Lipova
Timpul stă în loc (și) pentru stadionul din Lipova. După cinci ani de „lucrări”, nici din toamnă nu se va juca pe un stadion ce ar urma să aibă doar 1500 de locuri / FOTO
O nouă promisiune neonorată. Și? Care-i baiul? În România sunt cu miile… De cinci ani de zile, Lipova se chinuie să construiască un stadion cu…
Reacția Primăriei Lipova în urma articolului dedicat podului metalic de peste Mureș: „Decopertarea a scos la iveală probleme structurale mult mai complexe”
„Locuitorii din Lipova își pun viața în pericol trecând pe un pod al cărui termen de finalizare a reabilitării a fost depășit acum o lună…
Locuitorii din Lipova își pun viața în pericol trecând pe un pod al cărui termen de finalizare a reabilitării a fost depășit acum o lună de zile! Lucrările sunt „în aer” / FOTO
Cuprins în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, podul metalic din Lipova ar fi trebuit să arate ca nou în 12 iunie 2020, însă starea…
Cinci scandalagii din Lipova au fost reținuți de Poliție, în urma unei razii de amploare
Comunicat. Polițiștii orașului Lipova, împreună cu cei ai Secției Rurală 7 Lipova și polițiști locali, cu spijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat, ieri,…
UPDATE. Prelungirea stării de alertă amână cursa de ciclism ROCAA MTB Lipova
UPDATE. Prelungirea stării de alertă a dat peste cap planurile organizatorilor, care au fost nevoiți să reprogrameze competiția pentru data de 27 iulie. „Deși starea…
Magazinele din Lipova, luate cu asalt de polițiști. Ce au găsit aceștia
Comunicat. Polițiștii orașului Lipova, împreună cu cei ai secțiilor rurale 7 Lipova și 8 Săvârșin au desfășurat, ieri, o acțiune de amploare pe raza de competență,…
Lucrările la noul spital de la Lipova, în valoare de 5 milioane de euro, aproape de final | Galerie foto
Lucrările de la noul spital din Lipova se apropie de final. Primarul Jichici anunță că acestea sunt finalizate în proporție de 90% și că o…
Procurorii au întocmit dosar penal unui lipovan întors din Germania pentru că a fugit din centrul de carantină din Nădab
În data de 28 aprilie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicire…
CNI va construi săli de sport la Lipova și Târnova! Lucrări și la căminele culturale din Sântana și Târnova
Județul nostru este cuprins în proiectele Companiei Naționale de Investiții (CNI) cu încă două săli de sport. După cele ce urmează să fie construite, începând…
Un microbuz cu zece persoane s-a izbit de o clădire la Lipova. Cinci persoane au fost duse la spital | Foto
Un microbuz în care se aflau nu mai puțin de zece persoane s-a izbit de o clădire, în această dimineață, în orașul arădean Lipova. Astfel,…
Mai mulți arădeni vor rămâne, săptămâna viitoare, fără curent. Vezi care sunt localitățile și în ce perioadă vor avea loc întreruperile
Reprezentanții E-Distribuție Arad anunță că, pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, furnizarea energiei electrice va…
Cei patru bărbați din Lipova și Ghioroc care au sechestrat și agresat doi tineri din Timișoara vor sta în arest zece zile
După ce joi, 5 martie, patru persoane au fost ridicate de la domiciliul din Lipova și Ghioroc, în urma unor percheziții DIICOT, acum Judecătoria Lipova…
Dosar penal pentru o arădeancă, după ce a fost prinsă la Lipova că vindea țigări ilegal
Comunicat. Ieri, 12 februarie, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii orașului Lipova, pe linia combaterii faptelor ilicite, a fost depistată o arădeancă de 41…
Lucrările de reabilitare la Judecătoria din Lipova şi din Gurahonţ au fost finalizate
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad informează că lucrările de reabilitare demarate la Judecătoria Lipova şi la Judecătoria Gurahonţ au fost finalizate,…
Handbalul la putere, în weekend, la Șagu! Cupa „Inoan” strânge viitorul handbalului din trei județe și Ungaria
Sala de sport a localității Șagu este, între 14-15 decembrie, gazda ediției cu numărul cinci a Cupei „Inoan” la handbal. Sâmbătă se va concura la…
2.000.000 euro pentru restaurarea Muzeului Orășenesc Lipova
Consiliul Județean Arad cofinanțează cu 550 000 Euro proiectul „Restaurare Muzeu Orășenesc Lipova” al Complexului Muzeal Arad, în cadrul Programului Ro-Cultura, parte integrantă a Mecanismului…
Un hoț de lemne din Ususău l-a amenințat pe pădurar că-l taie cu motofierăstrăul
Comunicat. Polițiștii Secției 7 Rurală Lipova cercetează un bărbat de 33 de ani, din Ususău, care, în seara zilei de 21 octombrie a fost depistat…
„Eufonia”, cel mai mare festival de muzică clasică din România, pătrunde în acest an în cinci județe, printre care și Arad
Eufonia Festival propune, în intervalul 16 septembrie- 4 octombrie, peste 30 de evenimente, incluzând recitaluri, concerte educaționale, masterclass-uri pentru tineri muzicieni și, în premieră, intervenții…
Locuitorii Lipovei strâng semnături pentru rezolvarea focarului de infecție de lângă școală
După ce au rămas fără firmă care să ridice gunoiul, GSU având reziliat contractul la finalul lunii iunie, iată că autoritățile locale din orașul Lipova…
Cetățenii din Lipova au ajuns la limita răbdării în problema gunoiului și se întâlnesc astăzi pentru a cere instituțiilor să intervină
Special Arad scria vineri că „Prefectura trebuie să declare situație de urgență la Lipova și alte zone din județ, unde oamenii sunt sufocați de gunoaie!…
Accident la Lipova, între o mașină și un autotren
În această dimineață, jurul orei 10:00, s-a produs un accident de circulație la Lipova. Accidentul s-a produs între un autoturism și un autotren, iar vinovatul…
Polițiștii, prietenii micilor elevi de la Liceul „Atanasie Marinescu” din Lipova | Foto
Elevii claselor primare de la Liceul „Atanasie Marinescu” din Lipova au primit luni vizita polițiștilor de la postul de poliție din localitate. Vizita vine în…
Competiția de ciclism montan ROCAA MTB Lipova se pregătește pentru cea de-a V-a ediție
Organizatorii competiției de ciclism montan ROCAA MTB Lipova se pregătesc pentru organizarea celei de-a V-a ediții. Aceasta va avea loc în orașul arădean Lipova, pe…
Sănătate

