marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Unde e dreptatea? Dar semnul? Dar legea? Penalizată dur pentru că nu a știut de existența unui garaj, o arădeancă își va cere dreptatea în instanță

    de Mihai Todoca | 18 decembrie 2019, 8:17 AM | Recomandările editorilor | Strada | Telefonul cititorului

    9

    Locurile de parcare din Arad au ajuns un adevărat „tezaur” pentru cine le găsește, indiferent dacă vorbim de un loc de parcare central, din cartiere sau un loc de parcare pe strada Romulus Cărpinișan. Am nominalizat această stradă deoarece aseară, când se întorcea de la lucru, o arădeancă s-a trezit fără mașină. Aceasta a parcat în fața unei case de pe strada mai sus amintită, o stradă pe care se parchează tot timpul, dar nu în fața porților pe care scrie „Acces interzis” sau „Nu parcați/Garaj”. În schimb, arădeanca a parcat în fața unui rulou, despre care ulterior avea să afle că este de fapt o poartă de acces către un garaj. La fel de bine, opinăm noi, putea să fie o vitrină.

    Arădeanca în cauză, Emanuela Dregan, ne spune că a fost tot timpul atentă să nu parcheze în fața unei căi de acces, tocmai pentru a nu-i fi ridicată mașina. S-a uitat dacă pe acea roletă scrie ceva și văzând că nu este absolut nimic care să semnalizeze prezența unui garaj, a parcat mașina în fața ei și a plecat la lucru.

    Seara, când s-a întors, mașina nu mai era, iar pe roleta respectivă scria cu galben „GARAJ”, în fața casei, un domn. Emanuela Dregan l-a întrebat pe bărbat dacă știe cine locuiește aici, că poate știe ce s-a întâmplat cu mașina, iar bărbatul i-a spus: „Eu locuiesc aici, e garajul meu, de aceea nu mai este mașina aici”. Asta în condițiile în care Emanuela Dregan i-a spus domnului că nu avea de unde să știe că acolo este o cale de acces către garaj deoarece de dimineață nu scria nimic pe roletă, faptul fiind confirmat și de poza făcută de către cei de la Recons atunci când au ridicat mașina.

    pjimage 1

    După discuția cu proprietarul garajului, femeia a pus mâna pe telefon și a sunat la 112 prima dată, aceștia au îndrumat-o către Poliția Locală, cei de la Poliția Locală i-a spus că nu la ei trebuie să sune ci la Recons, a sunat la Recons și acolo a avut noroc că un angajat a venit de acasă pentru a-i preda mașina, deoarece în mașină se aflau cheile de la casă.

    Doar că această „distracție” a costat-o pe arădeancă 350 de RON. Urmează și amenda de la Poliția Locală pe care, bineînțeles, o va contesta.

    Ieri dimineață, Emanuela Dregan s-a dus la sediul Poliției Locale pentru a cere lămuriri, însă nu a avut foarte mult succes. Acolo i s-a spus să facă o sesizare la care va primi un răspuns în termen de 30 de zile. Amenda va veni mai repede, desigur, adică în 15 zile.

    Un lucru care ar trebui menționat este că pe strada respectivă nu există nici un semn „Parcare interzisă” sau „Staționare interzisă”. Cu toate acestea, amenda, momentan rămâne. Poziția Poliției Locale, prin Primăria Arad este că s-a acționat în legalitate în urma unei sesizări: „Agenții din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări au acționat în urma unei sesizări făcute la Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Arad. Ajunși la fața locului în jurul ore 15:22, oamenii legii au putut constata că un autoturism marca BMW îngrădea accesul la proprietate a reclamantului. Agentul constatator a făcut toate demersurile necesare pentru identificarea proprietarului mașinii, în speranța că acesta locuia în zonă și putea să își mute mașina eliberând accesul proprietarului la imobil. În această situație s-ar fi ales numai cu o amendă. Din păcate nu a fost așa, astfel că după mai bine de o oră de așteptare, în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv art.143 lit.d) din HG 1391/2006 și art.100 alin.2 din OUG 195/2002, s-a dispus măsura ridicării autovehicului în cauză, mai ales că cetățeanul care ceruse sprijinul polițiștilor locali nu se confrunta pentru prima dată cu această situație neplăcută. Conducătorul auto riscă acum o amendă în valoare de 580 de lei și 3 puncte de penalizare.”

