Opt apreciați artiști din zonă ne-au adus o veste de Crăciun
„Veste-am adus!”, o melodie înduioșătoare, cu un mesaj puternic, menit să ne amintească de lucrurile cu adevărat importante în pragul Crăciunului, pentru a cărei creație…
„Veste-am adus!”, o melodie înduioșătoare, cu un mesaj puternic, menit să ne amintească de lucrurile cu adevărat importante în pragul Crăciunului, pentru a cărei creație…
După cum se anunța încă din program, concertul de colinde susținut de corul și orchestra Filarmonicii Arad a adus „cele mai luminoase și antrenante refrene…
Superpiesele săptămânii se aud aici, pe Special Arad, la Special New Music, ca de atâtea ori, chiar înainte să ajungă pe posturile de radio, alea…
Noutățile săptămânii 29 noiembrie – 5 decembrie vin de la The Lumineers, LP, Bryan Adams, Billy Raffoul & JJ Wilde, Tears For Fears, Band of…
În această ediție Special New Music, care s-a nimerit tocmai de Ziua Națională a României, avem trei piese noi românești, de la OCS vs Șuie…
Primul video din această ediție Special New Music nu este o piesă nouă, ci o colaborare inedită care ne face să ne fie ciudă că…
Noutățile muzicale ale săptămânii 8 – 14 noiembrie vin de la Santana & Chris Stapleton, Placebo, Jethro Tull, Band of Horses, Stereophonics, Johnny Marr, Sticky…
Noutățile muzicale din prima săptămână a lunii noiembrie vin de la Gregory Porter, Polo & Pan, Converge, My Morning Jacket, Shawn James, Smith/Kotzen (colaborarea muzicienilor…
Ultima săptămână a lunii octombrie ne aduce foarte multe și foarte bune piese noi, de la: The Dead South, Chris Jagger alături de fratele său…
Piesele săptămânii 18 – 24 octombrie 2021 vin de la Jerry Cantrell (Alice in Chains), Every Time I Die, Dave Gahan & Soulsavers, Beirut, The…
Noutățile săptămânii vin de la Jack White (cu aceeași piesă, în două variante), Neil Young & Crazy Horse, quintetul algerian Imarhan, Michael Kiwanuka, Nyctophiliac, Portico Quartet,…
Noutățile săptămânii vin de la Subcarpați și Rusalka, Dave Gahan & Soulsavers, Radiohead, Tears For Fears, Robert Plant & Alison Krauss, Yello, Cari Cari, Bonobo,…
Noutățile muzicale ale săptămânii 27 septembrie – 3 octombrie 2021 vin de la AC/DC, Sting, The Lumineers, John Mellencamp & Bruce Springsteen, Stereophonics, Spector, Zesik,…
Săptămâna 20 – 26 septemrie ne aduce piese noi de la Billy Idol, Balthazar, Kings Of Leon, Dope Lemon, Springtime, Public Service Broadcasting feat. Blixa…
Săptămâna 13 – 19 septembrie ne aduce piese noi de la Curtis Harding, Stereo Utopia, The Bridge City Sinners, Amyl and The Sniffers, Placebo, Low,…
Din cauza contextului epidemiologic actual, spectacolul pe care Armin van Buuren urma să îl susțină în București pe 25 septembrie, în cadrul festivalului Sound of…
Psihodrom Records, casa independentă de discuri fondată la Timișoara anunță lansarea celei de-a treia compilații realizată de artiști ai muzicii electronice contemporane. Aceasta conține exclusiv…
Port Arthur este locul în care s-a născut Janis Joplin, însă, pentru arădeni, Port Artur înseamnă altceva, chiar dacă locația e strâns legată tot de…
Festivalul „Rock Maris“ va fi organizat în al doilea sfârșit de săptămână din luna septembrie, în zona Port Arthur, cu scopul de a promova muzica…
Noutățile muzicale din săptămâna 30 august – 5 septembrie vin de la Estuary – un proiect solo creat de Mircea Floruț (Stagger Lee/Le Brouf) care…
Gala de Operă Open Air a adunat un public numeros și în acest an, duminică, 5 septembrie, în deja clasicul loc de întâlnire: Parcul Reconcilierii….
