Anghel „Caliu” Gheorghe, supranumit și „împăratul viorii din Clejani”, a cucerit întreaga lume cu taraful său numit Haidouks, ajungând chiar și în Japonia, sau în casa actorului Johnny Depp, cu care chiar a legat o prietenie. Din 2018, virtuozul violonist a adunat o parte din foștii colegi sub denumirea Taraf de Caliu, cu care, așa cum era de așteptat, a început din nou să hipnotizeze publicul de pe aproape toate continentele globului. Miercuri seară, Taraf de Caliu a susținut un concert la Filarmonica din Arad, iar înainte de concert am profitat de câteva momente în care a fost disponibil, pentru a afla de la „cel mai vechi lăutar din Clejani” când a pus prima oară mâna pe o vioară și cum încearcă să păstreze vii melodiile tradiționale, vechi de sute de ani.

– Sunteți deja recunoscut în întreaga lume, cântând o muzică care la ora actuală este pe cale de dispariție. Cum credeți că putem lupta pentru conservarea muzicii aceasta care este o adevărată bijuterie?

– Ceea ce vă declar acum vă declar în cuvintele mele frumoase: acolo la Clejani, muzica autentică, adevărată rămâne o tradiție și va rămâne în continuare. Am o generație care va promova acum, am foarte mulți elevi și lor le-am spus așa: „vreau ca voi să duceți mai departe tradiția, pe drumuri, prin țări, mai departe și să fie lumea mulțumită. Să nu se uite niciodată: din Clejani sunt mari muzicieni care au cucerit globul pământesc. Trebuie să rămâneți pe urmele noastre, să duceți tradiția mai departe”.

– Aveți timp și să îi învățați pe alții?

– Din păcate eu am un program foarte încărcat acum, dar mă ocup de ei, colaborez și împreună vrem să construim ceva care să rămână mai departe, să rămână ceva adevărat din istorie, să dăm dovadă că suntem niște oameni foarte modești, deși foarte cunoscuți și să vadă și lumea că ne ocupăm, mai ales noi personal trebuie să ne dăm interesul pentru acești copii, ca să ne ducă tradiția mai departe.

– Pentru români, muzica aceasta nu este necunoscută, mulți au și copilărit cu ea, o auzeau la bunici, dar pentru cineva de afară cum e percepută? Știu că sunteți celebri la nivel mondial și cunoscuți ca fiind „amicii lui Johnny Depp”. Cum înțeleg străinii această muzică? Ce le spuneți despre ea?

– Eu am explicat peste tot și la Johnny Depp când am fost acasă la el. Dar să știți că sunt foarte conștienți, foarte deștepți, înțeleg muzica noastră tradițională, a noastră a țiganilor, pe care o avem în inimile noastre. Și demonstrăm așa că suntem un popor de romi adevărați, cu muzică autentică, din tată în fiu, generație din generație și o ducem mai departe. Ei înțeleg cât de important e acest lucru și mă miră faptul că au mai și recunoscut din piesele pe care le cântam. Și le plăcea, rămâneau să ne asculte și până la cinci dimineața. Și mi-a spus și el: măi, maestre Caliule, să duceți mai departe muzica voastră! Da, o ducem mai departe și nu o uităm niciodată, din tată în fiu, că altfel o să dispară.

– Melodiile sunt foarte vechi, de sute de ani…

– Sunt foarte vechi! Bunicii mei și străbunicii mei, eu am apucat generațiile lor.

– De la ce vârstă ați început să cântați?

