vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Patronatul Român Arad se implică în găsirea soluţiilor pentru muncitorii din România şi Ungaria

    de Special Arad | 25 aprilie 2020, 2:53 PM | Administraţie

    0

    Comunicat. Preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Roman, domnul Ioan Marin Crişan a participat la un webinar organizat de Asociaţia Cercul de Afaceri Româno-Maghiar – RoCham, avându-i ca invitaţi pe Excelenţa Sa domnul Marius Lazurcă, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ungaria împreună cu domnul Gabriel Kohn, şeful adjunct al misiunii şi domnul Horia Mintaş, ataşat economic al Ambasadei României în Ungaia.

    Discuţia s-a axat pe prezentarea viziunii asupra situaţiei actuale a Excelenţei Sale domnul Ambasaor Marius Lazurcă, dar şi paşii care vor trebui urmaţi  în următoarea perioadă, pentru a putea salva economia, fără însă a pune în pericol cetăţenii.

    Deoarece foarte mulţi români din zona de vest au case în Ungaria dar au locurile de muncă în România, ştiut fiind faptul că a fost închisă graniţa României cu Ungaria de la Turnu, şi zonele de mic trafic, una dintre problemele discutate a fost deschiderea graniţelor din acea zonă.

    Se încearcă găsireau unor soluţii pentru a aduce totul spre normalitate şi găsirea de noi oportunităţi pentru rezolvarea rapidă a repornirii economiei.

    Un mare câstig în toată această perioadă a fost digitalizarea urgentă a instituţiilor şi rezolvarea unor acte pentru care se aştepta foarte mult timp on-line.

    Privind traficul prin vămile mici care în acest moment sunt închise, Excelenţa Sa domnul Marius Lazurcă a declarat că: „Au existat discuţii la nivelul Ministerului Afacerilor Externe din România şi Ungaria să fie permis traficul pe o distanţă de 30 de km în interiorul celor două ţări în baza unei adeverinţe care să ateste calitatea de angajat. Se caută în continuare cele mai bune soluţii de ambele părţi”.

    „Consider că aceste întâlniri de lucru în mod on-line (webinar), este o realizare pragmatică, deoarece ne-a demonstrat că se poate comunica foarte bine la distanţă în timp util fără a mai fi nevoie de deplasări la Budapesta, sau în alte locaţii care necesită timp şi cheltuieli.

    Dorinţa nostră este de a prioritiza relaţiile economice pe care le avem în foarte multe domenii cu partea maghiară şi de a ne sprijini reciproc în repornirea în primul rând a agriculturii şi apoi celelate ramuri vor intra în circuitul economic normal. De asemenea sperăm ca şi turismul să îşi poată recâştiga în cel mai scurt timp locul dorit de cei din domeniul HORECA. Este foarte importantă menţinerea digitalizării instituţiilor care s-a dovedit benefică şi funcţională în această perioadă, scutirea cetăţeanului şi a agenţilor economici de a se deplasa şi aştepta la cozi la diferite instituţii, şi răspunsul primit tot on-line în termene de 3 – 4 zile, ceea ce ar însemna câştigare de timp şi bani” a declarat Ioan Marin Crişan, preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.