vineri, 4 iulie, 2025

Special Arad Logo

    UPDATE. Fără stadionul Gloria până în anul 2026!

    de Adriana Barbu | 4 iulie 2025, 11:12 AM | Administraţie | Știri Arad

    3

    Arădenii nu vor mai putea alerga pe stadionul Gloria, locul cel mai des folosit pentru practicarea acestui sport, datorită pistei de tartan de aici, pentru că, cel puțin până la anul, acesta va avea ușile închise pentru iubitorii sportului din oraș.

    Vestea a fost dată vineri dimineață, fără prea multe detalii, așa cum ne-am obișnuit deja, de către primarul Aradului, Călin Bibarț, în rondul său de dimineață.

    stadionul Gloria colaj

    Edilul nu a amintit exact cât vor dura lucrările, ci mai degrabă că acestea se vor finaliza anul viitor „cu ajutorul lui Dumnezeu”, deși sunt mulți arădeni care ar fi interesați de această dată pentru a ști când se pot întoarce la alergat aici. Primarul Bibarț nu a amintit nici cât vor costa lucrările, nici cum va arăta la finalul intervenției stadionul și nici cine execută lucrarea, neconsiderând că aceste informații sunt relevante pentru locuitorii Aradului.

    Imaginile filmate arată doar molozul rezultat de pe urma dărâmării tribunelor, modul în care este scos tartanul de pe piste și, mai apoi, pe primarul orașului în clasica sa intervenție de la lucrări, investiții care mai toate în Arad se vor finaliza la timp doar cu ajutorul Celui de Sus.

    Modernizarea la stadionul Gloria, finalizată în 2026 cu ajutorul lui Dumnezeu

    În rondul său de dimineață, Bibarț spune că, așa cum a promis, stadionul Gloria va fi refăcut în integralitate: „Am predat amplasamentul constructorului, lucrează. Zilele trecute a dărâmat partea de gard și de tribune ce au fost acolo, de acum se apucă și de partea de pistă și de teren și de aceea nu mai putem să desfășurăm activități sportive aici. Îmi cer scuze pentru toți iubitorii de mișcare, dar asta e situația. O să-i rog să aibă înțelegere”.

    Edilul a mai precizat faptul că „Noi am predat amplasamentul constructorului și de aceea nu pot să mai fie și sportivi în șantier. După cum vedeți, lucrează și la pistă, de aceea încurajez pe toți iubitorii de mișcare să folosească terenul de la Slavici, Moise Nicoară, malul Mureșului, celelalte baze sportive și, cu ajutorul lui Dumnezeu, de anul viitor vom avea un stadion modern și frumos pe care cu toții îl vom iubi și îl vom folosi”.

    Nicio altă intervenție, niciun alt detaliu nu a mai completat rondul de dimineață al primarului Călin Bibarț de pe stadion.

    stadion Gloria 2

     

    Câteva detalii vechi despre noile lucrări de pe stadionul Gloria

    În toamna anului trecut, Special Arad vă informa, așa cum ați putut citi AICI, faptul că primăria pregătea, încă din 2023, documentele necesare reparațiilor capitale la pista de atletism de pe stadionul Gloria și că, după finalizarea proiectului tehnic, suma luată în considerare inițial a urcat cu încă 3,5 milioane de lei.

    Consilierii au votat noua sumă în toamna lui 2024, scumpirea fiind motivată de anumite aspecte tehnice care trebuiau rezolvate pentru a duce pista la standardele Federației Române și ale World Athletics.

    În 18 noiembrie 2024, consilierii au aprobat alocarea a 14.269.973,14 lei fără TVA pentru refacerea stadionului, în condițiile în care, în studiul din 2020, lucrarea costa 10.748.795,79 lei fără TVA.

    Cel mai probabil, de atunci până acum, costurile renovării au mai urcat, dar aceste date nu ne sunt la îndemână, în condițiile în care Primăria Arad nu a considerat informația una de interes public.

