Primarul ales al oricărei localități din România, fie București, municipiu reședință de județ sau comună, nu este un simplu ales al comunității. Aleși sunt și consilierii locali, dar nici vorbă să se apropie de condiția primarului. Pentru că acesta, primarul, este un adevărat președinte, dacă nu a ajuns să fie de-a dreptul despot al localității.

Mai exact, al unității administrativ teritoriale (UAT), conform Codului Administrativ care „zice” așa: „Teritoriul României este organizat (…) în unităţi administrativ-teritoriale care sunt comunele, oraşele şi judeţele” (art. 95). „Municipiul este unitatea administrativ-teritorială declarată ca atare prin lege” (art. 100).

Așadar, acești președinți de UAT-uri care sunt primarii, au în UAT – ul lor prerogative executive mai mari decât are președintele României. Nu-i un secret pentru nimeni că Legea fundamentală, Constituția, a fost gândită pentru o situație ideală, în care Iliescu va fi în vecii vecilor președinte, iar PDSR (părintele PSD) va avea tot în vecii vecilor majoritate în Parlament, așa că nu era nevoie să fie prevăzute atribuții sporite pentru președinte. Oricum avea destulă putere în partid pentru ca Parlamentul să nu-i sufle în ciorbă.

Ei, între timp, s-au mai modificat structurile puterii, dar Constituția n-a mai putut fi modificată pentru a asigura președintelui puteri sporite. Așa că, pentru a-și asigura liniștea la sesiunile de schi, de golf și turism internațional, președintele a fost nevoit să caute soluții. Și le-a găsit.

Nu foarte ușor, dar nici extrem de greu, a trecut de la „PSD a reprezentat un întreg asalt asupra statului de drept şi a democraţiei din România” (martie 2019) și „jó napot kívánok PeSeDe” (aprilie 2020), la rotativă și coaliția care funcționează acum și va mai funcționa cel puțin până la alegerile din 9 iunie.

Misiune îndeplinită. Liniștea prezidențială a fost asigurată, dimpreună cu susținerea politică pentru un post de rang înalt în structurile NATO sau UE. Ce va fi după alegerile din 9 iunie, chiar nu-l intreresează, așa că, vorba sa, „ghinion” pentru noi.

Primar care alungă votanții

Revenim la primari pentru că ei sunt de pe acum sarea și piperul alegerilor din iunie. De la ei, în funcție fiind, așteaptă minuni marile partide aflate și acum la guvernare. În primul rând, așteaptă o mobilizarea exemplară la vot a supușilor din UAT-urile pe care le stăpânesc. Dar, desigur, doar a celor care „votează cum trebuie”. Ceilalți pot sta acasă.

Un exemplu elocvent ne-a oferit recent (în 17 martie) primarul unui UAT celebru din apropierea Aradului. Postare pe facebook, poză frumoasă, de familie (Duminică dansăm în familie, vorba celor de la Bere gratis), un mesaj „de suflet”, melancolie, vorbe „adânci” despre familie, prieteni, nimic despre licitații, drumuri și altele asemenea.

Un con-uatist, îi răspunde cu un comentariu mai puțin melancolic (îl puteți vedea în imaginea de mai jos). Primarul în exercițiu răspunde fără ocolișuri: „atunci mai bine stai acasă…”. Cum spuneam, îndemnul la vot este pentru cei care „votează bine”. Ceilalți să stea acasă.

E bine. Încă nu e ca-n Rusia, probabil nu vor intra soldații înarmați în cabinele de vot să ne odone unde să punem ștampila. Poate, după aceste alegeri când cele două partide din coaliție ar putea fuziona…

Sursa: Antal Petru, via facebook

Ehei, să fi făcut vreun primar de la alt partid așa ceva! Ce-ar mai fi vuit televiziunile de indignarea celor de la putere!

