joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Tesla nu poate veni la Arad din cauza Range-Roverului lui Pistru parcat neregulamentar pe trecerea de la Primărie la PNL

    de E. Nola | 20 aprilie 2017, 9:49 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    0

    Aflăm din Special Arad – ce să facem, aici sunt știri și informații – că Falcă nu va fi ales în fruntea PNL.

    Deocamdată vorbim de organizația județeană, la nivel național încă se joacă.

    Va fi numit, în fond fără contracandidat nu se poate vorbi de alegeri, iar Pistru și ai lui tocmai au anunțat ca își retrag candidatura, având în vedere cadrul neregulamentar în care se va desfășura.

    Surpriza a fost atât de mare încât a luat pe nepregătite până și mândria presei comerciale arădene, cei de la aradon susținând până în ultima clipă că azi se va decide între Falcă și Pistru.

    De restul presei nu știm, în vâltoarea evenimentelor n-am mai avut timpul necesar să verificăm și alte glasuri, cert este că acum, recunoaștem cu mâna pe stomac, nu mai știm ce să credem.

    O fi pe bune, adică Pistru chiar vrea să-l schimbe pe Falcă, o fi doar un nou joc de gleznă al ansamblului artistic condus de Ghiță spre cele mai înalte culmi ale penibilului sau o fi altceva?

    Și pentru că nu ne putem deocamdată decide, în sprijinul cititorilor noștri care merită, am elaborat un scenariu alternativ, unul care chiar dacă nu este adevărat sună bine și ne prezintă la justa  lor valoare jocurile de amețit populația ale echipei de zgomote din jurul lui Ghiță Falcă.

    Tot din Special – presa cea mândră neocupându-se cu astfel de mizilicuri – ați putut afla interesul Tesla Motors pentru realizarea unei fabrici în partea mai estică a Europei, țările care au intrat în vizorul lui Elon Musk, papa automobilelor electrice, fiind Cehia, Slovacia, Ungaria și, da, nu vă mirați, partea sud-vestică a României.

    Citește și: Gigafabrică TESLA de miliarde de euro în Arad? Un arhitect arădean, fără implicări politice, a trimis un proiect americanilor

    Dacă vă întrebați de ce tocmai partea vestică, vă trimitem la istorie și alte discipline care se învață la liceu, noi nu mai intrăm în amănunte, cert este că, dacă există interes real, Ardealul are câteva atuuri care pot deveni decisive.

    Cel mai important ar fi că, în ciuda tradiției sale industriale, mult peste restul tării, în ciuda potențialului forței de muncă, de asemenea mult peste, în Transilvania nu există fabrică de automobile, având grijă de asta conducerea de la București din toate timpurile.

    Se știe, de exemplu, că prin anii șaptezeci până și niște mărci germane ar fi fost interesate de niscaiva investiții în România, înțelegerea căzând datorită pretențiilor nemților ca fabrica să fie plasată în zone pe atunci locuite masiv de germani, respectiv sau în Banatul șvăbesc (Timișoara) sau în Țara Sașilor, undeva între Sibiu și Brașov.

    Cum vă puteți dați seama, ambele zone se află în Ardeal, așa încât cârmaciul din Scornicești a optat pentru francezi, frații noștri latini neavând astfel de dorințe, pentru ei a fost perfect și Pitești, iar un pic mai târziu: Craiova de lângă capitala tehnicii românești, Scorniceștiul.

    Revenind la Tesla Motors a lui Elon Musk, interesul lor este palpabil, așa cum, subliniez încă odată, am prezentat aici încă în Decembrie, atât de palpabil încât reprezentanții firmei se vor întâlni la sfârșitul lunii la Reșița cu lideri în afaceri și șefi de administrații din trei județe vestice: Arad, Timiș și Caraș-Severin.

    tesla-model-sp90

    Desigur, te poți întreba de ce la Reșița, un oraș cu mare tradiție industrială, dar acum unul trist, trist de tot, aflat în pragul colapsului, de ce nu la Arad sau, dacă asta e prea de tot, de ce nu la Timișoara?

    Raspunsul poate fi legat de aceeași dorință a Bucureștiului – chiar dacă prim-ministrul Grindeanu invitat și-a declinat participarea din cauza programului său foarte încărcat, un obicei străvechi al lui Grindeanu Pseudo-Timișoreanul – ca marile investiții să fie cât mai aproape de centrul puterii, Reșita, respectiv Caraș-Severin fiind mai nou puternic oltenizate, ceea ce se vede bine și de la mare distanță.

    Așa stând lucrurile, este cât se poate de clar că atât Aradul, dar mai ales Timișoara au atuuri foarte mari față de Reșita, noi fiind total buimăciți de lipsa de implicare a conducerii orașului și județului în această megaoportunitate.

    Citește și: Gigantul economic Tesla vine în vestul României! Falcă și Cionca participă la întâlnirea cheie cu reprezentanții grupului american!

    Adică ne mirăm de tăcerea de mormânt chiar și în momentul în care Domnii Cionca și Falcă știu că se vor duce la Reșița să dea ochii cu viitorul.

    Este drept, cu Tesla este mai greu, firmele prietene n-au nicio șansă, Pro Arhitectura, dacă va să fie, nu va trage nici măcar o linie în acest proiect, totuși, ne așteptam la mai mult din parte Domnilor Cionca, Falcă și Ando , mai ales acum după ce au pierdut toate proiectele de imagine aiurea pe care le-au inițiat.

    section-hero-background

    Desigur, nimic nu este sigur, nu-i vorba că implicarea serioasă ar duce sigur la succes, dar măcar să vedem că se iau în serios, realizează oportunitatea pentru Arad și arădeni și fac tot ce ține de ei pentru a maximiza șansele noastre.

    De altfel, această atitudine de vulpe prinsă în coteț ne-a dus cu gândul la scenariul alternativ cam fantezist pomenit mai în față și la care ne trimite și titlul cam lung al acestui comentariu foarte serios în lipsa sa de bățoșenie.

    Noi zicem că Pistru a făcut pasul în spate la insistențele lui Ghiță, cel care deja e cu gândul la întâlnirea de la Reșița.

    Motivele sunt clare și sunt două.

    Primul ar fi că Pistru are Range-Rover, ceea ce nu dă bine dacă mergi să discuți cu oamenii lui Musk, cu atât mai mult că e un Range arhicunoscut, poate și în SUA, datorită faptului că parchează doar pe treceri de pietoni.

    Vă imaginați oroarea lui Elon să audă una ca asta, el campionul proiectelor curate și în sprijinul oamenilor care vor o viață frumoasă, verde și fără zgomot!

    Al doilea motiv ar putea fi dorința Domnului Pistru de a da încă o șansă binefăcătorului său cam depășit și oarecum copt: cum ar fi să se ducă la Reșița după ce pierde conducerea PNL Arad?

    Vă dați seama: ce încredere mai poate avea omnipotentul, omniscientul Elon auzind că Ghiță, după decenii de ascensiune, și-a început alunecarea în jos?

    Și nu electric, ci doar așa simplu.., împins de unul Pistru…

     

    Pozele sunt cu mașini Tesla. Vă atragem atenția îndeosebi asupra ultimului proiect al lui Elon: camioneta electrică Tesla. Vă dați seama, cum ar fi ca Domnul Pistru să-și schimbe Roverul de pe trecerea de pietoni cu una ca asta.

    Cine, dintre pietoni, l-ar mai condamna?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.