De la 1 septembrie, pacienții își vor putea accesa online dosarul medical prin platforma eSănătateaMea
Pacienții din întreaga țară vor avea, începând cu 1 septembrie, acces online la propriile documente medicale, prin noua platformă eSănătateaMea, anunță Casa Națională de Asigurări...
Doar 77 de posturi deblocate în toate spitalele publice din Arad prin Memorandumul Guvernului. 66 sunt la Spitalul Județean, iar 11 la celelalte unități
Doar 66 de posturi din cele 190 solicitate au fost deblocate pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în urma Memorandumului aprobat de Guvern pe...
Pastila de sănătate cu Radu Mocuța. Cum rezolv ambivalența – știu ce ar trebui să fac, însă nu am consecvență/nu mă pot ține de treabă?
Este ceea ce aud cel mai des din partea oamenilor care se interesează de serviciile mele. Azi, mai mult decât oricând, rare sunt situațiile în...
Încetinitorul de particule

Încetinitorul de particule – Călin Nicușor Dan Georgescu
Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...
Încetinitorul de particule – Ziua Aradului și vizita în județ a tovarășului Călin Georgescu
Ieri a fost 22 August, Ziua declarată a Aradului, scriu azi, în 23 August, pe vremuri sărbătoare de nu-ți mai reveneai din flamuri și lozinci....
Încetinitorul de particule – Cum a fost, cum este și cum va fi Ziua Aradului?
Cu „Zilele Aradului”, avem două povești. Prima se referă la ce sărbătorim, iar a doua la cum s-a născut această sărbătoare. Începem cu a doua,...
Telefonul cititorului

