joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    News AlertJudețul Arad va fi sâmbătă sub Cod Galben de vânt puternic. Vezi între ce ore

    de Special Arad | 24 aprilie 2020, 6:54 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o avertizare de tip Cod Galben care vizează mai bine de jumătate de țară, printre care și întreg județul Arad.

    Meteorologii anunță că vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55 – 65 km/h și temporar chiar 70 – 85 km/h, trecător cu aspect de vijelie, pe parcursul zilei de sâmbătă (25 aprilie) în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona costieră a Dobrogei. Spre seară și la începutul nopții de sâmbătă spre duminică (25/26 aprilie) este vizată și partea nordică a Moldovei

    Intervalul în care va fi valabilă avertizarea este între orele 10:00 și 23:00, adică aproape pe tot parcursul zilei de sâmbătă.

    În intervalul menționat, în zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 80 – 100 km/h.

    Totodată, meteorologii spun că intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar, și în restul teritoriului, unde se vor atinge viteze de 45 – 55 km/h. În nordul, nord-estul și centrul teritoriului, precum și în zonele de munte, mai ales după-amiaza și seara, local se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.