Opt cetăţeni străini depistaţi ascunşi în două automarfare, la vama Nădlac I și II

    de Special Arad | 8 aprilie 2021, 12:12 PM | Știri Arad

    0

    (foto: arhivă)

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac I și Nădlac II – judeţul Arad, au depistat opt cetăţeni din Afganistan și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare.

    * În data de 07.04.2021, în jurul orei 11.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, amidon, pe ruta România-Germania.
    În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, trei cetăţeni străini.
    Persoanele au fost preluate și transportate la sediul punctului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt doi cetăţeni din Afganistan, în vârstă de 16 şi 17 de ani și un cetățean din Pakistan, în vârstă de 42 de ani, solicitanţi de azil în România.

    * Și poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean român, care transporta conform documentelor de însoţire a mărfii, bare metalice, pe ruta Turcia -Danemarca.
    În urma controlului efectuat asupra automarfarului, în interiorul compartimentului de marfă, au fost descoperiţi ascunși cinci cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani.

    În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.