A dispărut de acasă de două zile. Dacă o vedeți, sunați de urgență la 112!
Inspectoratul Județean de Poliție Arad apelează la cetățeni pentru a ajuta la găsirea unei femei în vârstă de 34 de ani care a dispărut de…
Inspectoratul Județean de Poliție Arad apelează la cetățeni pentru a ajuta la găsirea unei femei în vârstă de 34 de ani care a dispărut de…
Administrația Prezidențială anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că președintele Klaus Iohannis a avut, în cursul acestei zile, o discuție telefonică cu președintele SUA,…
În timp ce Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi că județul Arad a ajuns la un număr de 50 de decese ale persoanelor care…
„Dragi prieteni,Road Patrol MC România a luat decizia de a anula ediția din acest an a festivalului Road Patrol MC Romania Bikers Festival 2020. Considerăm…
La Spitalul de Urgenta Petrosani au fost achizitionate teste rapide, din sange, iar pana acum au fost testati, gratuit, 300 de pacienti si cadre medicale….
Secretarul de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Raed Arafat, spune că pentru o perioadă „va trebui să convieţuim cu virusul” şi atrage atenţia populaţiei asupra…
Amintim că în perioada premergătoare Paştelui Ortodox, Grupul de Comunicare Strategică a emis un document informativ de tip „întrebări frecvente şi răspunsuri”, în care la…
Site-ul OrtodoxInfo.ro a fost închis de autorităţi după ce a publicat o serie de articole fake news, printre care unul în care autorii arătau că…
Comunicat. Preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Roman, domnul Ioan Marin Crişan a participat la un webinar organizat de Asociaţia Cercul de Afaceri Româno-Maghiar…
Numărul persoanelor decedate în urma infectării cu coronavirus pe teritoriul României ajunge, potrivit ultimei informări a Grupului de Comunicare Strategică, emisă în urmă cu doar…
Vineri seara, în jurul orei 21:20, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciul de patrulare, a depistat în flagrant, pe malul râului Mureș, în dreptul…
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.207 de persoane care nu…
În urma înțelegerilor bilaterale dintre autoritățile de frontieră române și ungare pentru fluidizarea traficului de persoane între cele două țări, începând cu 24 aprilie, autoritățile…
Un șofer de camion din Bulgaria a fost la un pas să își piardă viața, în timp ce conducea pe Autostrada A1, dinspre Arad spre…
Conform raportărilor venite din partea Institutului National de Sănătate Publică (INSP), decesul 553 și decesul 541 reprezintă același caz. Ca urmare, la poziția 553, INSP…
E o sâmbătă de martie, și stau blocată în fața unui raft, la supermarket. Mă uit la pateuri. Sunt la Budapesta, supermarketul e turcesc, pateurile…
A trecut o lună și în continuare nimeni nu știe nimic. Sau, oricum, nu contează ce știe, fiindcă în scurt timp – de pe FB…
Compania low-cost Wizz Air intenționează să reia, începând cu finalul lunii aprilie, zborurile către mai multe destinații din Europa, anunță boardingpass.ro. Totodată, începând cu 1 mai,…
Încheierea stării de urgență ar putea crea probleme în ceea ce privește șomajului tehnic. Practic, statul nu va mai putea susține plata acestor indemnizații după…
Dr. Gigi Aiordăchioae, medic primar chirurg pe Secția Clinică Chirurgie Generală II, coordonator Zona Roșie (locația fostul Spital Municipal), a vorbește, prin intermediul unui comunicat…
Conform ultimei informări de presă transmisă de Grupul Strategic de comunicare, numărul deceselor corelate infecției cu COVID-19 a ajuns la 567. Deces 553 Bărba, 51…
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o avertizare de tip Cod Galben care vizează mai bine de jumătate de țară, printre care și întreg…
Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, un număr de 14 pacienți internați pe secțiile COVID-19 ale instituției au fost externați în cursul acestei…
Un echipaj al Jandarmeriei ce se afla în patrulare joi seara, în jurul orei 21.00, a depistat în flagrant, pe malul râului Mureș, în dreptul…

Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, la Expo Arad, cea de-a XXXII-a ediție a expoziției AR-MEDICA,...
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...

Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...

Senatorul liberal arădean Glad Varga, anunță adoptarea de către Senat a unei inițiative legislative care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de...
Senatorul USR Răzvan Anghel critică formula Guvernului Niculescu, dominată de PSD și spune că revenirea social-democraților la controlul majorității ministerelor-cheie riscă să oprească reformele începute...
De prea mult timp Aradul nu mai are cu ce se lăuda. Dimpotrivă, ploaia inundând stadionul nou-nouț al UTA-ei sau podul ondulat sunt doar câteva...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Uniunea Europeană vrea să consolideze protecția cablurilor submarine din Atlanticul de Nord și Arctica și să îmbunătățească accesul la spărgătoare de gheață, prin noua strategie...
Platforma de închirieri turistice Airbnb a introdus o nouă asigurare opțională destinată călătorilor din mai multe state europene, care promite compensații financiare atunci când vremea...
Un preot român în vârstă de 44 de ani a fost reținut în Grecia, după ce autoritățile elene au pus în aplicare un mandat european...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...
Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...

Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...
Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Bogdan Selagea, un tânăr de 21 de ani din Arad, a reușit să impresioneze trei dintre antrenorii emisiunii „Vocea României”, în ediția difuzată vineri, 16...
Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)