Mai puțin la noi, noi fiind atenți mai mult la inteligenții noștri autodeclarați, dar așa numita inteligență artificială (IA pe românește și AI pe engleză) a început să facă ravagii în lumea celor îngropați în virtual.

E, de altfel, un fenomen tipic acestei realități construite nu din praf și pulbere, ci din cenușa numerelor reduse la unu – respectiv da și nu, 1 sau zero –, o realitate paralelă, nu neapărat nouă, în fond de când îi lumea există atâtea realități câți oameni sunt pe pământ.

Asta este, nu vei găsi doi care să vadă realitatea nevirtuală la fel, chiar dacă ascund asta și se conformează. De fapt, noutatea este că protejați de anonimitatea plenară a realității celei noi, cei care până acum își vedeau de treaba lor, acum se bagă peste tot și oriunde. Lumea virtuală este și una a părerilor și opiniilor exprimate ca certitudini.

Cunoașterea și competența într-un domeniu sau altul nu mai prezintă importanță doar dacă vine meșterul să repare ceva la casă. În rest, gazda știe orice, iar dacă intră pe FB nu vei face diferența dintre el și marii gânditori ai planetei de la Socrate încoace.

Exemplul cu care vin este nițel mai pretențios, dar exprimă cu atât mai puternic lumea în care trăim de o vreme. Vin cu acest exemplu chiar dacă internauții români nu au fost atinși de ea, însă în „bula” mea digitală a făcut efectiv ravagii.

Cert este că acum câteva zile a apărut pe siturile de socializare – pornind de pe Tik-Tok – o poză care pretindea că este una până acum necunoscută a celui care a fost marele și cu atât mai straniul poet Arthur Rimbaud.

(fotografie creată cu inteligență artificială)

Surpriza mea a fost că oameni despre care presupuneam că au discernământ și pricepere au căzut în capcană precum muștele pe hârtia lipicioasă atârnată de plafon de pe vremuri. Pentru mine a fost clar de la început că este făcătură, calitatea fotografiei efectiv excludea să fi fost făcută în 1873, așa cum pretindea postacul original. Pentru un ochi familiarizat cu modul în care se confecționează imaginile era evident că s-a luat o fotografie cunoscută a poetului damnat care a fost mai apoi prelucrată cu tehnicile moderne, cele care permit la ora actuală „recrearea” până la cele mai mici amănunte ale unei realități inexistente vreodată.

În cele din urmă cineva a pomenit de inteligența artificială, da, acel AI, cea care ar fi în spatele acestei „realizări”. Ca un fel de scuză pentru ușurința cu care a fost „tradus”. Adică, vezi Doamne, una e să facă cineva un trucaj și cu totul altceva ca în spatele falsului să stea inteligența artificală. Așa se înțelege de ce până și cei mai „dotați” sunt înșelați.

(Arthur Rimbaud, 1872 – Wikipedia)

Până la urmă, treaba cu Rimbaud a devenit evidentă după ce fotografia trucată a ajuns și video. Un video în care poetul își recita celebre versuri, nemaivorbind de faptul că presa din Franța a dezvăluit toată tărășenia, indicând și autorul farsei. Cel care s-a jucat un pic cu inteligența noastră naturală. În fond desenele animate au fost inventate cu jumătate de secol înaintea erei digitale.

Ș-apoi, treaba este mult prea simplă pentru o inteligență naturală nepervertită de iluziile cu care se confruntă zilnic: nu, inteligența artificială nu se compară cu cea firească, umană, cea care are atât baze biologice elementare, cât și o dimensiune spirituală care sălășluiește în nemurire.

Inteligența artificială nu este o inteligență din acest punct de vedere.

Este o creație tehnologică, una care se bazează pe posibilitatea nelimitată mai nou a noilor tehnici de a stoca și manipula informații. Dar îi lipsește ceva esențial: capacitatea de a face diferența în inedit. I-am putea spune și creativitate, dar nu dorim să plonjăm în nedefinitul infinit al creativității umane.

Altfel spus, da, așa numita inteligență artificială, de fapt un sistem de operare creat de om, deci limitat oricum de granițele mereu existente ale tehnologiei dezvoltate de acest om, poate impresiona neștiutorii de profesie cu manipularea unui volum colosal de date pe care le-a primit tot de la om. Dar nu poate folosi aceste date în situații noi, nedefinite, în absența unui algoritm care îi lipsește mereu: inspirația, fantezia, talentul în cele din urmă.

Ca să mă conving, prima mea discuție cu AI sau IA a avut loc imediat după ce acest serviciu a devenit disponibil pe orice calculator conectat la internet.

L-am întrebat ce știe de numele meu de familie. Mi-a spus că da, este un nume foarte răspândit și că provine din fondul latin al culturii noastre. I-am spus că greșește: nu este deloc răspândit, există în lume două familii care se numesc așa, nu-i deloc exclus să fie înrudite, și da, chiar dacă are o bază în latină, e de proveniență greacă dovedită. Vezi familia Nottara de artiști din București.

Sorry, mi-a spus, aveți dreptate. Mai că nu și-a cerut scuze. I-am spus că nu e nici o problemă, să înmagazineze aceste date de la mine. Mi-a spus, „desigur”.

Ne-am despărțit ca doi amici care ajung la o concluzie comună după mai multe beri.

Numai că AI, sărmanul de el, nici măcar de asta nu e în stare: să bea fericit un pahar de bere cu tine…