Pandemia de coronavirus nu a putut opri organizarea celei de-a VI-a ediții a Festivalului SAD – „Zile și Seri de Literatură Doinaș”, scriitoarea Lia Faur, amfitrioana acestui eveniment, folosindu-se de tehnologia la îndemână pentru a aduce arta, sub mai multe forme, în casele și sufletele ale cât mai multor oameni. În 2020, SAD s-a mutat pe Facebook, iar asta a avut un efect chiar pozitiv, festivalul reușind să adune în fiecare zi zeci de mii de vizualizări.

Cât de greu a fost să adune la un loc un număr atât de impresionant de invitați, care e feedback-ul primit de la aceștia și de la public, ne spune chiar arădeanca Lia Faur, firește, tot prin intermediul internetului, aceasta fiind la ora actuală în Tunisia, unde coordonează de luni bune Centrul de Cultură și Știință al României la Tunis. Pe lângă aceste întrebări, am  rugat-o pe Lia să ne spună cum s-a acomodat în noua țară și cum este ținută în frâu pandemia acolo.

„Sunteți primii care îmi «deranjează» somnul de frumusețe după trei săptămâni dormite pe jumătate, dar când aud despre Arad, îmi dispare orice oboseală. Mi-e dor să mă întorc din oraș pe lângă teatru, pe strada Mețianu, prin piața de legume, pe lângă Turnul de Apă, alteori, prin Parcul Reconcilierii. Știu că acum nu ar mai fi la fel, așa că aștept vara când toți cei plecați, sperăm, vom putea reveni acasă.

Să zic despre festival și despre mine. Am devenit peste noapte posesoarea unui eveniment cultural online cu 123.942 de vizionări în pagină în câteva zile. A fost fascinantă curgerea de voci și imagini de la cei mai diverși artiști. M-a amuzat că mulți îmi vorbeau despre Arad ca și cum aici s-ar întâmpla totul. Am primit și propuneri de a realiza ediția viitoare într-o conexiune Arad-Versailles. Am adăugat amănuntul contextual, și Tunis. Mesaje pozitive au venit din țară și străinătate, lumea a urmărit maratonul poetic ca pe un spectacol, a fost un real festival internațional. Este a VI-a ediție și nu o puteam suspenda. Pe celelalte le cunoașteți foarte bine, ați fost mereu parteneri și ați scris despre ele. Nu renunț ușor la proiectele mele (apropo, festivalul a fost inițiat de mine în contextul „Arad, Capitală Europeană a Culturii”) și cred în evenimentele reale, care devin istorie, la fel ca unii oameni. Nu cred în cele create ocazional, dispărute peste noapte.

Și în Tunisia a fost decretată stare de urgență, încât m-am văzut izolată într-un apartament, înconjurată de ziduri și vecini necunoscuți. În a doua săptămână mi-am vopsit zidurile de la terasă în albastru și am pus muzică, pe cei de la „Trei parale”, cu ritm oriental. Vecina de la etajul doi a început să cânte la fereastra bucătăriei și așa nu mai am fost singură.

În avans de a face invitații, am lucrat cu studenții mei poemul „Mistrețul cu colți de argint” de Ștefan Aug. Doinaș. Le-am cerut să se înregistreze în timp ce citesc. După ce mi-au trimis filmulețele, mi-am dat seama că ar putea fi interesantă o astfel de lectură, un lanț de voci umane care compun un recital. Și am gândit-o la altă scară. Cum ar fi dacă 200 de voci umane ale diverșilor artiști s-ar conecta într-un singur eveniment care să poarte numele lui Doinaș? Am chemat în proiectul online patru tineri care organizaseră cu o lună în urmă un maraton de poezie online, de o zi, și i-am dat drumul. Cel mai tânăr are șaisprezece ani, așa că m-a ajutat energia lor. Am detaliat în comunicatul de presă pe care vi l-am trimis. Am avut video-întâlniri, video-planuri, video-bucurii.

Au venit scriitori de vârste, facturi, genuri diferite, care fac, însă, literatură de bună calitate. Am chemat artiști, unii nu au crezut în proiect, alții s-au alăturat bucuroși. Este cu adevărat o problemă realizarea unei înregistrări de apartament și acest aspect a fost un impediment. Sincer, nici eu nu sunt adepta întâlnirilor în eter. Îmi doresc să particip la evenimente în care să respir alături de artiști, dar, până atunci, este singura formă de a ne uni într-o mare îmbrățișare virtuală, care, dacă se bazează pe emoție, înlocuiește pentru un timp realitatea.

Din Arad au răspuns Teo Milea (care a și încheiat festivalul cu un concert minunat) și Ricardo Caria, câțiva scriitori, se știu și sunt în pagină, și actori. Le mulțumesc pentru că au înțeles mesajul. Zoli Lovas a deschis seara de sâmbătă a recitalului actoricesc. Cumva m-am simțit în familie, la teatru, sâmbătă seara. Nu am știut cum va arăta un festival online, l-am gândit ca în realitatea fizică, palpabilă. M-am raportat la ceea ce mă emoționează pe mine, în primul rând.

În urmă cu câteva zile a murit poeta Clara Mărgineanu (48 de ani), care a cerut pe facebook plasmă de la donatori pentru a putea trăi. Pictorița Ecaterina Vrană murea de leucemie în urma unui mesaj la fel de disperat pe facebook. Nici ea nu a primit sânge, chiar dacă rețelele sociale abundă de anunțuri pentru solidaritate, când e vorba să ne mobilizăm cu adevărat, ne retragem în spatele mesajelor, a privitului pe ascuns, și viața continuă la fel. De aceea, în deschiderea festivalului a vorbit despre nepăsarea noastră și lipsa de reacție a tinerilor poeta Magda Cârneci. A citit și un poem dedicat Clarei, «Clipa finală». Scriitorii au venit voluntar în proiectul SAD, dar s-a gândit vreo instituție de cultură la o strategie de susținere a mesajului lor, acela de a ajuta oamenii, dăruindu-le cultură alături de medicamente? Întreb retoric și îmi place să cred că ecoul pe care l-a produs festivalul este și acesta. Virtualitatea nu trebuie să fie un perete (wall), și dacă, totuși, este să găsim căi de a-l dărâma printr-o educație culturală și umană, deopotrivă”, ne-a transmis Lia Faur.