    Dreptatea este undeva la mijloc în cazul acesta, deoarece vinovații sunt fără vină (proprietarul garajului nu este obligat prin lege să semnalizeze existența unui garaj, iar femeia nu a știut că acolo este un garaj), iar legea destul de dură, dar „Dura lex, sed lex” și trebuie respectată, dar poate că în cazuri de genul acesta, un număr de telefon lăsat în parbriz sau un semn cu „Garaj! Nu parcați” îi poate scăpa pe protagoniști de amenzi, puncte de amendă etc.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Care e legatura dintre voi si doamna respectiva? Sotia cuiva din redactie? Intreb pentru ca sunteti foarte justitiari in general, dar de data asta dintr-o data saraca doamna ce e cetatean model ce niciodata in viata ei nu a parcat in fata unui garaj, fix acum cand si-a lasat masina o zi intreaga in fata unei porti ce arata ca e destul de lata sa intre o masina si in fata careia trotuarul si bordura sunt sunt aduse la nivelul soselei, semn ca e cale de acces (ce din cate stiu eu nu trebuie sa fie semnalizata cu semne speciale – pana la urma nu suntem in America sa scriem pe canile de cafea fierbinte – atentie cafea fierbinte), sunteti foarte revoltati ca autoritatile si-au facut treaba. Intreb si eu ca om normal ce are garaj marcat ce e blocat zilnic de cetateni onesti ce nu parcheaza decat atunci intamplator toata ziua in fata garajului, pentru ca in rest sunt cetateni respectabili ai urbei ce merg la biserica, salveaza pisici si caini si dau bani la saraci. 🙂

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. 1. ”In dubio pro reo” (reo de la reus = parat, nu de la res = lucru) in caz de dubiu interpretarea se realizeaza in favoarea paratului.
      2. Prezumtia de nevinovatie indica deasemenea ca interpretarea trebuia facuta in sensul in care exista elemente evidente in favoarea reclamantului si ”per a contrario” in lipsa unor elemente evidente nu se poate retine, decat cu mari rezerve aceasta culpa.
      3. Angajatii RECONS puteau stabili identitatea proprietarului masinii si a datelor de contacxt ale acestuia prin EXACT aceeasi procedura care asigura sanctionarea masinilor parcate fara plata taxei de parcare. In cazul ast fie RECONS poate cand vrea si nu poate cand nu vrea (cu referire la ce-i convine si nu la ceea ce este corect), fie intocmirea notelor de constatare ce stau la baza proceselor verbale de sanctionare se transmit catre Politia locala ILEGAL.
      4. In imagine se vede o roleta – mijloc de filtrare/impiedicare a luminii, vederii ce se monteaza pe geamuri/ferestre. Oricine poate presupune ca in spatele acestei rolete se afla un geam/fereastra, o usa si nimeni nu ar trebui condamnat pentru ca nu a presupus ca in spatele roletei se afla accesul la un garaj.
      5. Imobilul din imagine este o contructie apartinand stilului Art Deco, sau 1930. Din planurile constructiei va rezulta in mod clar ca acolo nu a existat un acces la subsol destinat parcarii (se vede din linia verticala care taie asa-zisul acces la parcarcare). Politia locala asigura si verificarea respectarii normelor privind regimul constructiilor. Astfel ar trebui verificat daca accesul la subsol s-a realizat cu respectarea legii 50. si in caz contrar sa se dispuna realizarea unei expertize privind eventuala afectare a integritatii structurale.
      6. Vopsirea cuvantului garaj pe roleta care ascunde accesul la asa zisa parcare dupa momentul constatarii celor de la RECONS indica constientizarea neclaritatii privind amenajarea asa zisei parcari.
      7. Cine a facut constatarea? Daca constatarea s-a realizat de RECONS atunci aceasta este ilegala. Este ilegal pentru o societate comerciala sa exercite atributii rezervate exclusiv autoritatii publice, atributii care implica forta de constrangere a statului. Angajatii RECONS care au facut constatarea sunt abilitati de primar pentru constatarea savarsirii unor abateri? Daca da in baza carei legi poate primarul (ca institutie) sa imputerniceasca sa efectueze in numele sau acte de constatare niste angajati care nu se afla in subordinera sa?

      Intr-o tara normala argumentele de mai sus ar putea sa fie arhi-suficiente pentru contestarea sanctiunii. In Romania insa impostorii judecatori de la judecatoria Arad nu au nici chef, nici competente, nici decenta, nici cunostinte si nici responsabilitate. Ei au doar drepturi, salarii mari, pensii supra-proportionate, un ego similar cu cel al sociopatilor si un caracter abject.

      In concluzie: nici-o sansa in instanta, plateste!

      +22 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.