Spitalul Județean cere demolarea a șase corpuri de clădiri din fostul Spital Municipal
Fostul Spital Municipal din Arad a fost preluat în administrarea Spitalului Județean în anul 2011, de atunci funcționând acolo diferite secții ale SCJU. Acum, după 10 ani de la preluare, reprezentanții Județeanului au trimis o solicitare Consiliului Local Arad, în a cărei proprietate se află complexul respectiv de clădiri, pentru a obține aprobare pentru demolarea a 6 corpuri care au ajuns într-o avansată stare de degradare.
Până în momentul de față a fost realizată expertiza tehnică prin care se stabilește că, într-adevăr, este o măsură care trebuie luată, întrucât corpurile respective nu mai pot fi salvate, iar expertiza a primit deja avizul și certificatul de urbanism de la arhitectul șef al Primăriei Arad. Pasul hotărâtor însă este votul consilierilor locali, în ședința de luni, 22 februarie.
Din expertiza tehnică aflăm că cele șase corpuri sunt au fost ateliere ( unul vechi de 100, celălalte de 60 de ani), respectiv două șoproane (unul vechi de 50-60 ani, iar altul de 70-80 ani) și o centrală termică (veche de 50-60 de ani).
„Toate corpurile de clădire supuse expertizării prezintă neconformități majore față de prevederile normelor tehnice în vigoare la ora actuală, fiind concepute și realizate în perioade anterioare normelor tehnice moderne bazate pe cerințele protecției seismice ale construcțiilor. Degradările constatate la corpurile de clădire expertizate sunt (…) degradări foarte severe, incompatibile cu o stare de exploatare în limite acceptabile, unele fiind în stare de colaps sau/și precolaps”, se arată în expertiza realizată de SC Arcon-Czister SRL.
Comentariile portalului
E bine când crezi că înțelegi ceea ce nu înțelege celălalt. Pentru unii atâta ajunge pentru fericire. Din păcate tocmai asta îi oprește (...)
Pentru E. Nola_Nu ati inteles nimic, dumneavoastra explicati imginile cum va convine. Vedeti vreun insemn politic in imaginile in care apar si preotii ortodocsi ?
PS 1…Vedeti ce firmā a închis Secretara pe care a încasat banii!!!