luni, 20 mai, 2024

Special Arad Logo

    Trei ore împărțite între două genii. Mircea Mihăieș și Leonard Cohen vs. Mircea Cărtărescu și Bob Dylan, în ultima seară a Conferințelor Dilema la Arad

    de Adriana Barbu | 22 aprilie 2024, 8:33 AM | Cultură | Știri Arad | Topic special

    1

    S-au luptat în convingeri şi preferinţe, sâmbătă seara, Mircea Mihăieş şi Mircea Cărtărescu, flancaţi de cărţile dedicate celor două genii muzicale, Leonard Cohen și Bob Dylan, de dragul poeziei și muzicii, în ultima seară a Conferințelor Dilema la Arad.

    Au adus în favoarea operei celor două genii, dincolo de sute de argumente, și câteva acorduri din Cohen și câteva versuri din Dylan, spre încântarea arădenilor prezenți la Filarmonică. Şi au dedicat astfel trei ore muzicii, care fură suflete, şi poeziei, care se înţelege cu şira spinării.

    Conferintele Dilema public 2

    (Publicul arădean, venit să asculte povești despre muzică, poezie)

    Despre genii, la Filarmonica Arad

    Mircea Mihăieş, în prima parte a serii, iar mai apoi Mircea Cărtărescu, în cea de a doua, au venit în faţa publicului arădean cu argumente în favoarea celor pe care îi venerează şi cărora le-au dedicat cărţi şi traduceri (”Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen”, respectiv „Bob Dylan, Suflare în vânt”). S-au spus cu eleganță, dar și cu fermitate, multe despre cei doi. Fie că Leonard Cohen e poet mai mare decât Dylan și că ar fi meritat mai mult Nobelul decât acesta, fie că dintre cei doi doar Dylan e geniu, fără a știrbi, însă, din importanța lor, ci doar reconfirmând adevărul că „nimeni nu e superior lui Beethoven” și că poezia și muzica devin „credinţe asemănătoare credinţelor religioase”.

    Mihaies Voinescu 2

    (Mircea Mihăieş vorbind despre de unde vine „«Stilul târziu» a lui Leonard Cohen”)

    Mihăieș a dat startul caldei polemici, cu conferința sa „«Stilul târziu» al lui Leonard Cohen”, vorbind despre ultimele creații ale poetului și cântărețului, devenite mai degrabă o cronică personală, un jurnal, o forma de expresie confesivă.

    A amintit de cearta dintre susţinătorii lui Leonard Cohen și cei ai lui Bob Dylan, legată de cine ar fi meritat cu adevărat, mai mult, Premiul Nobel pentru Literatură. A fost punctat, printre altele, şi faptul că motivaţia juriului suedez nu-i face dreptate nici lui Dylan, prezentat ca făcând parte din marea tradiţie americană, când acesta e, de fapt, un artist de ruptură, un vizionar, a cărui creaţie „e parte din metabolismul nostru”. „Bob Dylan nu vine de nicăieri, decât din genialitatea minţii sale”, a precizat Mihăieş.

    Litaniile timidului Leonard Cohen

    Dar în timp ce, spune Mihăieș, Bob Dylan nu se sfia să spună despre poezia sa că este nătângă, Leonard Cohen şi-a cultivat toată viaţa imaginea de poet şi scriitor, el însuşi prezentându-se public astfel ( „Eu înnegresc pagini”/„I blackened pages”), trasându-și încă de la început o linie, un stil pe care nu l-a părăsit cu adevărat niciodată. Spre sfârșitul carierei sale și a vieţii, creaţia sa a devenit însă o comunicarea directă cu moartea, cu care părea împăcat, dar şi o negociere caldă cu Dumnezeu.

    Dar Mihăieş nu s-a oprit doar la stilul târziu a lui Leonard Cohen, aşa cum sugera titlul conferinţei sale, ci a amintit şi despre prima parte a creaţiei sale, despre timiditatea care l-a dominat zeci de ani şi care l-a împins la un moment dat chiar să întrerupă un concert. A vorbit și despre truda inimaginabilă a lui Cohen, despre imensele frustrări (care probabil pe oricine altcineva l-ar fi anulat din punct de vedere uman), ce le-a purtat ani la rând cu el în carieră, în condițiile în care a devenit celebru doar târziu după împlinirea vârstei de 60 de ani.

    S-a impus în cele din urmă cu armoniile sale simple cu efect hipnotic, a reuşit să creeze artă din repetitivitatea şi monotonia sfâşietoare, din muzica sa ca o mantră, combinând experiențele culturale și religioase, cele mai bune cântece ale sale atingând, după cum afirma sâmbătă seara, la Arad, Mircea Mihăieș, dimensiunea unor litanii.

    „Thanks you for the Dance”

    Mircea Mihăieș a făcut audiența să înțeleagă cât de profundă e arta lui Cohen, chiar şi cu inegalităţile sale, cum cuvintele și muzica au apărut simultan la începutul creației sale, cum în ultima etapă au existat mai întâi textele și mai apoi a venit muzica, dar mai ales cum Cohen a fost prizonierul muzicii, identificând treptat procesul creator cu gemetele creatoare, combinând la nesfârşit beţia simţurilor cu datoria morală. Devenind „un minunat şi respingător manipulator”, căruia îţi vine să-i spui, ori de câte ori îl asculţi şi merită să-l ascuţi: „Thanks you for the Dance”.

