Accident violent în această dimineață pe strada Voinicilor!
Comunicat. Din primele cercetări la fața locului s-a constatat că un bărbat de 60 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe…
Comunicat. Din primele cercetări la fața locului s-a constatat că un bărbat de 60 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe…
Comunicat. Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează două persoane care au furat din magazine. Polițiștii cercetează o tânără de 19 ani, din Arad, depistată în…
Copiii care au mers marți după-masă în Parcul Copiilor au avut parte de o doză zdravănă de distracție. Voluntarii din Italia, Spania, Grecia, Franța și…
Clubul Interact Arad Cetate desfasoară în data de 22 aprilie, cu ocazia Zilei Pământului, proiectul “There’s no plan B”. În cadrul acestui proiect se vor…
UPDATE – Minora a fost găsită de către polițiști în cursul acestei zile. IPJ Arad anunță că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Se…
Noi am mai scris despre Valentin și am decis s-o facem din nou, fiindcă este unul dintre oamenii despre care merită să scrii, unul dintre…
Tribunalul Arad, reprezentat de domnul judecător Otto Şandor Szep, președintele Tribunalului Arad, denumit în continuare instanţa de judecată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, reprezentat…
De trei luni, o familie cu trei copii stă în beznă după ce contractul pe care l-au încheiat cu Enel este de negăsit! Și asta…
Datorită interesului crescut pentru cursul de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, vine în sprijinul companiilor și…
Circulația tramvaielor este blocată în acest moment în zona Pieței Avram Iancu, din cauza unei mașini parcate mult prea aproape de acostament. Un echipaj al…
Elevii claselor primare de la Liceul „Atanasie Marinescu” din Lipova au primit luni vizita polițiștilor de la postul de poliție din localitate. Vizita vine în…
Cel mai mare târg de flori, grădinărit și bunuri de larg consum din vestul țării are loc, în perioada 18-21 aprilie, la Expo Arad, care…
Am scris ieri despre crima oribilă comisă de un tânăr de 22 de ani, originar din Șofronea, județul Arad. Adrian Mariș și-a ucis iubita de…
Conform site-ului elespanol.com, o crimă oribilă a avut loc în urmă cu aproximativ o săptămână în Spania. Criminalul este originar din județul Arad și, conform…
Titlu principal: Nesimțirea societății care reface pavajul la ștrandul Neptun nu are limite! Molozul este aruncat pe malul Mureșului „vizavi” de Primăria și Poliția Locală…
Au devenit o modă, mai ales pe rețelele de socializare, maximele despre brandul german BMW, dar mai ales despre cei care conduc un astfel de…
Ieri, 12 aprilie, în urma unui anunț la 112, echipa pirotehnică a ISU ARAD s-a deplasat în afara localității Târnova unde, în urma unor lucrări…
Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, domnul Gheorghe Seculici, a primit vineri, 12 aprilie 2019 vizita ES Saker Malkawi, ambasadorul Regatului…
Arădenii sunt invitați împreună cu copiii lor, marți, 16 aprilie, începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, în Parcul Copiilor pentru o doză…
Fermendjin Iosif-Francisc (74 de ani) a dispărut din Vinga în data de 10 aprilie, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Arad. Ultima oară a fost văzut în gara…
Într-un comunicat de presă emis de biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, opinia publică este anunțată că „Polițiștii Biroului de Ordine…
Comunicat. În urma unor acțiuni de prevenire și combatere a activităților ilicite de comerț, desfășurate zilele trecute de jandarmi în zona pieței din orașul Pecica,…
Comunicat. Polițiștii Orașului Pâncota cercetează doi bărbați pentru furt calificat. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat doi tineri de 26 și 29 de ani, din…
Comunicat. Polițiștii Biroului de Poliție Comunală Vinga au emis un ordin de protecție provizoriu. Polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 44…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Și de pâine și de circ ne spun. Nu, nu este o exagerare jurnalistică, o umflare peste măsură a orgoliului celor care fac Specialul de...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
E nebunie la „noul” Spital de Psihiatrie din Arad. Am scris „noul” în ghilimele pentru că secția de psihiatrie practic doar a fost relocată de...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Cel puțin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Austria, a anunțat poliția sâmbătă, conform agerpres.ro, care citeaza...
O grevă a controlorilor de trafic aerian francezi care solicită condiții de muncă mai bune a adus haos în toiul sezonului estival de călătorie din...
Germania va efectua lucrări de reparații în regim de urgență pe autostrăzile sale în acest weekend, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Asociația „Arad – trecut, prezent și viitor” organizează la Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția de la Șiria, în zilele de 11 și 12...
Intrat în istoria Berlinalei ca prima peliculă în limba catalană recompensată cu Ursul de Aur, filmul „Alcarràs“ (r. Carla Simón), un portret plin de empatie...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
După o primă ediție explozivă, Fusion Festival revine în forță la Arad, cu ediția a doua, între 10 și 12 iulie 2025, „mai puternic, mai...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
E nebunie la „noul” Spital de Psihiatrie din Arad. Am scris „noul” în ghilimele pentru că secția de psihiatrie practic doar a fost relocată de...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
beneficiarul are un diriginte de santier care semneaza fiecare etapa, cf proiect. Raspunderea este a acestuia...daca accepta greselile executantului si a proiectantului.
Singurii bugetari ce si merita salariile cu adevarat si nu asteapta nimic de la nimeni!! Pacat ca statul. Roman si Arahat isi bat joc de ei....
Asa este la noi , te gandesti prima data la beneficiile lor nu a cetatenilor , a bolnavilor . Dacă tot s-a construit un spital nou trebuiau sa-l faca la o 100 km de (...)