Vârstnicii din capătul cartierului Micălaca cer reînființarea fostei stații de tramvai din buclă
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Bulevardul „ciuruit” din spatele teatrului. Șoferii suportă gropile, Primăria amână reparațiile | Galerie foto
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu, afectați de atacurile șacalilor. Crescătorii de animale cer intervenția autorităților
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Interviuri

De la arme ilegale la deșeuri toxice. Radiografia amenințărilor cu care se confruntă Aradul, explicată de șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
„Nu mai rezolvăm conflictele discutând. Violența este peste tot” – radiografia criminalității din Arad făcută de comisarul Marius Cuciula, noul șef al Serviciului de Investigații Criminale (Interviu)
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
De la jocuri video la actorie, „acasă” și reinventare – povestea lui Andrei Patcău | Interviu
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Povești despre oameni

La 90 de ani, profesorul Mircea Dumitru din Lipova privește în urmă la o viață dedicată copiilor și fotbalului
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Moment aparte la Lipova, Veteranul de război Gheorghe Greff a împlinit 104 ani
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
Are doar 1 an și 5 luni, dar duce o luptă uriașă. Nicolas este din Arad și are nevoie de ajutor
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Comunicate contra cost

Senatorul USR Răzvan Anghel: PSD a îngropat reformele din PNRR și acum mimează grija pentru banii europeni (P)
Senatorul USR Răzvan Anghel critică discursul PSD din ultimele zile privind reformele și fondurile din PNRR, în condițiile în care unele dintre reformele invocate acum...
Adrian Wiener: CCR, atac la democrație (P)
Adrian Wiener, președinte USR Arad: „Decizia de ieri a CCR este o lovitură directă dată democrației din România. Erodează direct fundamentele statului de drept. Sădește...
Răzvan Anghel: „PSD și AUR pun în pericol banii europeni pentru răfuieli politice” (P)
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD și AUR că au modificat, în ultimele zile, trei dintre reformele importante din PNRR ajunse în Parlament,...
Dezvăluiri

UPDATE. Bata: facturi false, o sentință definitivă și o lungă tăcere. Primarul comunei a demisionat, invocând motive personale și medicale, la zece luni de la o condamnare penală
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...
Dezvăluire. O licitație pentru toți, un teren public util aproape unuia singur: cazul viitorului Kaufland din Arad
Primăria Municipiului Arad urmează să organizeze mâine, în 20 august, o licitație publică pentru concesionarea unui teren situat pe Calea Timișorii nr. 125. La prima...
Unde au dispărut containerele pentru haine vechi din Arad. Povestea unei afaceri cu datorii de aproape 70.000 de lei care a lăsat în urmă mormane de deșeuri textile
Ai haine vechi pe care ai vrea să le dai mai departe, dar nu vrei nici să cauți un ONG care le primește, nici să...
Internaţional

După explozia exporturilor, China impune reguli stricte industriei auto pe piețele externe
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...
Iranul lovește în forță: rachete și drone asupra bazelor americane din Golf
Iranul a răspuns cu forță după noile lovituri americane, lansând rachete și drone asupra bazelor SUA din Golf, dar și asupra unor instalații din Iordania,...
John Ternus preia conducerea Apple. Tim Cook se retrage după 15 ani în care a transformat compania într-un gigant de 4.500 de miliarde de dolari
Apple are un nou director general: John Ternus. Schimbarea vine într-un moment decisiv pentru companie, după ce Tim Cook a condus timp de 15 ani...
Auto

După explozia exporturilor, China impune reguli stricte industriei auto pe piețele externe
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...
Tarife noi pentru permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și autorizația de circulație provizorie
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și Prefectura județului Arad anunță că începând cu data de 15 septembrie 2026 se schimbă tarifele pentru emiterea...
Programul Rabla 2026 redeschide înscrierile: peste 93 de milioane de lei disponibili pentru noile ecotichete
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că, începând de marți, 25 august, persoanele fizice au din nou posibilitatea să se înscrie în Programul Rabla Auto...
IT / AI