Cum spuneam la început, primarii sunt un fel de președinți locali. Desigur, nici cu șefii de Consilii județene nu ne este rușine, mai ales că ei chiar sunt denumiți oficial președinți. Așadar, 103 municipii, inclusiv Bucureștiul, 216 orașe, 2862, comune, 41 de județe și 6 sectoare din capitală, fiecare cu primărie, avem un total de 3228 de președinți de UAT-uri și sectoare (sursa: Ministerul Dezvoltării). La care putem adăuga încă unul, cel de reprezentare internațională a României (pe la organizații ce au posturi foarte interesante ce se vor vacanta în curând) și cazat la Cotroceni, când nu este plecat prin țări exotice.

Primar cu vise despotice

Președinții locali sunt atât de puternici încât își pot permite nu doar să-i „sfătuiască” să stea acasă pe alegătorii care nu au de gând să voteze pe „cine trebuie”, ci și să solicite pe față, fără nicio perdea, atribuții de despot. Adică, vrea lista lui de consilieri locali, ca să nu se mai opună voinței sale, voință care, se subînțelege, este atât de puternic ancorată în profunzimile adevărului absolut încât nu suportă nicio propunere sau, Doamne ferește!, corecție ori, mai rău, critică.

Ce mai tura-vura, el, primarul, nu-i mulțumit să fie doar președinte local. Vrea și atribuții de Dumnezeu local. Pentru ce să mai facem alegeri pentru consilii locale, dacă „președinții” locali cer (și vor obține, cu siguranță!) puteri absolute care anulează, practic, orice putere a consilierilor locali?

Sigur, în marea lor majoritate, consilierii locali au fost mașini de vot ale primarilor. Dar măcar era mimată o umbră a ideii de reprezentare în structurile de putere locală a cetățenilor locului. Care măcar mai puteau spera că, într-o situație gravă, consilierii vor avea curajul să-și îndeplinească menirea de aleși, de reprezentanți ai cetățenilor.

Așa însă, dacă primarul își numește, practic, consilierii locali dintre cei care nu i se vor opune niciodată, totul rămâne la cheremul unui singur om, un fel de dictator ales – pe viață, de când cu alegerea primarilor într-un singur tur. Sincer, nu de Ceaușescu îmi amintește această situație, ci de deviza Germaniei naziste: „Ein Volk, ein Reich, ein Führer” („Un popor, un imperiu, un conducător”). Asta visează ei: un „popor” de votanți în „imperiul” lor și, normal, un singur conducător. Ales pe viață și lăsat să facă după cum vrea el sau, eventual, consoarta.

Înțelegem că orice primar își dorește un „consiliu prietenos”, ca să-și poată pune în practică viziunea, să poată, deci, trece proiectele de hotărâri care să susțină, normativ și financiar, activitatea de punere în practică a proiectelor de dezvoltare. Doar că instrumentul politic și democratic prin care se poate obține votul consilierilor (reprezentanți ai cetățenilor), este cel al negocierilor, al dicuțiilor prin care cetățenii, prin reprezentanții lor, să fie convinși că proiectele sunt bune și folositoare comunității.

Pretenția de a i se oferi puterea absolută de decizie în UAT este, dincolo de nesimțirea solicitării, semnul că s-a ajuns prea departe. Atât de departe încât nici măcar nu se mai obosesc să mimeze democrația și respectul față de lege.

Atât de multă putere, oferită unui ales este dificil de gestionat și pentru un om instruit, educat și echilibrat, darămite pentru niște incompetenți, cu serioase lacune de educație și avizi de putere. Ce poate face cu atâta putere un om care, după ce și-a „băgat piciorul” în munca ziariștilor (care l-au criticat), în prag de campanie electorală se adresează cetățenilor unui miunicipiu, ca unor colegi de pahar din birtul satului? Evident, nu va înțelege că, oricât de „popular” vrei să fii, nu le poți spune cetățenilor despre „pișatul boului” (minutul 1,25 din filmarea de mai jos).