„Eu trebuie să am încredere în promisiunile administrației. Altă variantă nu am…” – Interviu cu Ciprian Cristea, președintele Asociației Rubio

    de E. Nola | 14 iulie 2021, 8:20 AM | Interviuri | Topic special

    2

    – Domnule Ciprian Cristea, pentru început câteva cuvinte despre Dvs. Cine sunteți, cum ați ajuns să vă implicați în treburile arădene?

    – Sunt născut în Carei, dar părinții mei sunt în Arad din 1968, așa că eu mă consider arădean din start, am făcut aici școlile, partea a doua a liceului la Lipova, după care a urmat facultatea la Timișoara, la științe agrare. După terminare, fiind o perioadă dificilă, am început să lucrez la o multinațională. În scurt timp mi-am dezvoltat propria afacere iar acum zece ani am decis să mă implic și în viața socială a comunității, în societatea civilă cu alte cuvinte.

    – Ce a însemnat de fapt afacerea Dumneavoastră, ce domeniu, ce fel de activitate?

    – Au fost mai multe pe parcursul timpului, dar în esență de import și distribuție. Cu un asociat am înființat ceea ce astăzi este Centrul Medical Rubio, din care ulterior m-am retras. În mare cam asta ar fi.

    – Sunteți familist, aveți copii?

    – Da, am trei copii, un băiat și două fete. Băiatul fiind cel mai mare, acum 14 ani, iar fetița cea mică, șase.

    – Sunteți creștin practicant?

    – Da, sunt, chiar m-am implicat în viața bisericii ortodoxe.

    – Treaba fiind publică acum, știm că sunteți implicat și în mișcarea masonică din Arad. Cum s-a întâmplat asta, cum a început?

    – Apropierea mea a început mai de mult, de fapt cu un studiu al acestei mișcări, atunci realizând importanța masonilor în modernizarea inclusiv a țării noastre și a Aradului. Astăzi, de exemplu, funcționează în Arad șapte loje masonice. Eu am început la București, la loja Atheneu, acum conduc aici loja Sever Frențiu, un om, un personaj foarte important în relansarea postdecembristă a mișcării masonice din Arad.

    – Eu personal am devenit atent la Dumneavoastră, mai precis la Asociația Rubio pe care o conduceți, odată cu realizarea și inaugurarea parcului Bujor Buda.

    – După cum știți, francmasonii sunt înainte de toate constructori. Cu toate acestea, Rubio nu are nicio legătură directă cu francmasoneria. Asociația a pornit în 2012 pentru susținerea familiilor monoparentale ca urmare a decesului unuia dintre părinți. Am început cu opt astfel de familii, acum având grijă de 37. Ne ocupăm cu acești copii, facem excursii, tabere, îi asistăm, îi ajutăm.

    – Și de unde banii?

    – În primii șapte ani, banii au fost efectiv de la mine. De fapt, primul proiect în care am atras și fonduri din exterior a fost tocmai cel al parcului Bujor Buda. E vorba de compania Aptiv, care dorea să se implice în realizarea unor ambienturi frumoase în Arad.

    – Și sunteți mulțumit de ce s-a realizat acolo?

    -Eu personal, da. Au lucrat specialiști, nu spun că nu se putea și că nu se poate mai bine, dar, privind realizarea parcului, sunt mulțumit.

