„Plug in” la Vinga – tradițiile etnice, conectate la arta contemporană
Asociația Sepale face un tur al Banatului, iar în 26 octombrie, începând cu ora 19, va fi în comuna Vinga din județul Arad, la sediul…
Asociația Sepale face un tur al Banatului, iar în 26 octombrie, începând cu ora 19, va fi în comuna Vinga din județul Arad, la sediul…
Comunicat. Scopul protocolului îl constituie cooperarea între cele trei părţi privind realizarea de activități comune în zona de frontieră pentru descoperirea, identificarea și repatrierea copiilor români…
Comunicat. Direcția de Asistență Socială Arad – Serviciul Protecție Persoane cu Dizabilități în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Arad – Compartiment promovarea sănătății a organizat…
Încet-încet nu prea mai există stradă nesăpată prin centrul Aradului. Circulația este dată peste cap, doi-trei polițiști plictisiți încearcă sa dirijeze traficul așteptând să vină…
Prefectura Arad anunță că, în urma comunicării Agenției Naționale de Integritate (ANI), a emis un ordin de încetare a mandatului primarului comunei Târnova, Florin Farcașiu. …
Spectacol total oferit de singura reprezentantă a Aradului în întrecerile de futsal organizate sub egida FRF. Echipa Șoimii Șimand a depășit, joi seara, la sala…
Comunicat. Anul acesta, Primăria Municipiului Arad a stabilit 97 de locuri, distribuite în 14 amplasamente, pentru desfăşurarea activităţilor comerciale pe domeniul public cu ocazia Sărbătorii de…
Vă e dor de o poveste din Parisul Medieval? Vă mai amintiți de Cocoșatul Quasimodo, clopotarul Catedralei Notre Dame? Dar de frumoasa Esmeralda din celebrul…
„Cardinalul”, un film semnat de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Bogdan Adrian Toma, vine la Arad pe 10 noiembrie (ora 19:00). La finalul proiecției…
Astăzi, în jurul orei 10:50, polițiștii Biroului Rutier au fost anuntați de personalul UPU Arad despre faptul că o fetiță de 11 ani a fost…
În această dimineață, în jurul orei 09:10, pe DJ 707, pe raza localității Roșia Nouă, a avut loc un accident rutier. Un bărbat de 53…
Filmul de animație al Ancăi Demian ajunge pe marele ecran la Arad pe data de 9 noiembrie, la ora 18:00. Publicul de toate vârstele este…
Comunicat. Având în vedere faptul că în zilele de 10.11.2019 și 24.11.2019 va avea loc procesul electoral pentru alegerea Președintelui României, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a…
Autoritățile au fost alertate în această dimineață, după ce un autoturism de teren în care se aflau două persoane s-a răsturnat în localitatea Roșia Nouă….
Lucrătorii Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo pentru următoarea săptămână. Astfel, în ceea ce privește regiunea Banat, prognoza meteo este următoarea: Cu ușoare…
România este cel mai mare producător de haine şi pantofi din Europa, potrivit publicației ZiarulFinanciar.ro. Publicația ZF.ro afirmă că mărci precum Armani, Dolce & Gabbana,…
Lista finală de miniștri din Guvernul Ludovic Orban a fost bătută în cuie, după o întâlnire între premierul propus și președintele Klaus Iohannis. Sunt nume…
Ministrul demis al Transporturilor ar putea ajunge, azi, la DNA, unde a fost chemat pentru audieri în cazul neregulilor de la TAROM, anunță Realitatea.net. Răzvan…
Au trecut patru zile de la victoria din „Derby-ul Vestului” cu Poli Timișoara și UTA este cu gândul la meciul de duminică de la ora…
În perioada 16-20 septembrie a fost efectuată o nouă serie de cercetări de parament la cetatea de la Ineu, legată de proiectul de reabilitare al…
Compania de Apă Arad atrage atenția că în ultima perioadă au fost reclamate situații în care diverse persoane au pretins a fi angajați ai Companiei…
Preţul gigacaloriei a fost redus cu circa 30%, ceea ce înseamnă că în acest sezon rece, populaţia va plăti 280,77 lei pe o gigacalorie, faţă…
Orașul de la vamă a devenit de câțiva ani un pol al voleiului feminin, CS Victoria Nădlac putându-se lăuda chiar și cu medalii la nivel…
În urmă cu câteva minute a avut loc un accident grav pe drumul național 79 Arad – Oradea la intrarea în localitatea Nojorid. Din informațiile…

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, la Expo Arad, cea de-a XXXII-a ediție a expoziției AR-MEDICA,...
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...

Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...

Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...

Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz,...
Senatorul liberal arădean Glad Varga, anunță adoptarea de către Senat a unei inițiative legislative care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică formula Guvernului Niculescu, dominată de PSD și spune că revenirea social-democraților la controlul majorității ministerelor-cheie riscă să oprească reformele începute...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Italia introduce sancțiuni mai dure pentru violențele comise în timpul manifestațiilor, după tulburările de la sfârșitul săptămânii trecute. Guvernul condus de Giorgia Meloni a aprobat...
O defecțiune produsă într-un centru de date Google din Londra a afectat marți numeroase servicii online, de la aplicații bancare și firme de curierat până...
Transportatorii care circulă spre Ungaria sau tranzitează țara în următoarele zile trebuie să țină cont de restricțiile aplicabile camioanelor de mare tonaj. Ministerul Afacerilor Externe...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

O defecțiune produsă într-un centru de date Google din Londra a afectat marți numeroase servicii online, de la aplicații bancare și firme de curierat până...
O parte importantă a Internetului mondial a fost scoasă offline miercuri, 21 octombrie, potrivit News.ro. Decizia a fost luată preventiv, ca măsură de siguranță, după...
Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...

Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...
Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kiki Rockwell, Radie Peat,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Bogdan Selagea, un tânăr de 21 de ani din Arad, a reușit să impresioneze trei dintre antrenorii emisiunii „Vocea României”, în ediția difuzată vineri, 16...
Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...

Un bărbat de 54 de ani din Vinga a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii l-au depistat conducând fără permis un autoturism...
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru viol asupra unui...
Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)