arad-Curtici ajunge să te uiți peste site-ul societății: UITE PORTALUL AICI! 

Până și conținutul în română este la nivelul unui liceu dintr-o comună mai mare, însă varianta în limba engleză, în afara paginii de prezentare, lipsește cu desăvârșire. Treci pe engleză în meniu și-ți intră aceleași texte în limba română.

Probabil așa consideră Doamna Bibarț că poate atrage investitori străini.

În spiritul ei de șefă selectivă e simplu: nu știu românește, treaba lor, să învețe dacă vor să facă afaceri în zona Arad-Curtici! Sau să te dea în judecată!