vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Noul Ford Fiesta NU va fi produs şi la Craiova. Fabrica Ford din Germania va fi singura sursă de producţie la nivel european

    de Special Arad | 10 iunie 2014, 9:34 PM | Auto

    0

    Fabrica Ford din Köln, Germania, va fi singura sursă de producţie la nivel european pentru viitoarea generaţie Ford Fiesta, a anunţat constructorul auto, înlăturând astfel speculaţiile privind un posibil transfer de producţie al acestui model la uzina din Craiova, potrivit Antena 3.

    „Ford Motor Company a anunţat astăzi că fabrica sa de asamblare din Köln (Germania) va rămâne singura sursă de producţie din Europa pentru următoarea generaţie a celui mai bine vândut model de clasă mică, Ford Fiesta. Anunţul de astăzi vine ca urmare a semnării unui acord inovativ de investiţii dintre Ford şi reprezentanţii sindicatelor germane. Acordul ia în calcul perioada 2017 – 2021 şi este de aşteptat să aducă reduceri de cost de cel puţin 400 milioane de dolari pentru Ford, fiind securizate totodată peste 24.000 de locuri de muncă pentru for Ford-Werke GmbH”, se arată într-un comunicat transmis marţi de constructorul auto.

    Acordul include ore şi săptămâni flexibile de lucru, precum şi alte măsuri care vor permite ca fabrica să fie mai eficientă din punct de vedere al costurilor, asigurând totodată ca producţia următoarei generaţii a modelului Fiesta să rămână competitivă la nivel global, scrie Mediafax.

    Ziarul german Bild a scris în luna februarie, citând surse apropiate companiei, că Ford va transfera de la Köln la Craiova, în 2017, o parte din producţia modelului Fiesta, pentru a reduce costurile în contextul pierderilor masive înregistrate de operaţiunile europene ale companiei după scăderea puternică a vânzărilor auto de pe continent.

    Mutarea urma să aibă loc în anul 2017 şi să afecteze aproximativ 1.000 de angajaţi ai fabricii din Köln, potrivit Bild.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.