O temă tulburătoare, extrem de actuală, a fost adusă în atenția arădenilor la ediția cu numărul 9 a SAD, Festivalul de Literatură „Ștefan Augustin Doinaș”: identitatea fraților noștri de peste Prut, ce speranțe, ce confruntări, ce angoase au avut de-a lungul timpului, dar mai ales acum, cu un război chiar lângă ușă, în urma căruia mulți au fost nevoiți să rupă complet legătura chiar cu prieteni de-o viață, din cauza mașinăriei de propagandă.

Prima zi a festivalului SAD, care o are ca amfitrioană pe poeta Lia Faur, a fost împărțită în două reprize. Una mai ușoară, accesibilă pentru publicul tânăr care a participat la conferința din Sala Ferdinand a Palatului Administrativ, iar a doua, mult mai profundă, chiar tulburătoare, pentru un public matur, mai avizat, în Casa Pianului de pe strada Episcopiei. Invitații ediției de anul acesta, care au participat la ambele „ture” de dialog, sunt intelectuali de mare clasă, personalități ale lumii culturale din Chișinău: Vitalie Ciobanu (redactor șef la revista Contrafort, dar și corespondent Europa Liberă și Deutsche Welle), Nina Corcinschi (critic literar și director al Institutului de Cercetare B.P. Hașdeu), Maria Pilchin (scriitoare, poetă, de la Biblioteca Națională B.P. Hașdeu), Ivan Pilchin (scriitor, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), Anda Vahnovan (poetă) și profesorul universitar italian, Alessandro Zuliani (care a publicat lucrări despre Basarabia).

O lume în tranziție, descoperită prin ochi de copil

Majoritatea celor prezenți la conferința susținută dimineață, în Sala Ferdinand, au fost elevi, astfel că au putut empatiza cu amintirile timpurii ale invitaților, care le-au vorbit despre sistemul educațional ideologizat din perioada în care Republica Moldova era sub sovietici, câte eforturi se depuneau să se păstreze iluzia că limba pe care o vorbesc este una complet diferită de limba română, apropiată de „Mama Rusie”, punându-se tocmai de aceea exclusivitate pe scrierea în chirilică.

Ivan Pilchin, care este pe trei sferturi rus, dar prezentat ca fiind „rusul cel bun” de către soția sa, Maria Pilchin (de origine româncă), și-a amintit de tranziția către limba română, la începutul anilor ’90, numind-o „mișcarea pentru care s-au luptat mulți intelectuali în perioada perestroika”.

„Era o confuzie totală și pentru elevi, și pentru profesori, care au fost adevărați eroi”

Gimnaziul a început abrupt pentru Anda Vahnovan, care termina clasa a IV-a când s-a schimbat sistemul educațional, astfel că s-a trezit sărind o clasă. „Imaginați-vă că o fetiță din clasa a IV-a, care știa să scrie doar în chirilică, a trecut apoi direct în clasa a VI-a, cu alfabet latin! Era o confuzie totală, și pentru elevi, și pentru profesori. Nu existau nici manuale, așa că profesorii noștri au fost niște eroi”, a spus poeta, adăugând că generația din care face parte a trecut prin această transformate destul de confuză. „Am făcut toate eforturile să învățăm limba română. Am fost o generație de tranziție care a trebuit să învățăm să înotăm din mers”, și-a amintit Anda Vahnovan, care a trăit în Republica Moldova până când a mers la facultate la Cluj Napoca, unde a trăit apoi 20 de ani. Acum, ea locuiește în Londra.

Scriitorul Vitalie Ciobanu a mărturisit că el nu a resimțit chiar așa confuzia, întrucât deși era înconjurat de ideologia sovietică din toate părțile, a avut norocul să crească într-o familie de profesori, dintre care tatăl său chiar i-a fost profesor la școală:  „Pe manual scria limba și literatura moldovenească, dar eu știam că e vorba despre cea română, în programă fiind scriitori români din secolul al XIX-lea”, și-a amintit Vitalie Ciobanu.

„Trebuie să învățăm să transformăm traumele în realizări artistice”

Dintre copilăriile evocate de invitați, poate cea mai complicată putem spune că a fost a Mariei Pilchin, care a început școala la Odesa, într-o școală ucraineană, deși majoritatea copiilor de acolo urmau școli rusești, apoi s-a mutat cu familia în Republica Moldova, unde a dat de un alt teren minat când vine vorba de limbă.

„În Odesa se vorbea o limbă ucraineană, dar combinată cu rusa, noi vorbeam acasă în română, iar eu mă întrebam de ce trăiesc între două lumi”, a spus Maria Pilchin. Aceasta a făcut o afirmație care îndeamnă într-adevăr la meditație. Atunci când a făcut referire la accentul limbii române care se regăsește în diferite părți și a desființat ideea existenței limbii moldovenești ca limbă de sine stătătoare, categorisind-o strict ca variantă de grai, ea a spus:

„Se simte și în limba română din Ardeal că a trecut un imperiu peste ea, așa se simte și peste limba română din Republica Moldova că a trecut un imperiu peste ea (…). Este foarte multă traumă în Republica Moldova, iar limba a conservat aceste traume, dar trebuie să învățăm să transformăm traumele în realizări artistice”.

