vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Dimploma „Bună la di tăte”, venită în sprijinul competențelor mai mult decât profesionale ale cvasi-inspectoarei Vio Varga

    de Special Arad | 5 ianuarie 2018, 1:12 AM | Pamflet

    0

    Mare scandal mare a fost în jurul unei biete arădence care se mândrea până nu demult cu apelativul „doamna Păpușă” din partea elevilor săi de la Școala Specială. Păpușă de treabă din fire, Violeta Varga și-a înaintat teancul de hârtii și hârtiuțe pentru a ocupa postul de inspector pe educație permanentă, iar ISJ-ul, fan al competenței și al bunului gust, a dat rapid înaintare cererii sale. Doar că vestea că „doamna Păpușă” a ocupat postul respectiv nu prea a încântat opinia publică. Mișcarea observată inițial de Special Arad, iar apoi preluată de toate ziarele și posturile de știri naționale, a dus la un scandal de proporții nemaiîntâlnite, iar inspectoarea și-a dat de îndată demisia.

    Unii s-au repezit să acuze sistemul educațional din România, căci permite unor persoane cu o astfel de imagine să fie implicate în educarea unor minți fragede, alții – pe de altă parte – i-au sărit în ajutor victimei mediatice, opinând că aspectul fizic trebuie să fie o alegere a fiecărui individ în parte.

    Special Arad dorise atunci să pună mai multă lumină asupra subiectului și a invitat-o pe doamna Varga să ofere un interviu. Deși acceptase inițial, aceasta s-a răzgândit, fugind cu lacrimi și suspine către un alt ziar, unde a mers cu un teanc de documente prin care își demonstra capacitățile profesionale. Printre competențele enunțate, Violeta Varga a afirmat că a fost până și coordonatorul unui proiect transfrontalier („Școala și familia – vectori ai integrării copilului” – revista proiectului se vede în poza care însoțește interviul), lucru care oricine poate recunoaște că este, într-adevăr, o muncă asiduă pe care doar o persoană capabilă e în stare să o ducă la bun sfârșit. Ei bine, o simplă verificare pe care am făcut-o pe didactic.ro a scos la iveală o cu totul altă realitate. Proiectul transfrontalier în cauză, de mare amploare (vorbim de participarea a 25 de județe), avea ca inițiator și coordonator o cu totul altă persoană, iar doamna Varga avusese în fapt doar o colaborare, având un articol semnat, alături de încă un autor, în revista publicată, pe care l-a trimis cel mai probabil pe mail sau pe un stick, întrucât nici măcar nu a participat fizic la simpozionul proiectului.

    Pentru a o ușura de încurcătura produsă și pentru a îi șterge tristețea din suflet, Special Arad îi oferă în exclusivitate un document de o reală valoare, care să o ajute și să îi vină în sprijin pentru planurile viitoare.

    Astfel, mai jos îi lăsăm o dimplomă veritabilă și exclusivă, care să-i fie „bună la di tăte”.

    DIMPLOMA VIOLETA VARGA

    Acest articol este un pamflet și ar cam trebui tratat ca atare!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.