    – Eu mă gândesc mai mult la denumire. Existau încă de pe atunci dubii privind denumirea după Domnul Buda al acestui parc ultracentral. E vorba de importanța mai scăzută a personalității sale, mai ales dacă avem în vedere faptul că acel parc este în fața unui edificiu, e vorba de hotelul Continental, cunoscut multă vreme ca Astoria, proiectat de arhitectul Miloș Cristea, cel pe care, de altfel, Bujor Buda îl considera un maestru de al său în ale urbanisticii…

    – Și eu sunt de aceeași părere. De altfel cele trei statui, cu referințe masonice, Poezia, Dansul și Muzica din parc au fost amplasate inițial acolo prin eforturile Domnului Miloș Cristea și ale lui Sever Frențiu. Denumirea nu a fost decizia noastră…

    – A fost o decizie politică? Vă întreb asta fiindcă impresia era că asociația Rubio ar putea fi de fapt o asociație de fațadă a PNL-ului arădean…

    – Da, din păcate există genul acesta de asociații. Știind asta, noi ne-am delimitat de la început de orice partid și ne delimităm în continuare să fim asociați cu partide politice. Cu orice fel de partide.

    – Sunteți membrul vreunui de partid?

    – Nu, nici nu am fost și pot să spun că nici nu doresc să fiu membru de partid. Cred că nu asta este menirea noastră, nu trebuie să mergem toți în politică, societatea civilă are nevoie de oameni cu idei și inițiativă. Noi trebuie să înțelegem asta, să ne implicăm, să ducem tratative cu politicul, să negociem în interesul comunității.

    – Dar totuși, ce relații aveți cu mediul politic din Arad? Prietenii, afinități?

    – Afinități nu prea cred, însă am relații amicale cu mai multe persoane din administrație, inclusiv cu arhitectul-șef al orașului.

    – Cunoscând mai îndeaproape problema Teatrului Vechi, am sesizat că ați dorit intrarea în asociația care se forma acum cu o vreme în urmă pentru salvarea clădirii, dar în cele din urmă, poate tocmai din cauza acestor considerații politice, nu ați intrat. Cu cine ați discutat?

    – Cu Domnul Schwartz, inițiatorul acțiunii. Am mers la prima întâlnire, era evident că nu sunt dorit, nu știu precis care a fost cauza.

    – Păi, cam asta, unii au spus acolo că Rubio este al liberalilor…

    – Da, am aflat, mai precis, am dedus asta în cele din urmă. Eu și în acest caz am încercat doar să ajut. Nu s-a dorit, asta este, mergem mai departe, sunt destule proiecte de realizat.

    – Ajungem astfel la ultimul proiect al Asociației, de fapt cel care a declanșat articolul din Special Arad scris de mine și în urma căruia s-a realizat această întâlnire și acest interviu. E vorba de preluarea de către Primărie a clădirii clubului Voința și implicare asociației în refacerea ei, respectiv în relansarea clubului.

    – Hai să vă spun pe scurt cum a fost. Pe timpul în care Domnul Sergiu Bîlcea a fost vicepreședinte la Consiliul Județean, am inițiat mai multe proiecte pentru Arad. Cu Sergiu Bîlcea am o relație bună, proiectele nu erau de mare anvergură, țineau mai mult de refacerea unor locuri, spații neglijate ale orașului. De altfel, cum v-am mai spus, mă înțeleg bine cu toți cei care sunt implicați sau răspund în administrație de probleme urbanistice. Cu arhitectul șef, cu Doamna Tămășan și Baciu, oameni cu care discut, mă consult, în fond cam așa ar trebui să se desfășoare conlucrarea dintre administrație și reprezentanții societății civile. Noi am propus refacerea unor spații, modernizarea lor. E vorba de esplanada Mureșului, de piațeta din capătul podului Decebal, de scuarul din fața magazinului Ziridava și al noului stadion UTA. Așa am luat legătura cu noua conducere a clubului Voința, având în vedere că acea clădire face parte din esplanada la care lucram.

    – Cu Domnul Mureșan? Domnia sa însă este membru al partidului liberal…

    – Așa este, dar pentru mine asta a fost un fapt colateral. Mult mai important este că am realizat după întâlnire că fetițele noastre umblă la aceeași școală, chiar sunt colege de clasă. M-a ajutat la documentare, am fost împreună la Domnul Mladin, cel de la cooperativele care susțin, cel puțin oficial, clubul Voința. Dânsul nu ne-a ajutat cu prea multe, ne spunea mai mult de ce nu se poate face nimic acolo. Cu toate acestea, am reușit în cele din urmă să trecem clădirea în proprietatea Primăriei, o soluție pentru care am militat și eu, având în vedere neclaritățile din acte care blocau rezolvarea. Chiar am participat la o ședință în primărie la care am clarificat aceste chestiuni.