    Cartarescu citind din Dylan

    (Mircea Cărtărescu, recitând din Bob Dylan, în traducere proprie)

    Apreciindu-l pe Cohen, dar iubindu-l pe Bob Dylan

    Mircea Cărtărescu şi-a început dialogul său cu redactorul şef al revistei Dilema, Sever Voinescu, despre „Muzică și demoni”, pe scena Filarmonicii din Arad, sâmbătă seară, la foarte scurt timp după excelenta pledoarie a lui Mihăieş pentru Cohen. A vorbit tot despre premiul Nobel pentru Literatură susținând că Bob Dylan l-a meritat din plin pentru geniul său creator, dar în același timp susține că l-a furat literaturii.

    Cărtărescu a afirmat că-l vede pe Bob Dylan ca un revoluționar, un poet politic, un scriitor care asemeni multor altora a preferat să folosească alte arte ca să facă literatură, dând aici şi exemplul lui Andrei Tarkovski şi poezia filmelor sale.

    Pe Cohen, care „prin sunetul său negru şi depresiv este profetic şi vizionar”, Mircea Cărtărescu l-a asemănat cu Bacovia, care „a scris toată viața sa un singur fel de poezie”. A şi recitat din Bacovia pentru ca toţi să înţeleagă cât de melodioasă e poezia acestuia.

    L-a adus mai apoi pe scenă şi pe Paul Simon, „al treilea picior al măsuţei” muzicienilor giganţi şi geniali, pe care l-a descris, spre deosebire de ceilalţi doi – unul sumbru, altul revoluţionar, ca fiind „un dulce”, cel mai plăcut dintre ei şi cel mai rococo.

    Şi-au făcut mai apoi apariţia în prezentarea lui Cărtărescu şi The Beatles, şi John Lennon (pe care l-a etichetat drept „un naiv care construia utopii, imaginându-și lumea perfectă”), dar doar pentru a se întoarce la Cohen, „care poate sta alături de marii poeţi ai secolului”, şi mai apoi la Dylan, afirmând că între cei doi e o totuși o diferenţă de la cer la pământ, în condiţiile în care ultimul e un geniu absolut, asemeni lui Leonardo Da Vinci.

    Un premiu pentru un milion de scriitori, dat lui Bob Dylan

    Cărtărescu a revenit și la Premiul Nobel pentru a-și justifica afirmaţiile contradictorii: „E un truism să-i dai premiul Nobel lui Dylan. El merită toate premiile”, a spus prozatorul, recunoscând, totodată, că nu e în regulă ca un cantautor să-l primească, în condițiile în care e unul singur pe an, la un milion de scriitori.

    Cărtărescu a susținut, în plus, că Dylan, care nu se numeşte pe el însuși scriitor, a văduvit literatura în anul 2016 de acest premiu. dar a și explicat contextul, tendința din acei ani, când noul președinte al juriului a vrut să lărgească sfera celor care pot primi Premii Nobel pentru Literatură mergând și spre cantautori, jurnaliști, alte categorii de creatori. Timp de doi ani, premiul Nobel a fost luat de alți creatori decât scriitori: jurnalista Svetlana Aleksievici (2015) și muzicianul Bob Dylan (2016).

    Conferintele Dilema public

    Şi, la final, despre poezie care „se înțelege cu șira spinării”

    Cărtărescu a amintit mai apoi şi de modelele care i-au influențat tinerețea sa și a întregii generații optzeciste, fascinaţia faţă de contracultura americană, de importanța generaţiei Beat pentru aceştia, precizând faptul că o generaţie întreagă de scriitori şi-au luat din muzică educaţia culturală.

    Una dintre întrebările venite din public, despre cât de mult putem credita crezul politic al unui artist, a generat o incursiune spectaculoasă a lui Mircea Cărtărescu prin lumea artei şi moralei, „glosând” pe cât de mult îi putem judeca pe artişti dincolo de creaţia lor. Faptul l-a făcut pe Sever Voinescu să afirme că, deşi Conferinţele Dilema urmau să se încheie în câteva minute, ar fi fost un moment numai bun să înceapă unele noi.

    Evenimentul s-a încheiat nu fără ca Mircea Cărtărescu să amintească cât de importantă e poezia și lirismul – „cisterna de aur topit din sufletul fiecăruia”, dar și să puncteze faptul că în zilele noastre cultura e doar un ornament, iar lirismul a dispărut. Cărtărescu a părăsit sala Filarmonicii și a pus punct final Conferințelor Dilema la Arad din acest an, citându-l pe Nabokov, cu o afirmație dragă nouă: „poezia se înțelege cu șira spinării”.

    Despre Conferinţele Dilema

    Conferinţele Dilema au demarat în urmă cu cinci ani de la ideea scriitorului arădean Cătălin Lazurca care, împreună cu revista Dilema, a reuşit să crească acest proiect născut la Arad. Anul acesta nu mai puţin de şase Conferinţe Dilema vor avea loc în mai multe oraşe din ţară, după cum a afirmat Sever Voinescu, redactorul revistei Dilema.

    Conferințele Dilema la Arad sunt organizate și finanțate, încă din 2019, de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, partener strategic fiind UniCredit Bank.

    Proiect este inițiat de revista Dilema, Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC) și Prietenii Dilemei, partenerul local al evenimentului din acest an fiind Filarmonica de Stat Arad, iar sponsorul Grup West – dealer local Opel, Peugeot și Citroën.

    Citește și: 

    Anticorpi din muzică şi poezie în prima seară a Conferințelor Dilema la Arad

    Nicu Alifantis la Conferințele Dilema: „Eu nu mă iubesc foarte tare”, dar „sunt perfect conștient de valoarea mea”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.