Arafat: „Instituțiile publice pot fi și ele amendate în starea de alertă”
Instituțiile publice pot fi și ele amendate, dacă nu respectă măsurile de protecție în stare de alertă – avertizează șeful Departamentului pentru Situații de Urgență,…
Instituțiile publice pot fi și ele amendate, dacă nu respectă măsurile de protecție în stare de alertă – avertizează șeful Departamentului pentru Situații de Urgență,…
Uber a anunțat un plan drastic de restrângere a activității, menit să reducă pierderile cauzate de criza noului coronavirus. Compania își reduce numărul angajaților cu…
S-a reluat înscrierea în clasa pregătitoare şi continuă până la data de 7 iulie 2020, anunță Inspectoratul Școlar Județean Arad. Înscrierea se poate realiza în…
Medicii și asistenții medicali arădeni, care au făcut parte din echipa medicală a României, detașată în Republica Moldova pentru a oferi sprijin în lupta împotriva…
Reprezentanții HoReCa au avut astăzi o întâlnire cu premierul României, Ludovic Orban, iar după discuțiile purtate, acesta ar fi căzut de acord cu privire la…
Comunicat. E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele…
Comunicat. Prefectul Județului Arad, domnul Gheorghe Stoian, a fost astăzi, alături de Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, domnul Sergiu Bîlcea și de Directorul General Regional al…
Comunicat. 300 de combinezoane, 230 de perechi de ochelari de protecție, 1500 de măști medicale, 1.000 de cutii cu mănuși și 50 de Kit-uri SARS-CoV-2…
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență anunță că, de pe data de 8 aprilie și până astăzi, 418 pacienți confirmați cu virusul SARS CoV-2 au…
11 – 17 mai, săptămâna în care am intrat din Starea de Urgență în Starea de Alertă, ne aduce piese noi de la Cage The…
Întrunit luni într-o videoconferință, Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a decis înghețarea sezonului 2019-2020 fără acordarea titlurilor de campioană, dar și organizarea…
La nivelul județului Arad, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora…
Ministerul Sănătății a finalizat documentația pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați…
Federația Română de Polo (FRP), prin intermediul președintelui Călin Găvruș, a transmis o comunicare oficială în cursul săptămânii trecute către cluburile angrenate în Superliga Națională…
Direcția de Sănătate Publică din Arad a emis un comunicat de presă prin care indică o serie de măsuri pe care le recomandă arădenilor cu…
USR cere Primăriei Arad un plan de implementare rapidă a unor soluții și reguli pentru amenajarea de spații publice pentru relaxare pe ștrandul Neptun. Recent,…
Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că opt vaccinuri se află în faza studiilor clinice şi se testează pe oameni. Cercetătorii de la Oxford par să…
Având în vedere încetarea stării de urgență și instituirea stării de alertă, programul ghișeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar și a certificatelor de…
Guvernul a adoptat în ședința de luni Hotărârea de Guvern prin care este declarată starea de urgență în baza legii 55/2020, adoptată săptămâna trecută de Parlament. Noua…
Administrația Națională de Meteorologie a emis buletinul meteo pentru următoarele zile pentru vestul țării. Astfel, în regiunea Banat-Crișana sunt așteptate temperaturi apropiate de normalul lunii…
Autoritățile au adoptat recent mai multe măsuri în domeniul sănătății și securității în muncă (SSM) valabile pentru toți angajatorii din țară pe perioada stării de…
Adrian Marțian este cunoscut arădenilor din anul 2013, atunci când a venit în orașul de pe Mureș pentru a deveni principal investitor al clubului FC…
Fostul portar al Stelei, arădeanul Helmuth Duckadam, a avut o intervenție la postul de televiziune ProX, în care a vorbit despre măsurile anti-coronavirus, dar și…
Săptămâna trecută m-am plâns că nu s-a întâmplat nimic în orașul nostru pleoștit în carantină. Acum mă gândesc ce bine a fost atunci. Acum e…

După prima zi de grevă generală care a afectat peste 400 de spitale din România, inclusiv toate cele șapte unități sanitare publice din județul Arad,...
Ora 8:00. În orice altă dimineață, holurile Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad devin un furnicar de oameni. În această marți, însă, liniștea nefirească...
Cum procedăm când avem de-a face cu probleme articulare, musculare sau diverse accidentări? Întrerupem sau nu activitatea fizică și mersul la sală? Încă de la...

