sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pinacoteca s-a redeschis și s-a lărgit cu o sală dedicată „Aradului întristat” | Video

    de Tomck@t | 2 martie 2024, 3:59 PM | Cultură

    1

    Muzeul de istorie este în continuare în proces de renovare, dar câteva secții ale Complexului Muzeal Arad din incinta Palatului Cultural pot fi vizitate, cum ar fi secția „Științele Naturii” de la parter, renovată și inaugurată în 2020, și, începând de vineri, 1 martie, Pinacoteca de la ultimul etaj, renovată și lărgită recent cu o sală dedicată statuii „Aradului întristat”.

    Realizată din marmură albă de Carrara de către sculptorul Aradi Zsigmond în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, statuia „Aradul întristat” („Búsuló Arad”) a fost amplasată de-a lungul timpului în diferite spații publice din Arad, pentru ca în perioada interbelică să fie retrasă în depozitul de istorie al muzeului. Redescoperită recent, statuia a fost restaurată de sculptorul Kocsis Rudolf (cel care a realizat și sculptura lui Lajos Szantay) și este, de acum, expusă în prima sală a Pinacotecii, în cadrul expoziţiei „Tezaur 1848-1849”, alături de cele mai valoroase obiecte de patrimoniu ale colecţiei, în jurul cărora s-a constituit muzeul arădean la sfârșitul secolului al XIX-lea, deschis publicului în data de 15 martie 1893.

    „M-am întrebat de multe ori în ultimul timp, pentru că acesta este contextul pe care am reușit să-l creăm aici, la Arad: ce este mai relevant din punct de vedere istoric: expunerea unei opere de artă într-un moment favorabil sau după demolarea ei regretabilă , recuperearea și reexpunerea sa? Sigur, o astfel de paralelă nu poate fi făcută, nu din rațiuni de oportunitate sau corectitudine politică, ci din considerente morale. Nu ne punem în balanță cu alții dinaintea noastră, pur și simplu ne bucurăm că putem să aducem și noi contribuție la patrimoniul Aradului. Sunt 20 de ani de când comunitatea noastră arădeană a recuperat Statuia Libertății și a expus-o în Parcul Reconcilierii. Am reexpus în fața teatrului Statuia Sfintei Treimi, apoi am repus, aici, pe perete, tripticul lui Feszty. Astăzi, un alt moment important pentru sufletul și istoria Aradului reajunge în circuit: Aradul îndurerat… sau Aradul întristat, am înțeles că traducerea nu este întocmai. Concluzia acestor ani, a acestor realizări, este că da, construim la Arad. Sunt mândru că în perioada noastră Aradul a recuperat și a repus în valoare o parte din moștenirea sa”, a spus la redeschiderea Pinacotecii președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, mulțumind muzeologilor arădeni pentru profesionalism, UDMR-ului (reprezentat de prefectul Tóth Csaba) și Asociației Kölcsey (reprezentată de președintele Fekete Károly) pentru buna colaborare din ultimii ani, precum și vicepreședintelui CJ, actorul Ionel Bulbuc, care – a adăugat Iustin Cionca – „m-a sensibilizat, astfel încât anul acesta am alocat 10 milioane de euro pentru cultură, o sumă fără precedent în istoria Aradului”.

    „Evreii, în seara de seder au obligația ca tații să povestească fiilor întâmplările și trecutul lor. Așa avem și noi obligația să povestim generațiilor noi tot ce s-a întâmplat înainte. Domnul Bognar (n. red. – Levente, consilier local UDMR) zicea întotdeauna că acest oraș este un cumul al culturilor, istoriilor, spiritelor, tuturor comunităților… să nu zic națiunilor și naționalităților, a comunităților acestui oraș. Noi, arădenii vechi, încă știm că într-adevăr așa era, că nu conta cine ce este și cum este, am respectat tradițiile și obiceiurile celorlalți, care aparțineau de altă comunitate, fie el român, maghiar, sârb, evreu, ce-o fi”, a spus Fekete Károly, președintele Asociației Kölcsey.

    „După aproape jumătate de secol, Pinacoteca s-a redeschis publicului în primăvara anului 2022, în vechiului spațiu expozițional, restaurat. Definitorie pentru lucrările selectate din colecția de artă europeană a muzeului, constituită în mai bine de o sută de ani, este estetica curentelor care s-au succedat sau au coexistat: romantism, academism, realism. Nume care au marcat istoria artei central-europene se regăsesc în contextul expozițional: Munkácsy Mihály, Lotz Károly, Joseph August Schoefft, Barabás Miklós, Than Mór, Feszty Árpád, Liezen-Mayer Sándor”, a declarat dr. Adriana Pantazi, istoric, curatorul Pinacotecii.

    Extinderea Pinacotecii a continuat anul trecut, iar pe simezele noului spațiu expozițional sunt expuse picturi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și început de secol XX, reprezentative pentru influența centrelor artistice: Budapesta, Viena, München, Weimar, Düsseldorf, Berlin, Dresda, Paris.

    „Tot ce vedeți aici, tablourile care sunt expuse, ramele, statuia – care este una dintre cele mai importante statui ale orașului nostru, au fost restaurate ca să țină peste timp. (…) Muzeul din Arad încearcă să țină pasul cu tehnologia, astăzi vă oferim în premieră pentru Complexul Muzeal un audio ghid. Practic, fiecare vizitator, scanând un cod QR, în momentul în care vizitează Pinacoteca, pe lângă faptul că privește tabloul, poate să afle și povestea tabloului respectiv. Eu vreau ca în viitor acest audio ghid să fie inclus în toate secțiile muzeului”, a spus directorul adjunct al muzeului, Bogdan Blaga.

    ORAR DE VIZITARE Pinacoteca muzeului și expoziția „Tezaur 1848-1849”:

    (Palatul Cultural Arad, etaj II / Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor)

    Marți-Duminică: 09:00 – 17:00 (ultima intrare: ora 16:30);
    Luni – închis.

    TAXĂ INTRARE
    14 lei – adulți
    7 lei – pensionari
    3 lei – preșcolari, elevi, studenți
    1 leu – grupuri organizate de preșcolari, elevi, studenți, pe bază de protocol semnat între Complexul Muzeal Arad și unitățile de învățământ respective

    TAXĂ DE FOTOGRAFIERE / FILMARE
    17 lei – taxă fotografiere
    228 lei – taxă filmare

    TAXĂ AUDIO GHID
    6 lei – taxă audioghid

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.