joi, 5 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Update „Parcă am fi în Evul Mediu”. O familie din Arad, cu trei copii, stă de trei luni în beznă, fiindcă Enel i-a pierdut contractul

    de Mihai Todoca | 16 aprilie 2019, 11:30 AM | Știri Arad

    1

    De trei luni, o familie cu trei copii stă în beznă după ce contractul pe care l-au încheiat cu Enel este de negăsit! Și asta pentru că angajații de la Enel nu îl găsesc în sistem. Marian Stanciu a pregătit toate actele necesare încheierii unui contract, s-a dus cu ele la Enel și a așteptat să vină o echipă de la Enel să facă racordurile necesare. Asta era acum trei luni…

    În era digitală, în era în care afacerile, contractele, taxele și facturile se plătesc on line, acestea fiind înregistrate într-o secundă, un arădean a descoperit că acest principiu nu i se aplică și lui. Marian Stanciu trece printr-o situație mai mult decât penibilă și explicăm imediat de ce. Acesta stă în chirie împreună cu familia lui într-o casă în cartierul Aradul Nou. La adresa respectivă proprietarul imobilului încheiase un contract temporar cu Enel, firma distribuitoare de curent. Acest contract a expirat în data de 16 ianuarie, iar mai departe Marian a încheiat un alt contract cu Enel, în data de 28 februarie, de data aceasta pe numele lui. Apoi a stat cuminte așteptând să fie reconectat.

    Însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Chiar dacă Marian a făcut nenumărate sesizări, telefonice și în scris, casa în care stă împreună cu cei trei copii, de 9, 7 respectiv 5 ani, nu este nici acum racordată la curent.

    Motivele sunt uluitor de stupide: Call Eenter-ul Enel motivează că nu apare nici un contract nou pe adresa respectivă, ci doar o preluare de contract, ceea ce nu se prea poate, din moment ce o preluare de contract se poate face doar atunci când există deja unul, ori pe adresa respectivă expirase contractul anterior încheiat. La sediul Enel din Arad se cunoaște situația, iar o angajată de acolo care i-a spus lui Marian ce acte să aducă pentru încheierea unui contract (copii după buletine, împuternicire notarială etc.), recunoaște că vina nu îi aparține lui Marian, ci e „undeva la Enel”, dar că totuși contractul pe care îl are Marian nu se regăsește în sistem.

    Astfel, arădeanul a mai scris o sesizare în care explică clar că are un contract încheiat cu Enel, dar că nu beneficiază de aceste servicii. Până la trecerea termenului de 45 de zile (se pare că soluționarea unei simple sesizări nu mai beneficiază de aceeași viteză), Marian și familia lui nu au ce face decât să aștepte, în întuneric, până când Enel va hotărî că i-a umilit destul.

    Dar, stați! Penibilul situației continuă! Marian a primit- culmea! – o factură de la Enel… 

    Marian ne spune că nu i-ar fi foarte greu să facă el legătura la curent, dar că nu dorește să aibă apoi probleme: „Nu vreau să fiu acuzat că fur, dar am trei copii acasă! Cu ei ce fac? Nu se poate să treacă aproape trei luni de zile, să fiu purtat pe drumuri și să nu se rezolve nimic”.

    Situația este una destul de îngrijorătoare. Cum se poate ca o sesizare făcută de un client să nu fie rezolvată nici după atâta timp, ca acel client să facă absolut totul ca la carte pentru încheierea unui contract, dar acel contract să nu se regăsească în sistem, să nu beneficieze de serviciile contractate, ba mai mult să și apară o factură de curent pe contractul vechi?

    Astfel că Marian a luat o hotărâre drastică și a menționat, în sesizarea făcută luni, că se vede nevoit să se cupleze singur la curent, deoarece pe el nu l-a băgat nimeni în seamă, chiar dacă a făcut nenunmărate sesizări telefonice și în scris.

    UPDATE: În continuare, redăm poziția companiei Enel:

    Ca urmare a publicării pe site a materialului intitulat <<„Parcă am fi în Evul Mediu”. O familie din Arad, cu trei copii, stă de trei luni în beznă, fiindcă Enel i-a pierdut contractul>> vă transmitem următorul drept la replică:

    ”Contractul anterior de furnizare de energie electrică pentru locul de consum menționat a fost întocmit pe durata determinată de un an și a expirat în luna octombrie a anului trecut, astfel că a fost pus în reziliere. Utilizatorul actual al spațiului a semnat contractul de furnizare de energie electrică în data de 28 februarie 2019. Odată cu intrarea în vigoare a noului contract de furnizare a energiei electrice, furnizorul a dispus conectarea locului de consum către operatorul rețelei de distribuție a energiei electrice, operațiune care a fost realizată. Regretăm neplăcerile provocate clienților din cauza unei regretabile erori în sistemul informatic”.

    Totodată vă adresăm rugămintea ca, în viitor, să ne contactați pe adresa de e-mail [email protected] sau la telefon 0728979203, pentru a putea oferi un punct de vedere legat de articole legate de activitatea companiilor Enel din România.

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.