– De la cinci ani. Veneau părinții mei de la nunți. Cântau sâmbătă, duminică și luni seara veneau acasă, spre marți dimineața… și eu mergeam încet așa, frumos, tiptil, să iau vioara, să nu-i deranjez. Maică-mea era solistă, taică-meo era violonist, toată familia era de muzicanți. Și din partea lui maică-mea și din partea lui taică-meo. Cei mai mari muzicieni erau! Și aveau nunți zi de zi, nu se făceau nunți în România fără ei! Și eu așteptam să vină acasă, părinții mei și bunicii mei se strângeau toți, ședeau de o vorbă, la un pahar și eu mă făceam că dorm, dar eu îi lăsam să ia somn, apoi furam vioara și gata! Luam devreme dimineața vioara și acolo în cartierul în care am crescut aveam o livadă, ca să nu fac zgomot mergeam acolo. Eu știam ce trebuie să cânt și executam până trebuia să ajung la școală, la 8 dimineața. Mă duceam apoi la școală două ore, începeam cu dansurile, cu poeziile, cu colegii mei, Dumnezeu să-i ierte că au murit mulți dintre ei… dar făceam împreună cu ei dansuri populare tradiționale, venea directorul, venea toată lumea și zicea hai, hai să facem, dar uite că Caliu e obosit că a venit de la nuntă… Dar după aceea, fugeam acasă, luam vioara și studiam iar. Aveam o vie cu struguri, aveam și un nuc acolo…

– Era o boemie!

– Exact. Și aveam și un cal, de la bunici și luam vioara și calul și plecam în sus, pe acolo. Studiam toată ziua. Mă lua somnul acolo și maică-mea mă căuta, nu știa pe unde sunt.

– Deci muzica însemna propriu-zis libertate…

– Libertate, da! Evadam… Nu-mi trebuia nici de mâncare. Și îi mai ascultam și seara cum cântă, că mai repetau ei, eu îmi dădeam interesul foarte mult. Dar taică-meo nu știa că eu cânt toată ziua, decât maică-mea, Dumnezeu să o ierte.

– Ea v-a încurajat?

– Da. Ea știa. Și îmi spunea așa: dacă nu ești bun, nu mai stai în casă, gata, îți iei drumul, te duci la zidărit, nu știu ce o să se întâmple cu tine în viață pe care o vei urma… Dar fii atent, băiatul meu, să fii talentat mare și să devii celebru!

– Parcă a văzut viitorul!

– Da, da! Vă rog să mă credeți. Eram și mai timid, îmi era rușine că eram mai brunet… maică-mea mi-a zis: piperul negru e iubit de toți boierii. Tu ești cel adevărat, tu ești valoarea! Autentic, natural. Vă rog să mă credeți.

– Și când ați fost „descoperit”, ca să zic așa?

– Aveam un loc unde se strângeau toți muzicanții, veneau 60 – 70 de muzicieni, marți era bursa acolo, la restaurant, cu mici, ciorbă de burtă, toate bunătățile erau acolo. Aveam 11 ani. După aia, cântau toți, care mai de care să concureze, era și juriu tot din muzicieni. Era Ion Albeșteanu, era Paraschiv Oprea, toți cei mai mari! Și ziceau: măi, clejanu ăsta e printre cei mai mari muzicieni acolo, autentici, adevărați. Eu, ce căutam acolo? M-am dus și eu să mănânc un mic, după maică-mea și taică-meo și acolo erau toți! Repetau soloul care era mai bun. Și apoi, Dumnezeu să-i ierte pe părinții mei, ce a zis maică-mea? Hai, du-te, nu fi timid! Pune mâna pe vioară! Vă rog să mă credeți, vă dau cuvântul meu și spun cu mâna pe inimă. Am pus mâna pe vioară în fața tuturor muzicienilor câți erau adunați și m-am gândit ce să fac eu acum? Și vă dați seama, am concurat în ziua aia, când m-a auzit taică-mio cu vioara a rămas fără cuvinte și a leșinat, i-a venit rău. Maică-mea la fel. Toți muzicienii au rămas uimiți. Au zis: gata! Ăsta va rămâne un fenomen, clejanu, Caliu! Și așa vreau să rămân și de acum încolo… și să rămână și copiii, strănepoții, toți cei de care mă ocup acuma, generație de generație!

•  Citește și: Emoție, exuberanță, dar și jale, cu Taraf de Caliu la Filarmonica Arad | Foto – Special Arad