Zelenski anunță că se discută despre o întâlnire cu Rusia, SUA, Ucraina, UK și state UE. Europa va crește presiunea asupra Moscovei prin sancțiuni
După discuția telefonică pe care Donald Trump a avut-o cu Vladimir Putin, Volodimir Zelenski a declarat că Kievul și partenerii săi iau în considerare organizarea unei întâlniri a liderilor din Ucraina, Rusia, SUA, UK și a țărilor din UE, ca parte a eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, scrie Biziday, citând Reuters și BBC.
Liderul ucrainean a detaliat că această întâlnire ar putea avea loc în Turcia, Elveția sau la Vatican.
Despre ultima variantă a vorbit premierul Italiei, Giorgia Meloni, care a confirmat că există discuții în acest sens. „Se lucrează la demararea imediată a negocierilor între părți, care pot duce la un armistițiu cât mai curând posibil și la crearea condițiilor pentru o pace justă și durabilă în Ucraina. În acest sens, disponibilitatea Sfântului Părinte de a găzdui discuțiile la Vatican a fost considerată pozitivă. Italia este gata să intervină pentru a facilita contactele și a lucra pentru pace”, a transmis Biroul Giorgiei Meloni.
În schimb, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat că Europa va crește presiunea asupra Moscovei prin sancțiuni, a subliniat că rămâne angajată în obținerea unui armistițiu pentru Ucraina și a spus că se bucură de susținerea SUA în aceste demersuri.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că a avut o conversație bună cu Donald Trump și că i-a informat pe liderii europeni despre aceasta. I-a mulțumit președintelui american pentru demers și a subliniat că este important ca SUA să rămână implicate. „Vom continua să-l sprijinim pe Volodimir Zelenski pentru a realiza o pace durabilă în Ucraina”, a conchis președinta CE.
Sursa: Biziday


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)