Acea eră în care puteai „citi” din prima preferințele muzicale ale indivizilor după vestimentație pare, în ziua de azi, ca „Balena albastră” în vremea lui…
Piesele ultimei săptămâni din această vară, 23 – 29 august, vin de la Miles Kane, Nick Cave & The Bad Seeds, Duran Duran, Johnny Marr,…
Concertul de joi seara, la Sinagoga Neologă, a fost o raritate pe scena culturală arădeană! Orchestra de Cameră din Toulouse, una dintre cele mai vechi…
Dubla măsură. O practică întânită mai peste tot în în administrația publică, instituțiile din cadrul MAI, MAE, APIA și alte multe instituții cu majuscule. Alții...
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
V-o spun pe aia dreaptă, nu mă apucam eu acum să combat despre fotbal dacă s-ar mai întâmpla și altceva pe aici. Și nu numai...
Tragem linie, cum se spune când n-ai ce spune, făcând un bilanț, acum, la sfârșit de sezon și început de Campionat European la fotbal. Încep...
Chiar dacă săptămâna trecută s-au întâmplat multe lucruri importante pentru lume, țară și Arad – și nu vorbesc aici neapărat de alegeri, ci de Festivalul...
Sorin Covaci, originar din satul Neagra, comuna Dezna, și-a epuizat toate „căile de atac”, dar tot nu și-a găsit dreptatea. În disperare de cauză, ne-a...
Comasarea alegerilor de anul acesta, pe lângă implicările politice, alianțe, liste comune și așa mai departe, a mai avut un efect în procesul de votare....
Dacă e seară, iar temperatura din termometre începe să crească, pe centru își fac apariția fanii filmelor Fast&Furious care nu doresc nimeni altceva decât să...
Chiar înainte de „izbucnirea” pandemiei Covid-19, iubitorii teatrului arădean au primit o veste îmbucurătoare: echipa teatrului a primit un suflu proaspăt, au fost angajate și...
Când spunem „Alo, Generația Pro!”, ne vine în minte automat numele Gianina Corondan, una dintre primele vedete ale ProTV-ului, iar cei care o știu încă...
Când un spectacol de teatru te face să te pierzi complet în onestitatea răvășitor de captivantă a poveștii, când simți un nod inexplicabil în gât,...
IPJ informează că polițiștii au intervenit într-un conflict la o familie din Târnova, unde bărbatul și-a amenințat soția și soacra. „La data de 25 iunie,...
Poliția Locală informează că a depistat un bărbat care s-a automutilat pe stradă, cu un cuțit, iar împreună cu polițiștii de la IPJ au intervenit...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Deputatul liberal arădean Glad Varga susține că a fost adoptat un proiect de lege extrem de important pentru sănătatea românilor, și anume proiectul de modificarea...
Proiectul de lege privitor la verificarea vârstei cumpărătorilor de produse alcoolice, energizante, din tutun și conexe, inițiat de deputatul arădean Adrian Wiener, a fost adoptat...
Adrian Wiener, candidat la Primăria Arad, a transmis un mesaj în urma alegerilor desfășurate duminică, 9 iunie. ’”Sunt mândru să aparțin acestui oraș. Să am...
Au început înscrierile pentru preselecția Miss Arad, proiectul în cadrul căruia se decid finalistele concursului Miss Arad 2024. Concursul județean de frumusețe împlinește anul acesta...
Carlota Pop, tânăra din Târnova (cea care locuiește în Spania) care a câștigat locul 2 la Miss Teen Universe, lansează un nou proiect, Miss Teen...
Reprezentanţii Little Miss & Mister România s-au întors acasă cu premii de la finala internaţionala Little Miss & Mister World ce a avut loc în...