    Stadionul, preluat de la UVVG în 2015 și modernizat în 2016

    Primăria Arad a preluat stadionul Gloria înapoi de la UVVG în anul 2015 și l-a modernizat un an mai târziu în contul a aproximativ 500.000 euro.
    În 2020, Primăria Arad a comandat o analiză a situației existente, care prevedea și calcule legate de costurile pentru reparații capitale la pista de atletism, iar în 2023 s-a aprobat în Consiliul Local o documentație de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI). Asocierea formată din S.C. Atlas Sport S.R.L. (care a modernizat și terenul de la Moise Nicoară) și S.C. Atlas Company S.R.L. a câștigat atunci licitația pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor.

    Dincolo de absența unei informări reale legate de investiții și lucrări, dincolo de convingerile unora că lucrările făcute de zeci de ani în Arad sunt de cea mai proastă calitate și frica că și aceasta va urma aceeași traiectorie, e un lucru bun faptul că Primăria Arad modernizează una dintre bazele sportive care sunt deschise publicului larg.

    UPDATE. Comunicatul Primăriei Arad

    La două ore după publicarea acestui material, Primăria Arad a remis in comunicat în care indică:

    „Situat în zona centrală a municipiului, complexul sportiv „Gloria” este unul dintre cele mai frecventate din municipiu, nu doar de către sportivii afiliați cluburilor din oraș, dar și de către iubitorii de mișcare. Astfel, din dorința de a oferi condiții optime de pregătire și competiție a tuturor probelor atletice, dar și pentru a pune la dispoziția cetățenilor o pistă de alergare modernă, municipalitatea arădeană a demarat lucrările de reparații capitale la pista de atletism din incinta bazei sportive Gloria. Investiția este estimată la 14,2 milioane de lei.
    Printre lucrările propuse se numără: demolarea anexelor existente și a actualei tribune, refacerea împrejmuirii și a suprafeței pistei de atletism, refacerea trotuarului exterior pistei, amplasarea unei tribune modulare, refacerea gazonului, amenajarea spațiului verde adiacent pistelor de alergare, refacerea pavajelor, realizarea unui sistem de irigat atât pentru terenul din interiorul pistei cât și pentru restul zonelor verzi, amenajarea unor piste noi pentru încălzirea sportivilor, modernizarea sistemului de iluminat public, implementarea unui sistem de sonorizare și a unuia wi-fi, montarea unei sistem de supraveghere video.
    Durata estimată de realizare a investiţiei este de 12 luni.
    “Așa cum am promis, refacem în integralitate stadionul Gloria. Am predat amplasamentul constructorului. Zilele trecute a fost dezafectată împrejmuirea stadionului, au fost demolate tribunele, iar acum se intervine la nivelul pistei și a terenului. Este și motivul pentru care accesul pe stadion nu mai este posibil, nu se mai pot desfășura niciun fel de activități sportive. Îmi cer scuze tuturor iubitorilor de mișcare. Apelez la înțelegerea lor și le recomand să folosească cu încredere, pentru antrenamente sau recreere, celelalte baze sportive administrate de municipalitate, terenul de sport de la <<Moise Nicoară>> sau malul Mureșului. Dacă totul merge conform planului, anul viitor vom avea un complex sportiv modern de care să ne putem bucura în voie.”, a precizat primarul Călin Bibarț.”

     

    Citește și:

    Reparațiile capitale planificate la stadionul Gloria ajung să coste cu 3,5 milioane lei în plus. A fost aprobat noul deviz general

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu e bine nici când e bine? Cred că o să fie o lucrare bună și nu înțeleg de ce era necesar să se dea atâtea detalii tehnice, că doar e doar o informare publică succintă, nu dare de seamă. Cred că ziariștii pot cere și obține aceste informații, dacă îi interesează, așa că reproșul e degeaba. Pe de altă parte, nu foarte departe e terenul de la Nicoară, unde dornicii pot alerga. Mai greu e cu alte sporturi, dar cum altfel să se fi făcut?

      --4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.