marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Budapest Orchestra Project și Gheorghe Zamfir & invitații ne-au înălțat pe noi culmi în cea de-a doua zi de festival Symphonic Experience (Galerie foto)

    de Raluca Medeleanu | 21 august 2022, 10:36 AM | Cultură | Muzică

    1

    Toate semnele dădeau că ploaia va afecta serios desfășurarea celei de-a doua zi de festival Symphonic Experience de pe Arena Francisc Neuman, iar în prima parte chiar a făcut-o. Ploua de parcă s-a rupt cerul sâmbătă după-masă, astfel că s-a luat decizia ca spectacolul oferit de Corul Academica al Filarmonicii Arad să fie anulat. Totuși, spre încântarea tuturor, ploaia s-a oprit spre seară, iar restul programului a rămas nealterat: Budapest Orchestra Project și apoi maestrul Gheorghe Zamfir împreună cu invitații speciali au făcut fiecare, pe stilul muzical specific, show-uri cu adevărat memorabile.

    Budapest Orchestra Project a venit să concerteze din Ungaria chiar în ziua cea mai importantă a vecinilor noștri, 20 august, ziua națională, în care se celebrează Sfântul Rege Ștefan I. Membrii orchestrei au ajuns direct să cânte pe scenă, fără o probă de sunet în prealabil, ceea ce ne determină să trimitem calde felicitări băieților de la Corso pentru sonorizarea impecabilă care, de altfel, s-a resimțit pe parcursul întregii zile. Concertul celor de la Budapest Orchestra Project a fost un veritabil show de big band, propulsându-ne în anii nebuni ai jazzului. Spectacolul a început cu minunata „Rapsody in Blue” a lui George Gershwin, iar majoritatea compozițiilor interpretate de orchestră au fost din „The Great American Songbook”, colecție de hituri americane de jazz de la începutul secolului XX, dar pe parcursul concertului am putut savura și compoziții contemporane de la compozitori precum Bob Mintze, Gordon Goodwin ori Sammy Nestico, iar secvențele vocale au fost susținute de Sándor Péter, cu o voce formată într-un registru clasic, de operetă, și fermecătoarea Kriszta Koncz, cu voce specifică de jazz.

    Gheorghe Zamfir a concertat pentru a doua oară în aceeași zi la Arad, înainte de spectacolul din cadrul Symphonic Experience, maestrul interpretând Ave Maria în Catedrala „Sfânta Treime” de la Podgoria, unde Înalt Prea Sfințitul Timotei, arhiepiscopul Aradului, i-a oferit Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici în semn de apreciere pentru promovarea folclorului românesc, întrucât maestrul nu e doar un virtuoz cântăreț de nai, ci este și un compozitor și culegător de folclor. Sâmbătă seara, pe arenă, întregul public s-a ridicat și l-a aplaudat din picioare pe maestru în clipa în care a urcat pe scenă. Sunetul său unic de nai a răsunat cu un ecou copleșitor, emoționând profund. Trebuie să adresăm felicitări și pentru prestația Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Arad care, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, l-a acompaniat atât pe maestru, cât și pe distinșii săi invitați: soprana Rodica Gabriela, tenorul Alin Stoica și soprana Oana Șerban. La nai au mai cântat și două discipole ale maestrului, Mădălina Lupu și Daniela Ghiță.

    Festivalul Symphonic Experience continuă și astăzi, din nou încercat de vreme rea, însă dacă e să ne luăm după prognoză, putem spera ca ploaia să se oprească tot spre seară. Programul pentru ultima zi de festival este după cum urmează: de la 17:00 un concert oferit de Ilinca Sîrbu & Roland Ristin și un program de dans, de la 19:00 un spectacol aparte: marele violoncelist român Răzvan Suma, de la 20:30, ne vom bucura de vocea inconfundabilă a Laurei Bretan, iar de la 21:30, arena Francisc Neuman va răsuna de voci intense de operă: Marcel Pavel, Iordache Basalic și Vlad Mirița. În legătură cu biletele achiziționate online, amintim că pe ultima sută de metri, încă de vineri, din cauza cerințelor ISU, organizatorii au fost nevoiți să rearanjeze culoarele, astfel că nu se mai ține cont de locurile de pe bilete, ci doar de zonele delimitate (peluză, bronz, silver, gold etc).


    (foto: Tomck@t)

    • Citește și: Precizări despre bilete și ploaie, de la organizatorii Symphonic Experience. Nu, festivalul nu se anulează! – Special Arad 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.