Chiar dacă Turnul de Apă din Arad nu are prea multă treabă cu cel din Timișoara, mai precis cu cel din cartierul Iosefin de acolo,...
N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta. Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui...
Imaginează-ți că nu există ecrane. Că nu te uiți la meciuri pe ele în plină noapte, încercând să nu adormi. Că te duci la stadion,...

Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Tocmai s-a încheiat ședința Comisiei pentru Sănătate a Camerei Deputaților, ședință în care, alături de colegii mei, am votat pentru amendamentul PSD privind deblocarea angajărilor...
Nu putem construi un viitor bazat pe aceleași mecanisme care au frânat dezvoltarea țării timp de decenii. Deblocarea situației actuale trebuie să înceapă cu schimbarea...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă ca un partid fără nicio responsabilitate...

Context: În mediul online s-a iscat, în ultimele zile, o dezbatere legată de Turnul de Apă din Arad (care nu mai este deschis vizitatorilor), după ce...
Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...

Japonia se confruntă cu urmările unui seism puternic cu magnitudinea de 7,1, care a lovit regiunea Kumamoto, din sudul țării, provocând cel puțin 13 decese...
Nava comercială „Golden Leo”, care fusese grav avariată în urma unui atac atribuit forțelor ruse, s-a scufundat în apropierea portului ucrainean Odesa, la o săptămână...
Un cutremur cu magnitudinea 7,1 a lovit prefectura Kumamoto, în sudul Japoniei, provocând pagube majore și zeci de răniți, scrie Antena 3 CNN, citând TV...

Waze – aplicație deținută de Google – accelerează implementarea unei funcții mult așteptate: afișarea semafoarelor direct pe hartă, oferind șoferilor un plus de vizibilitate atunci...
Ford Motor se confruntă cu o nouă problemă de siguranță în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat un risc major de incendiu la...
Industria auto din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Sectorul pierde, în medie, aproximativ 1.200 de angajați pe lună, iar...

Mai multe companii listate la bursă, specializate până recent în cryptomonede, renunță la modelul de business bazat pe acumularea de Bitcoin și se reorientează către...
Google a fost amendată de Comisia Europeană cu 890 de milioane de euro (aproximativ 1 miliard de dolari) pentru încălcarea Regulamentului privind piețele digitale (DMA),...
OpenAI recunoaște un incident fără precedent: modele autonome de inteligență artificială ale companiei au evadat din mediul de testare și au compromis infrastructura Hugging Face...

Filmul documentar „Dincolo de fațadă. Lajos Szántay şi Secessionul arădean“, care reconstituie viața şi opera arhitectului care a proiectat cele mai importante clădiri ale orașului,...
Entuziasmul cinefililor bucureșteni pentru „Odiseea”, noul film epic al lui Christopher Nolan, a fost serios zdruncinat vineri, după ce proiectorul sălii IMAX de la Cinema...
Publicul arădean a avut ocazia de a viziona, miercuri seara, la Cinema Arta, cele două producții realizate la cea de-a treia ediție a atelierelor de...

Compozitorul arădean de muzică electronică mutat la Viena, Those Black Wires, a lansat recent un nou album, „After Dark”, care poate fi ascultat aici, iar...
Joi, 13 august, începând cu ora 20:00, KF va găzdui un nou eveniment dedicat iubitorilor de hip-hop. Sub numele generic ARAP, concertul va reuni pe...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...

Universul Marvel se pregătește pentru o nouă etapă spectaculoasă, după ce studioul a dezvăluit la Comic‑Con San Diego că Ryan Gosling va interpreta celebrul anti‑erou...
Marvel a lansat luni seara primul trailer complet pentru „Avengers: Doomsday”, un material exploziv în care X‑Men și Captain America apar alături de restul supereroilor...
Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

După luni de speculații și confirmări discrete, actrița Zendaya și actorul Tom Holland (cunoscuți pentru rolurile din „Spider-Man” și „The Odyssey”) se pregătesc să marcheze...
Vivienne Marcheline Jolie‑Pitt (18 ani), fiica lui Brad Pitt și Angelina Jolie, a depus o petiție la Tribunalul Superior din Los Angeles pentru a elimina...
Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp...
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au surprins un tânăr de 28 de ani, din Șimand, în timp ce descărca ilegal deșeuri...
O tânără în vârstă de 26 de ani a fost trimisă în judecată, fiind acuzată că a deținut – la adresa acesteia de domiciliu din...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)