sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Emoție, exuberanță, dar și jale, cu Taraf de Caliu la Filarmonica Arad | Foto

    O lume pe care o vedem printr-o ceață a timpului, acele mahalale de la capătul orașelor, cu străzi din pământ și mult nămol când plouă. Unde oamenii au o viață atât de grea, încât muzica, la un pahar de răchie, pare singurul lucru care poate să le mai ungă sufletul și să-i elibereze. Muzica aceea încărcată de emoții. De pasiune, iubire, ură, jale, euforie, tot ce îți poate trece prin inimă, alunecă prin firele întinse pe vioară și se izbesc în coardele de țambal. Un întreg univers de cele mai autentice emoții. Nu e de mirare astfel că Taraf de Caliu a reușit să cucerească sufletele a milioane de oameni de pe întregul glob. În definitiv, natura umană, sufletul e același, indiferent în ce colț al lumii. Aseară, Taraf de Caliu a poposit și la Arad, în frunte cu al lor „împărat al viorii din Clejani”, fermecând publicul care a umplut sala de spectacole a Filarmonicii.

    Virtuozii muzicieni efectiv au încins instrumentele, uneori cântând la o asemenea viteză încât era deja imposibil să bați din palme pe ritmul lor, iar Anghel „Caliu” Gheorghe a făcut inclusiv „șmecheria” sa celebră, cântând cu un fir desprins de vioară pe care l-a folosit pe post de arcuș. Au adus chiar întreaga faună a pădurii în interpretarea proprie a „Ciocârliei”.

    E efectiv imposibil să le găsești vreun cusur acestor guru ai tarafului, însă din păcate nu putem spune același lucru și despre sonorizarea din sală, care le-a adus multe necazuri, volumul mult prea tare și microfonia făcând, în mai multe momente, destul de greu pentru public să sesizeze toate notele subtile pe care ei, cu atâta iscusință, le „plângeau” din instrumente. Cât despre minunata solistă, cuvintele abia i-au fost percepute în microfon… Din păcate, nu este pentru prima dată când se întâmplă o astfel de „defecțiune” în această sală, tot ce putem spera e că odată cu noua conducere, se va găsi o soluție pentru remedierea problemei sonorizării.

    Totuși, asta nu a împiedicat oamenii să nu încerce să profite la maxim de atmosfera creată de taraf pe scenă. Oamenii au apreciat iscusința și talentul lor indubitabil, aplaudând frenetic și ovaționând zgomotos după fiecare melodie, ba chiar și după fiecare secvență mai diferită din cadrul melodiilor, iar către final mai mulți oameni chiar s-au ridicat de pe locuri și s-au pus pe dans în fața scenei. De altfel, a fost un concert despre care trebuie menționat că nu-l prea vedem potrivit pentru o sală de filarmonică, iar asta nu pentru că nu s-ar ridica la nivelul unei astfel de instituții (doar au cântat inclusiv în Filarmonica din Praga). Să nu cumva să fim prost înțeleși. Din contră, muzica lor fiind atât de intensă, o instituție clasică precum aceasta, cu scaunele ei rigide, parcă impune o conduită statică a auditoriului, pe când într-un mediu mai deschis, oamenii ar putea să-și dea complet frâu liber emoțiilor, să danseze în voie, să simtă cu adevărat fiecare notă magică a muzicii tarafului din Clejani.

    După concert a fost și un afterparty, în curtea unui local din Arad, la care a fost invitat întregul public să petreacă până în zori alături de Taraf de Caliu și DJ Sebuh. Irina Onescu, organizatoarea principală a evenimentului, pe care mulți o știu ca fiind fosta „primăriță MTV” de la Petriș, a anunțat că spectacolul de miercuri seară este doar primul dintre un lung șir de evenimente „cu ștaif”.

     

    •  Citește și: „Luam vioara, luam calul și plecam în sus. Studiam toată ziua”. De vorbă cu „împăratul viorii din Clejani”, despre copilăria sa, dar și despre cât de important e ca muzica de taraf autentică să fie transmisă următoarelor generații – Special Arad 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.