Subiectul fierbinte al zilei de sâmbătă în din ce în ce mai restrânsele cercuri de szitizeni autohtoni a fost Justin Bieber. Păi nu scăpaserăm vineri de el, vă ziceți, pe bună dreptate. Justin este însă unul dintre acele fenomene cunoscute ca eterne și fascinante, trecând dincolo de limitele temporale și spațiale ale muritorului de rând. Se face că Justin și-a început showul cu zece minute mai devreme decât fusese programat, și cum acest comportament este foarte atipic pentru headlineri, ei mai degrabă întârziind copios, opinia publică a intrat în alertă. Suspiciunile cum că Justin ar avea niște planuri secrete s-au confirmat, acesta fiind surprins la o petrecere organizată într-un castel deținut de ginerele premierului Viktor Orbán. Dacă anturajul lui Orbán s-a aflat sau nu la castel e încă învăluit de mister, cel puțin conform versiunii oficiale răspunsul este nu. În orice caz, Justin și-a luat tălpășița grăbit de pe insulă, date fiind straniile boli de care suferă și el, și soția acestuia, probabil că nu le-ar fi făcut oricum bine praful.

Pe care l-am mai menționat, dar merită revenit la el, pentru că este, cu certitudine, unul dintre elementele definitorii ale ediției actuale a Szigetului.

Edițiile clasice erau împărțite în două categorii de zile, cele cu praf și cele cu noroi. Noroiul însă înseamnă ploaie, și deși e evident o neplăcere, nu-l respiri și nu-ți blochează sinusurile. Cu trecerea zilelor de festival au apărut din ce în ce mai multe măști, aproape absente la început, dar majoritatea celor care le poartă nu de covid se tem, ci încearcă să se apere de praf. Organizatorii cunosc problema, dar seceta care a precedat festivalul este un element cu care nu s-au mai confruntat în trecut. Conform experților în materie de schimbări climatice este însă un element care ar putea reveni regulat în anii care urmează, deci cu siguranță vor trebui introduse măsuri mai eficiente, nu doar în timpul festivalului, ci și în restul anului, în ceea ce privește menținerea insulei Óbudai în stare cât mai bună, adică verde.

Ceea ce poate face szitizenul și acum este să nu stea comasat la scena mare, mai ales nu în timpul concertului lui Calvin Harris. Headlinerul de sâmbătă, deși e coautorul unor hituri chiar ascultabile, a decis să abordeze proiectul pe linia de minimă rezistență a unui DJ set dintr-o discotecă mai de fițe, condimentat cu show de lumini si niște elemente pirotehnice. Cum un mix de-al lui Calvin e oricând accesibil pe YouTube, mai bine alegi să te uiți la Lacul Lebedelor, în ediție de teatru de păpuși. Vietnamez. Pe apă. Poți eventual să mergi la Sziget Beach să stai întins pe plajă în lumina apusului, ascultând muzică ambientală. La Art Zone poți să-ți creezi propria memă cu ajutorul picturilor din colecția Muzeului Național. În Magic Mirrors, cortul LGBTQ+, se proiectează filme tematice și se țin showuri de comedie. Locația Travelling Funfair e bâlciul sătesc al Szigetului, nu departe de circ și de statuile vii. Poți să mergi chiar la SportZone să joci fotbal cu niște nemți care par mahmuri și ineficienți, apoi te bat măr.

În ceea ce privește concertele, sâmbăta a fost câștigată de Sevdaliza în Freedome. Olandeza de origine iraniană e de fapt o artistă multidisciplinară, drept urmare partea vizuală a concertului e și ea foarte puternică, iar muzica ei electronică cu elemente orientale sună impecabil. Își permite chiar și incluziunea unui mic DJ set, doar câteva melodii, dar deja e mult mai interesantă decât obositul și obositorul de Calvin. Aflu de pe internet că, înainte de a-și lansa cariera muzicală, a jucat baschet în naționala Olandei. Unii oameni chiar se pricep la orice. Electro făcut foarte bine e și stilul lui French79, care a atras, seara târziu, un public foarte numeros la scena Europe. Merită menționați și israelienii de la Lola Marsh, cu un pop melodic deloc solicitant, dar foarte plăcut urechii, „easy listening” de calitate numai bun pentru o după masă târzie de sâmbătă. Am mai trecut și pe la concertele, radical diferite, ale lui Beabadoobee și Bad Gyal.

