duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lotul traficanților de migranți s-a mărit! Alte trei persoane au primit mandate de arestare preventivă

    de Ioana Costaș | 26 ianuarie 2024, 8:30 AM | Știri Arad

    0

    Lotul celor 21 de persoane acuzate de trafic de migranți și constituirea unui grup infracțional organizat s-a mărit joi, 25 ianuarie. Pe numele altor trei persoane au fost emise mandate de arestare preventivă.

    Astfel, în acest dosar, în prima fază pe numele 9 dintre cele 21 de persoane au fost emise – în 23 ianuarie – mandate de arestare preventivă, în timp ce în privința celorlalte persoane – 12 la număr – a fost luată măsura arestului la domiciliu.

    Joi, 25 ianuarie, Tribunalul Arad a admis propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT Arad pe numele altor trei persoane, două dintre acestea fiind arestate în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi, trafic de migranţi în formă calificată și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

    Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad şi dispune arestare preventivă pentru o perioadă de 28 zile, începând cu data de 25 ianuarie 2024 până la 21 februarie 2024 inclusiv a inculpatului Cîrpaci David Geni – pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi, acţiunea de aderare comisă în ianuarie 2024 şi trafic de migranţi în formă calificată (în scopul de a obţine un folos material), cu aplicarea circumstanţei agravante (trei sau mai multe persoane), aflate în concurs real de infracţiuni.

    Respinge cererea inculpatului privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Arad în ceea ce-l privește pe unul din cei trei inculpați.

    În privința celorlalți doi, instanța a decis: „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad şi dispune arestarea preventivă în lipsă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare efectivă a prezentei încheieri, a următorilor inculpaţi:

    1. El Shamy Ahmed Gharib Zakaria – pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi, acţiunea de aderare comisă în perioada martie 2023-ianuarie 2024; trafic de migranţi în formă calificată (în scopul de a obţine un folos material), cu aplicarea circumstanţei agravante (trei sau mai multe persoane) – aflate în concurs real de infracţiuni;

    2. Colniceanu Dumitru – pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi, acţiunea de aderare comisă în 2023; conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, faptă comisă în 09.11.2023 – aflate în concurs real de infracţiuni.

    Dispune prezentarea inculpaţilor El Shamy Ahmed Gharib Zakaria și Colniceanu Dumitru de către organele de poliţie în termen de 24 de ore de la arestarea acestora, la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori completul la care se află spre soluţionare dosarul cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpatul Cîrpaci David Geni şi de la comunicare pentru inculpaţii El Shamy Ahmed Gharib Zakaria şi Colniceanu Dumitru”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Arad.

    Reamintim că luni, 22 ianuarie, DIICOT Arad și SCCO Arad au efectuat 35 de percheziții în județele Arad, Bihor, Brăila, Dolj și Vrancea pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate care avea ca scop traficul de migranți.

    Gruparea a reușit să racoleze peste 250 de migranți – aflați în București și Timișoara – pe care i-a adăpostit în diferite locuri din Arad, Timișoara și Oradea – aceștia plătind între 2.000 și 3.000 de euro pentru cazare și hrană – până la organizarea trecerea ilegală a frontierei de stat a României. Migranții urmau să ajungă în Europa de Vest. Unii dintre migranți erau ascunși în vagoanele de marfă ale unor trenuri internaționale cu plecare din stațiile situate la granița de vest a țării.

    Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că persoanele cercetate, cetățeni români și străini provenind din Siria, Afganistan, Bangladesh, Filipine, Nepal, Egipt, Turcia, Belarus, Italia și Austria „ar fi inițiat și constituit o grupare infracțională cu o structură de tip piramidal, având ca scop traficul de migranți”.

    Potrivit DIICOT „în perioada martie 2023 – ianuarie 2024, aceștia, sub coordonarea a patru dintre ei cu rol de lideri – cetățeni străini provenind din Afganistan, Siria, Austria și Bangladesh – ar fi racolat peste 250 de migranți, în principal din București și Timișoara, din rândul celor care dețineau permise de ședere și vize de muncă, pe care ulterior i-ar fi adăpostit în diferite locații, din municipiile Timișoara, Arad și Oradea, până în momentul în care ar fi organizată trecerea, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, cu destinația finală Europa de Vest.

    Cercetările efectuate au relevat faptul că o parte dintre migranți ar fi fost ascunși în vagoanele de marfă ale unor trenuri internaționale cu plecare din stațiile situate la granița de vest a țării. În funcţie de numărul de zile în care li s-ar fi asigurat cazarea şi hrana, aceștia ar fi plătit sume între 2.000 și 3.000 de euro, persoanele cercetate ar fi împărțit banii între ele proporţional cu activitatea infracţională comisă – racolare, îndrumare, călăuzire, transport şi adăpostire.

    Cu privire la unul dintre cercetați s-a reținut faptul că, în mai multe situații, s-ar fi prezentat autorităților române sub o altă identitate decât cea reală și ar fi folosit documente false”.

    Citește și: Unul dintre suspecții tâlhăriei de 300 de mii de euro de la Pâncota, arestat în dosarul de trafic de migranți al DIICOT Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.