După 12 zile de fotbal de bună calitate, faza grupelor de la Euro 2024 s-a încheiat. Au fost 24 de naționale la start dintre care...
Egalul dintre Croația și Italia la Euro 2024 (1-1) ajută indirect România. De ce remiza de la Croația – Italia este foarte bună pentru România?...
Fondatorul Wikileaks a fost eliberat din închisoarea britanică în care și-a petrecut ultimii cinci ani și s-a îmbarcat într-un avion care îl va duce către...
Comunicat CNAIR. CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că începând de astăzi, 27.06.2024, în urma încheierii acordului de parteneriat între...
Printr-o hotărâre apărută în primăvara lui 2023, Executivul a stabilit plafonarea prețului polițelor de asigurare obligatorie auto (RCA). Apoi, prin modificări succesive ale actelor ce...
Parlamentul a adoptat marți proiectul de lege care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan pot rămâne până la 10 ani fără permis...
Compania taiwaneză ASUS este renumită și pentru laptopurile sale de gaming. De câteva zile compania a lansat un nou laptop de gaming: ASUS ROG Zephyrus...
Târgul audio High End 2024 a avut loc la München în perioada 9-12 mai 2024. Aici compania Sennheiser a dezvăluit cel mai nou membru al...
Code for Romania / Commit Global, alături de 12 parteneri internaționali, lansează Mobifree, proiect ambițios de cercetare și pilotare dedicat îmbunătățirii sistemelor software pentru dispozitive mobile....
Antecedente Cititorii noștri fideli știu despre ce povestesc aici, spun pentru cei mai puțin atenți la teme de mare importanță, dar nu neapărat scandaloase: e...
Fostul hoț de buzunare Amar Răducanu va ajunge și în Penitenciarul Arad, însă în stare de libertate. Este vorba despre un nou turneu de promovare...
A doua proiecție din stagiunea de vară 2024 de la Cinematograful din Grădiște este animația „Clopoțica și legenda Bestiei de Nicăieri“. Filmul va fi proiectat...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la K-lu, Parov Stelar, Kaleo, Nick Cave & The Bad...
Pentru unii arădeni, Particles este doar un festival. Poate… un festival puțin altfel. A început în urmă cu 9 ani, la Teba, cu o „explozie”...
Are 15 ani, studiază chitara clasică la Colegiul de Arte din Arad, e chitaristul trupei metal Ribozom și acum lansează primul album solo: Raul Panzaru!...
Max, noua platformă de streaming lansată marți și în România pentru a înlocui HBO Max, vine cu un design îmbunătățit, o noutate majoră și o...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
Comunicat. Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, va aplica pentru obținerea de finanțare în cadrul Apelului de proiecte „Investiții...
Un nou proiect în domeniul sănătății, pregătit de Consiliul Județean pentru a fi aplicat în vederea obținerii de finanțare europeană. De această dată este vorba...
Comunicat. Programul european JARDIN va fi implementat în România în perioada 2024-2026, aducând un sprijin esențial pentru pacienții cu boli rare. Proiectul JARDIN are ca...
De la primele planuri până la rezultatul actual din teren, proiectul de reamenajare a Pieței Catedralei a suferit mai multe schimbări, atât din punct de...
Încetul cu încetul, cea mai veche zonă a Aradului dispare. Nu ca să facă loc vreunui plan măreț de schimbare la față a urbei, ci...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere....
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Comentariile portalului
== BIBI DRUJBISTUL ARE BOALA PA EI ==
== TARE GREU SA GASESTI LUME CINSTITA PE VREMURILE ASTEA == VA POATE CONFIRMA SI MARESALUL DE LA POLITZIE ARAD ==CU GREU GASESTE OAMENI CINSTITZI == CUM ZICEA SEFUL POLITZAILOR DIN MAHALA == DECAT (...)
au inceput prin a taxa niste copii care mai jucau volei pe nisip,au trantit o terasa -adica au schimbat destinatia terenului -a unui mare politician iar acum au taiat (...)