vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cinci scandalagii din Lipova au fost reținuți de Poliție, în urma unei razii de amploare

    de Special Arad | 3 iulie 2020, 12:35 PM | Lipova | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Comunicat. Polițiștii orașului Lipova, împreună cu cei ai Secției Rurală 7 Lipova și polițiști locali, cu spijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat, ieri, o acțiune de amploare pe raza localității Lipova.

    Acțiunea a avut ca scop depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind ordinea și liniștea publică, se sustrag cercetărilor sau sunt cunoscute cu comportament neadecvat, de natură a induce o stare de temere în comunitate.

    În urma activităților desfășurate, au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, 8 bărbați cu vârste cuprinse între 20-36 de ani, din Lipova. Aceștia sunt cercetați în mai multe dosare penale pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, săvârșite în perioada 2018-2020.

    În urma cercetărilor efectuate au fost reținuți 5 bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.