Controversa OpenAI-Hugging Face se amplifică. S-a aflat că sute de agenți AI au acționat „în haită”, dar experții contestă ideea virală a unei „civilizații AI”
Un nou val de informații despre incidentul de breșă cibernetică OpenAI-Hugging Face din iulie schimbă radical proporțiile cazului și deschide o nouă filă a controversei...
AI reduce deja numărul locurilor de muncă în unele domenii. Tinerii, printre cei mai vulnerabili
Inteligența artificială (AI) începe să lase urme vizibile pe piața muncii din economiile dezvoltate, iar angajații aflați la început de carieră și cei din domenii...
Inteligența artificială intră într-o nouă etapă de reglementare în UE: majoritatea obligațiilor din AI Act devin aplicabile din 2 august
Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...
Film

Filmul horror „Fiul tâmplarului“, la Cinema Arta
„Fiul tâmplarului” / „The Carpenter’s Son“ (r. Lotfy Nathan), un thriller supranatural inspirat de anii mai puţin cunoscuţi ai copilăriei lui Iisus, va fi proiectat...
Proiecții de film pentru copii în cartierele Aradului
Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad continuă Caravana Filmului în cartierele municipiului, cu patru seri de proiecții dedicate copiilor și familiilor. Filmele vor...
Filmul „Cât de bine poți“, ultima proiecție din acest an în grădina de vară a Cinematografului Arta
Proiecția filmului „Cât de bine poți“ / „The Best You Can“ (r. Michael J. Weithorn) va închide stagiunea estivală din acest an, fiind ultima proiecție...
Muzică

Special New Music | Piese noi de la Ezra Collective, Denzel Curry & Kenneth Blume, Valerie June, Kiki Rockwell, Kovacs, Tom Odell, Rabbitology etc.
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Ezra Collective, Denzel Curry...
Special New Music | Piese noi de la Grandmas House, Afrofuturistics, Lambchop, Queens of the Stone Age, Holy Motors, Concrete Vehicles, Agnes Obel etc.
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Grandmas House, Afrofuturistics feat....
Coloseu, șaorma și circ. S-a încheiat ediția din 2026 a festivalului Sziget
Și totuși unde ai fost tu când rapperița Sisi s-a tatuat live pe Scena Mare, m-a întrebat o colegă care bănuia că nu mi-am petrecut...
Pop Culture

Spider-Man rămâne lider absolut la box-office: „Brand New Day” devine al patrulea cel mai profitabil film din toate timpurile
Filmul „Spider-Man: Brand New Day” continuă să domine cinematografele nord‑americane, bifând al cincilea weekend consecutiv în fruntea box‑office‑ului, cu încasări de 22,2 milioane de dolari...
„Westworld” se întoarce în cinema cu o nouă adaptare, la patru ani după anularea serialului HBO
Franciza „Westworld” se pregătește să revină în atenția publicului, la patru ani după ce HBO a decis anularea serialului SF care a devenit un fenomen...
X-Men, Avengers: Doomsday, VisionQuest, Ahsoka și Star Wars: Starfighter au dominat anunțurile Disney D23 2026
Disney a prezentat la D23 2026 o serie de dezvăluiri majore pentru francizele sale, de la Marvel la Star Wars, într-un eveniment care a electrizat...
Pamflet

Aradul pute?
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Prostituția ca dar, de la Cadar, Răzvan Cadar. 20 de parlamentari duc reforma în pat
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
Bibarț TV a inaugurat pe șest, în Ajun, podul hobanat
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...
Monden

Finalistele Miss Arad se pregătesc pentru finală. Unde va avea loc concursul
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei, în cadrul Zilelor Aradului
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...
Kanye West, interzis în Europa, revine pe scenă cu două concerte în Rusia
Rapperul american Kanye West, cunoscut și sub numele YE, va susține două concerte în Rusia, la Sankt Petersburg, în luna octombrie, potrivit anunțului publicat pe...
Urmăriți

Atac cu cutter pe o stradă din Sântana. Un bărbat a fost grav rănit, iar agresorul a ajuns în arest
Un bărbat a fost atacat cu un cutter, în plină stradă, la Sântana, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. Victima a...
Bărbat amendat pentru injurii aduse polițiștilor locali la Zilele Aradului și publicarea lor pe TikTok
Poliția Locală Arad informeză că un bărbat de 42 de ani a fost sancționat contravențional după ce, în seara de 20 august 2026, a adresat...
Polițiștii au făcut sâmbătă o razie la Curtici
La data de 8 august, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o razie la Curtici, cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță...

Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)