duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    24 Ianuarie: Ziua Unirii Principatelor Române. S-a dansat Hora Unirii, în fața Palatului Administrativ din Arad

    de Special Arad | 24 ianuarie 2024, 8:23 AM | Știri Arad | Topic special

    1

    În fiecare an, pe data de 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

    Data de 24 ianuarie a rămas în istorie drept ziua în care s-a înfăptuit Mica Unire sau Unirea Principatelor Române, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

    A fost primul pas important în formarea teritoriului României de azi, următorul eveniment având loc la 1 decembrie 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire.

    Unirea Principatelor (Mica Unire) a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

    Realizată sub semnul ideilor Revoluției pașoptiste, Unirea Moldovei și a Țării Românești a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Debutul anului 1859 avea să aducă împlinirea idealului românilor de la sud și est de Carpați.

    Colonelul Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite a fost nu doar o personalitate istorică unificatoare, dar și, la fel de important, una reformatoare. Reformele lui Cuza au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, instituția Poștei, armata, Biserica, învățământul, justiția, fiscalitatea, serviciul vamal etc. Tot în timpul domniei lui Cuza au fost înființate primele două universități românești: la Iași, în 1860 și la București, în 1864.

    Alexandru Ioan Cuza a fost unul dintre oamenii care au marcat istoria modernă a României. Ce a rămas consemnat despre el în cărțile de istorie știe mai toată lumea. Mai puțin cunoscut este faptul că omul Cuza a fost un personaj tragic al propriei sale vieți.

    Ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – este decretată prin lege ca zi liberă (nelucrătoare).

    Sursa: Gândul.ro.

    Hora Unirii Principatelor Române, la Arad

    hora unirii principatelor romane la Arad

    Unirea Principatelor Române este sărbătorită la Arad prin manifestări culturale organizate de Instituția Prefectului – Județului Arad, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”, Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Arhiepiscopia Aradului și structurile județene ale MAI și MAPN.

    Festivitatea dedicată „Micii Uniri” s-a desfășurat pe platoul din fața Palatului Administrativ, începând cu ora 11.00, și a cuprins intonarea Imnului Național al României, o rugăciune de binecuvântare rostită de Înaltpreasfințitul Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, un moment artistic susținut de membrii unor ansambluri artistice populare din județul nostru.

    La finalul ceremoniei, întreaga asistență a dansat Hora Unirii – simbolul unirii celor două Principate Românești, actul istoric săvârșit la 24 ianuarie 1859.

    De asemenea, holul Palatului Administrativ găzduiește o expoziție cu tema unirii Principatelor Române.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. == NOROC CA AU VENIT EPOLETZII == CUM SA SARBATOREASCA POPORUL UNIREA CU FANARIHOTZII . CAND 30 ANI A FOST DOAR JAF SI FURACIUNE IN TOATE REGIUNILE ISTORICE . == SINGURII CARE AU PROFITAT DIN PLIN DE UNIRE AU FOST OLTENII SI KOKALARII DIN BARAGAN . SCARBA MI E , == 164 MLD EURO DATORIE EXTERNA SI NU SE VEDE NIMIC NIMIC == 42/100 IMPOZIT PE SALARIU – CEL MAI MARE DIN EUROPA ==GERMANIA -ITALIA 30/100 IMPOZIT PE SALARIU

      +8 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.