miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cei patru bărbați din Lipova și Ghioroc care au sechestrat și agresat doi tineri din Timișoara vor sta în arest zece zile

    de Special Arad | 7 martie 2020, 9:57 AM | Lipova | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    După ce joi, 5 martie, patru persoane au fost ridicate de la domiciliul din Lipova și Ghioroc, în urma unor percheziții DIICOT, acum Judecătoria Lipova a dispus ca acestea să fie ținute 10 zile în arest preventiv.

    Reamintim că cele patru persoane (4 bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani), sunt acuzate de șantaj și sechestrarea a doi tineri din Timișoara, în decembrie 2019, și i-au ținut la Ghioroc, unde i-au bătut, întrucât timișorenii ar fi avut o datorie de 10.000 de euro pe care nu au onorat-o.

    „Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 28 decembrie 2019, doi bărbați s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza localității Ghioroc, în vederea întâlnirii cu o femeie și un bărbat. Cel din urmă, împreună cu alți 3 bărbați și o persoană neidentificată la acel moment, i-ar fi reținut pe primii doi împotriva voinței lor, într-un imobil, unde i-ar fi agresat. De asemenea, cei bănuiți de săvârșirea faptei ar fi amenințat una dintre victime, cu scopul de a-i înapoia o sumă de bani pe care aceasta i-ar fi datorat-o”, potrivit comunicatului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.