    – Și nu aveți dubii că Primăria se va folosi de clădire în scopuri proprii, neținând cont de club? În fond, clubul merge prost acum, e o chestie doar administrativă să se anunțe că se desființează.

    – Eu trebuie să am încredere în promisiunile Primăriei. Nu am altă variantă. În fond, activitatea noastră se bazează pe încredere și sprijin. Chiar m-am întâlnit cu Domnul Bibarț întâmplător în parc, iar dânsul mi-a spus că da, are intenția fermă se refacă acea clădire și clubul. Pe de altă parte, dacă tot ne-am implicat, noi, asociația Rubio, dorim să contribuim și la relansarea clubului. Am și inițiat câteva proiecte în acest sens, inclusiv o colaborare internațională. Am luat contactul și cu Domnul West, fostul sportiv și antrenor de la Voința, eu sper ca Domnia sa să treacă peste ce a fost și să vină mai aproape de club. Printr-un prieten am luat legătura si cu Doamna Lipă, discutând ca ea să devină un vector de imagine pentru club.

    – După toate acestea, ar fi interesant să ne spuneți ce imagine v-ați format despre modul în care administrația arădeană acționează în cazul acestor inițiative civice…

    – Până acum au avut o deschidere bună în relația cu inițiativele noastre. Pe de altă parte, ar fi lipsit de tact din partea unei administrații să nu reacționeze la inițiative din partea societății civile.

    – Da, numai că, așa cum am văzut, administrației îi place să lucreze cu firme de casă…

    – Da, ce să spun, aici, dacă sunt astfel de cazuri, ar trebui să intervină instituțiile abilitate pentru prevenirea ilegalităților și a corupției…

    – Aici la Arad povestea este veche și clară. De exemplu, firma Tehnodomus, care face și drege tot ce se construiește sau se renovează în Arad…

    – Nu știu ce să zic. Ce am zis și mai înainte. Organele abilitate ale statului să-și facă treaba în asemenea cazuri.

    – Da, numa’ știți cum e. Și organele sunt părți ale sistemului. Așa că până ajungi la adevăr și dreptate, e mai greu…

    – Foarte greu, într-adevăr.

    – În concluzie, Dumneavoastră, reprezentând Asociația Rubio, ne puteți asigura că intențiile Dvs. nu sunt nici politice, nici de altă natură, să zicem comercială?

    – Da, vă asigur de asta. Cu cea mai mare liniște și fermitate.

    – Ce să spun… în acest caz sunteți o persoană și o asociație cam unică pe aici!

    – Mă bucur că îmi spuneți asta, dar bine ar fi să nu rămână așa, să vină și alții care au posibilitatea și să fim din ce în ce mai mulți care lucrăm în sprijinul și în interesele comunității. Poate tocmai de aceea noi punem accentul pe educație. Dar educația nu înseamnă numai să mergi la școală. Dimpotrivă: educația începe acasă, continuă pe stradă și în spațiile comunitare, fie că se face sport sau se ascultă muzică sau se urmărește un spectacol sau alte forme de petrecere a timpului liber.

    – Nu vă considerați prea idealist?

    – Am fost întotdeauna. Și un optimist incurabil…

    – Sau mai rău: naiv?

    – Îmi place să fiu naiv. Dacă finalul e așa cum îmi doresc, e chiar bine să fiu naiv. De ce? Pentru că nu mai auzi ce este în jurul tău și mergi înainte spre scop fără să fii deranjat de vocile de pe margine.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.