Beabadoobee. Foto: Iulia Notaros

Prima e o britanică de origine filipineză undeva la limita dintre pop și rock, care a prins extraordinar la așa zisa generație X, datorită unor melodii devenite virale pe TikTok. Bad Gyal e catalană, și cântă unul dintre stilurile muzicale care mă înspăimântă cel mai tare, și anume reggaeton. M-am dus totuși la ambele, în linie cu lozinca de a face în fiecare zi un lucru care te sperie. Nu am regretat. Pe mine personal nu m-a prins niciunul dintre concerte, dar era evident că ambele soliste au fani dedicați, care s-au simțit foarte bine și au făcut atmosferă, mai ales în primele rânduri. Pe Sziget ești fericit atunci când și ceilalți sunt fericiți, o lecție pe care merită să o iei cu tine și dincolo de pod.

Bad Gyal. Foto: Iulia Notaros

Ca să fiu onestă, nu mă împac total nici cu headlinerul de duminică. Tame Impala e proiectul australianului Kevin Parker, un domn de altfel simpatic, și destul de atipic pentru un star rock. Privindu-l, m-am gândit mereu, și admit că e o judecată destul de aleatorie și subiectivă, că are ceva lălâu, iar muzica e și ea lălâie. Nu că asta ar fi un lucru intrinsec rău, dimpotrivă, Tame Impala sunt excelenți ca muzică de fundal când speli vase sau ai musafiri și vrei să condimentezi seara cu o muzică plăcută, dar nu deranjantă. Doar că nu sunt headlineri pentru scena mare a unui festival de talia Szigetului. Presimțirea mea a fost confirmată când am dat de puhoaiele de oameni care se mișcau puțin confuzi printre scene. Mulți și-au luat bilete zilnice pentru duminică, fiind weekend, apoi s-au trezit cu niște concerte care nu i-au prins și au început să se plimbe în căutarea unor adevăruri pe care nici ei nu le cunosc. După masa pe scena mare cântase Sigrid, norvegianca care are niște hituri foarte cunoscute, dar a rămas totuși cu picioarele ferm pe pământ, în cel mai scandinav stil posibil. A venit pe scenă „costumată” în oricare fată de pe Sziget: tricou alb, pantaloni scurți de blugi și adidași. Uneori normalitatea e cel mai extrem element de show posibil.

Sigrid. Foto: Iulia Notaros

Concertul zilei a venit tot din Freedome, care, poate ați ghicit deja, este scena mea preferată. Canadianul Dan Snaith, cunoscut ca și Caribou, e și el un spirit enciclopedic, având un doctorat în matematică. E cumva matematic și în muzica pe care o face, compoziții electronice complexe și perfect calibrate. L-am mai văzut live și într-un club, și mi-a fost cumva teamă că muzica, care atunci mi s-a părut eterică și intimă, se va pierde în imensitatea cortului de festival. Dar nu a fost așa, pentru-că Snaith și trupa lui au știut să cânte aceleași melodii puțin altfel, cu o intensitate sporită, potrivită unui spațiu mai vast și unui public nu neapărat cunoscător al muzicii lor. Această combinație de fani și public „aleatoriu” specifică festivalurilor are atât aspecte pozitive, cât și negative. Există categoria de public dezinteresat, care mișună să se afle în treabă și devine deranjant pentru cei care ar urmări concertul cu atenție. Dar există și cei care pleacă cu noi trupe preferate și cu experiențe surprinzătoare și de neuitat. Cărei categorii îi aparții e doar alegerea ta.

Foto: Iulia Notaros

• Jurnalul unui arădean pe Sziget, zilele 2 și 3: Cel mai bun soare sunt norii

• Jurnalul unui arădean pe Sziget revine. Ziua 1: Schimbarea la față a insulei | Foto