ChatGPT a mers cam departe cu imaginația, afirmând despre kinema ikon că este „un grup muzical românesc de muzică pop-rock, format în anul 2013”. Mai mult, e de părere chatbot-ul cu prezumtivă inteligență artificială, „Formația a devenit cunoscută pentru hit-urile lor, cum ar fi «Dor de noi», «Amintiri» și «Departe»”. Însă dincolo de această improvizație ratată, în ciuda vechimii de peste 50 de ani, atelierul arădean de artă experimentală este, într-adevăr, necontenit absorbit de un hău iluzoriu al nu-știu-ce-ului.

În Arad, cel puțin, aproape nimeni nu știe cu exactitate – asta în caz că a auzit de kinema ikon – ce este, sau ce vrea să fie, de fapt. Am putea intra în bănuieli sălbatice că e un fenomen bizar-artistic al viitorului prezent-trecut, defazat în spațiul-timp, o fantezie actual-muzeală, o himeră ireal de reală, sau poate realmente ireală. Dar ferit de ochii mulțimii, de curând, kinema ikon, prin proiectul „kimæra”, a avut o tentativă năstrușnică de a prinde – efectiv-afectiv – viață.

Încurajat financiar de Centrul de proiecte din Timișoara (oraș în care kinema ikon are o reputație mai răsunătoare decât în orașul-sursă, oraș în care valorile artistice sunt incomensurabil mai apreciate decât la noi și, nu întâmplător, este un oraș full-time Capitală Culturală Europeană în 2023), kinema ikon a început, deja de un an, „Operațiunea Parazitarea” a unei părți din secția de istorie a muzeului arădean în incinta Palatului Cultural, cu o meta-instalație hibridă, o anomalie re(virtu)ală off-/online. „Kimæra” s-a dezlănțuit.

„Pocitania” plastic-eclectic-electronică s-a construit pas cu pas din module izolate, fiecare interacționând cu publicul curios, parșiv-pasiv la început, dar tot mai simbiotic pe parcurs, activându-se prin interacțiune sintetic-bionică; spre exemplu: luând pulsul vizitatorului cu un pulsometru, unul dintre module începe să pompeze aer într-un pulmon artificial și să vibreze frunze nenaturale închise ermetic în niște globule transparente, umplute cu apă.

„De ce?” sau „cu ce scop?” sunt întrebări superflue în acest caz, au sens, maxim, într-o formulă autosugestivă precum „de ce ar trebui să găsești logică umană într-o logică mecanotehnică?”.

Dar contrar inteligenței artificiale (aflate actualmente în teribili pași de bebeluș), rolul, scopul și full-potențialul „kimæra”-ei nu a fost și nu este să se transforme dintr-un șiroi de coduri într-un obiect umanoid sau în vreo vertebrată blestemată.

Din contră, kimæra kinema ikon se clădește din obiecte, ia temporar pulsul vieții, după care, treptat, își îndeplinește menirea de a redeveni o „formă de viață” virtual-artistică, care nu „deranjează”, nu (mai) parazitează, nu crește, nu se dilată și nu se agață de nimeni și nimic, așteaptă doar neșovăielnic click-uri, priviri nedumerite ca-nainte și, eventual, câte-un moment de duioșie s(t)imulată de ciocniri neuronale în receptorul uman vizitator-clickuitor.

Acest „sfârșit” anticipat și aproximativ-apoteotic se apropie. Kimæra va deveni ceea ce a fost înainte să fie, o închipuire, o fabulă extratemporală. O posibilă legendă urbană în lumea artistică. Cam precum kinema ikon.

La ultima expoziție, din 27 aprilie, a putut fi văzut și auzit modulul cu numărul 6, supranumit „Măruntaie mirifice”, realizat de Marina Oprea și Ioana Marșic. Nu a fost o instalație nouă, ce-i drept. Practic, expoziția a însemnat doar o augmentare pentru „măruntaiele” agățate deja, o actualizare sonoră care anunță naturalmente trezirea la viață: sunetul respirației.

Forțat însă de renovări, întregul sistem de instalații a părăsit deja secția de istorie a muzeului, răspândirea denaturată a acestei himere fiind, practic, întreruptă. Totul s-a mutat în sala kinema ikon a Muzeului de Artă (renovată și gata de redeschidere în data de 10 mai), de pe str. Gheorghe Popa de Teiuș nr. 2 – 4, etaj II (clădirea Bibliotecii).

Firește, nu e un capăt de linie. Nu e o terminație /> irevocabil-definitivă, n-are cum să fie sau… n-ar trebui să fie. Este doar ciclul de viață cu final premeditat al unui nou experiment tehnico-artistic kinema ikon.

Kimæra, ca de altfel kinema ikon în totalitatea lui, este un miraz artistic prea ciudat să trăiască… dar, incontestabil, prea rar să moară.