7.000 de misiuni, în 2023, pentru jandarmii arădeni
Jandarmii arădeni au executat pe parcursul anului 2023 peste 7.000 de misiuni, potrivit bilanțului instituției. „Am fost prezenți la peste 377 de misiuni prilejuite de…
Jandarmii arădeni au executat pe parcursul anului 2023 peste 7.000 de misiuni, potrivit bilanțului instituției. „Am fost prezenți la peste 377 de misiuni prilejuite de…
Rețele Electrice Banat anunță (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) anunță noi întreruperi de curent în județul Arad. Acestea sunt programate după cum urmează: Marţi…
În contextul în care, la nivel național, au crescut pensiile minime, Consiliul Local Arad a luat măsurile necesare pentru a putea asigura în continuare gratuitatea…
Aproape 40% (39.34%) dintre pacienții internați în spitalele din România în luna decembrie 2023 s-au arătat mulțumiți de curățenia din spitale, iar într-un procent și…
Lotul celor 21 de persoane acuzate de trafic de migranți și constituirea unui grup infracțional organizat s-a mărit joi, 25 ianuarie. Pe numele altor trei…
Rețele Electrice Banat anunță (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) anunță noi întreruperi de curent în județul Arad. Acestea sunt programate după cum urmează: Marţi…
Un video în care o tânără în vârstă de 33 de ani, din Arad, aflată la volanul unui autoturism marca Porsche, care a sunat la…
Protecția Consumatorilor informează că, după ce a primit un număr mare de reclamații împotriva unui magazin care vinde parchet în Arad, a aplicat agentului economic…
Comunicat Compania de Apă Arad. Compania de Apă Arad anunță că vineri, 26.01.2024, vor avea loc lucrări de mentenanță la uzina de apă Fântânele. Pentru…
La doi ani și jumătate de când au fost date jos schelele de pe clădirea monument istoric care găzduiește Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, vedem…
Comunicat Penitenciarul Arad. Penitenciarul Arad manifestă o preocupare constantă față de eficientizarea procesului de reintegrare socială, o dimensiune importantă a acestui proces fiind diversificarea oportunităților…
Pompierii arădeni au fost solicitați la un incendiu izbucnit la o casă din Gai, de pe strada Codrului, iar conform primelor informații, o persoană ar…
O persoană a căzut într-un siloz de cereale la Șeitin. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu accesorii de salvare,…
România a anunțat lotul pentru meciul din cadrul Davis Cup cu Grecia, de la Atena, printre rachetele triclore fiind și arădeanul Marius Copil, convocat pentru…
ISU informează că miercuri seara a izbucnit un incendiu la un șopron în care erau depozitați baloți de paie, între localitățile Șofronea și Zimandcuz. La fața…
Un accident deosebit de grav s-a produs ieri în interiorul de la Biserica Ortodoxă din Curtici. Din informațiile pe care le deținem la această oră,…
Miercuri seara, în jurul orei 18:00, a avut loc un accident în cartierul Grădiște, din municipiul Arad. Accidentul a avut loc la intersecția străzilor Râșnov…
Ordin de protecție împotriva comisarului șef Cezar Șerbănică din cadul IPJ Arad, după ce soția acestuia a depus o plângere penală pentru amenințare pe numele…
Denis Busta, unul dintre suspecții tâlhăriei de 300.000 de euro de la Pâncota, care a avut loc în la sfârșitul lunii noiembrie 2020, a fost…
Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de tip cod galben pentru viscol în mai multe zone ale țării. Dintre acestea se numără…
„Am decis să achiziționăm acest aparat (tomograf – n.r.) pentru a avea o imagine cât mai clară și justificată privind starea de sănătate a copacilor…
Jurnaliștii de la Hotnews au realizat o amplă analiză a puterii economice pe care o are, la ora actuală, țara noastră, arătând că la o…
În fiecare an, pe data de 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Data de…
Rețele Electrice România (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) anunță noi întreruperi de curent în județul Arad. Acestea sunt programate după cum urmează: Luni ,…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
După discuția telefonică pe care Donald Trump a avut-o cu Vladimir Putin, Volodimir Zelenski a declarat că Kievul și partenerii săi iau în considerare organizarea...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei și candidatul formaţiunii liberale de guvernământ a premierului polonez Donald Tusk, a câştigat duminică, 18 mai, primul tur al alegerilor prezidenţiale...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Filmul „Tânăra și marea“ / „Young Woman and the sea“ (r. Joachim Rønning), care prezintă povestea reală a primei femei care a traversat înot Canalul...
Filmul „Emilia Perez“ (r. Jacques Audiard) câștigător a numeroase premii și nominalizări la festivalurile internaționale, printre care două premii Oscar și două premii Cannes, va...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Comunitatea Evreilor din Arad organizează un concert de excepție miercuri, 28 mai 2025, de la ora 18:00, la Sinagoga Neologă din Arad. Publicul este invitat...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Subcarpați, Coma, Kaleo, Silver...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
ura ; ce fain
Specialilor, ăsta nu e ăla cu terenul de langa sala Sporturilor? Are tupeul sa vorbească de moralitate? Și voi aveți tupeul să-l promovați?
Doar resemnare... Schimbarea n-are cum să vină tot de la cei care sunt la putere de 35 de ani, pnl-psd-udmr.