Italianul Alessandro Zuliani, profesor universitar, coleg cu Lia Faur la Universitatea din Udine, a devenit fascinat de istoria Basarabiei, de identitatea oamenilor de acolo și, mai ales, de fenomenul „limbii române / limbii moldovenești”, fiind de părere că limba moldovenească a murit constituțional (la ora actuală, în Constituția din Republica Moldova este trecută limba română) și că deși vor fi poate încercări de a o readuce în atenție, nu consideră că va mai fi o posibilitate.

Concluziile întâlnirii din Sala Ferdinand au fost că limba moldovenească era un surogat politic, dar că în spațiul academic a rămas tot limba română, în acest sens intelectualii din Chișinău depunând reale eforturi de a ține vie identitatea lor românească. O astfel de menire a avut-o și Revista Contrafort, care a văzut lumina zilei la începutul anilor ’90 și pe care Vitalie Ciobanu a descris-o ca fiind „o revistă de promovare a spiritului critic și de sincronizare cu literatura română”. El a amintit de colaborări cu revistele culturale din România, menționând și revista arădeană „Arca”, a cărui redactor șef, Vasile Dan, s-a aflat și el în Sala Ferdinand.

O seară copleșitoare

Problemele cu care s-au confruntat intelectualii din Republica Moldova de înainte și după 1989 au fost aprofundate în a doua parte a primei zile de festival, la Casa Pianului de pe strada Episcopiei, deși evenimentul de joi seara era prezentat ca un „recital de poezie”. Poate că tocmai descrierea de pe afiș a făcut, din păcate, ca publicul să nu fie unul extrem de numeros. Mai mult, un alt motiv a fost mai mult ca sigur și desfășurarea unui alt eveniment cultural la aceeași oră în oraș: Conferințele Dilema Veche.

Dacă folosim „emoționant” ca un cuvânt care să descrie evenimentul de la Casa Pianului ar fi poate un termen prea fad. E greu de descris sentimentele pe care le-am simțit ascultând atât compozițiile literare, cât și poveștile de viață care au stat în spatele fiecăreia dintre ele.

Ceea ce numim acum Republica Moldova este un spațiu pestriț, care a trecut prin multe schimbări. A făcut parte din spațiul țarist, apoi din România Mare, a fost apoi sub sovietici, iar ulterior a devenit stat suveran, însă în care se resimt în continuare influențele rusești. E un mixaj nu doar administrativ, ci și demografic, o identitate amestecată, aflată la această întâlnire între civilizația europeană și cea fostă sovietică (pe care unii insistă să o resusciteze).

Am descoperit că oamenii din Republica Moldova sunt „sfâșiați” în două mari tabere: cei care privesc România ca pe un soi de mamă aflată la depărtare, cu care doresc să se fie identificați pentru a se simți întregiți din nou, ba chiar o țară a prosperității, unde tânjesc după un trai mai bun, dar mai este și o a doua tabără, una cu impulsuri agresive, care îi privește pe români cu ură și chiar teamă, simțind că e o chestiune de timp până când ne vom năpusti peste ei, să îi ocupăm cu tancuri, să îi „sugrumăm” și să le aducem pe cap americanii.

„Republica Moldova e un amestec insidios de minciună și adevăr”

Descrierea aparține criticului literar Nina Corcinschi, care a avut un moment în care efectiv și-a pus sufletul pe tavă, vorbind oripilată despre mecanismele de propagandă rusească, din experiențe trăite pe propria piele, predând la facultate limba română: „sunt tineri care încă cred în limba moldovenească și cred că România vrea să îi cucerească, să îi predea americanilor… noi trebuie să supraviețuim printre astfel de reacții furibunde”.

Să fii un om inteligent și rațional într-un astfel de mediu este cu adevărat istovitor: să fii mereu alert, atent cu cine vorbești, dacă are sau nu sens să porți un dialog pe astfel de teme sensibile. Iar de când au căzut bombele peste Ucraina, situația e și mai delicată. Am aflat astfel despre efectele devastatoare ale războiului lui Putin care a lăsat răni adânci și în psihicul oamenilor din Republica Moldova, mulți ajungând să rupă legătura cu prietenii ori chiar cu membrii ai familiei din cauza opiniilor polarizate asupra evenimentelor din Ucraina.

„S-au desfăcut apele. De când e războiul, sunt două tabere care ajung să nu își mai cunoască nici familia (…). Învățăm să supraviețuim printre tot felul de reacții și percepții disonante”, a mai spus Nina Corcinschi.

Seara s-a încheiat pe acorduri de muzică de pian, cu muzică clasică interpretată de pianistul arădean Dragoș Mihăilescu, în timp ce publicul a rămas meditativ, ridicându-se cu greu de pe scaune.

Dezbaterile însă nu s-au încheiat. Festivalul continuă și astăzi, de la ora 11:00, în Aula Cicio Pop de pe Bulevardul Revoluției nr. 94, unde va avea loc o masă rotundă pe aceeași temă vastă a ediției SAD de anul acesta.