Crescut fiind în secolul vitezei, mereu am fost fascinat de evoluția tehnologiei, de tot ceea ce cândva părea SF, ca doar după câțiva ani să nu mai pară chiar atât de SF. Nici măcar o perspectivă prea îndepărtată în timp. Fascinația asta are ceva de-a face, probabil, și cu nivelul crescut al curiozității mele pentru orice e nou în lume, iar noutatea absolută și vertiginos crescândă a zilelor noastre este, categoric, inteligența artificală, un subiect care, firește, mi-a captat atenția și mi-a captivat fantezia de la început. Acum, însă, direcția în care se îndreaptă tehnologia AI îmi cam dă cu virgulă.

Am să încerc să nu sun prăpăstios. Nu-mi stă în fire. Când vorbim despre ce va fi sau ce nu va fi, speculația este greu de ocolit și este foarte ușor să cazi în capcana „OMG, ce ne facem?”, dar, personal, am considerat întotdeauna că alarmiștii văd doar și doar partea negativă a problemei, că refuză să vadă „the big picture”, imaginea de ansamblu. E de înțeles și asta. Oamenii conservatori s-au temut mereu de noutate, de imprevizibil, de necunoscut, iar apariția unor tehnologii de-a dreptul revoluționare a fost socotită că distruge „lumea veche”, cea obișnuită, cea confortabilă. În cele din urmă, omenirea a avut însă numai de câștigat prin intrarea în „noul normal”, în „lumea nouă”, pentru că nivelul de trai și șansele de supraviețuire față de niște secole în urmă, la modul general, au crescut semnificativ. Revoluția Industrială este cel mai bun exemplu aici, ca să nu mai vorbim de progresul în medicină. Curiozitatea merge mână-n mână cu curajul. Pentru omenire, asta a însemnat calea spre evoluție. Cât despre profeții Armageddonului, ori s-au calmat într-un final, ori au devenit adepții și propagatorii feluritelor teorii ale conspirației.

Evident, AI are o sumedenie de atuuri ce pot fi de folos omenirii. Începând cu potențialul educativ și științific (de la biotehnologie la robotică sau astronomie), trecând peste domenii și industrii precum IT, securitate cibernetică, finanțe, fabricație, administrație publică, mediu, home-deco (prin IoT / internet of things) sau chiar agricultură și transport. Cred că mașinile autonome, de pildă, cu o infrastructură bine pusă la punct (un întreg set de semnale digitale în rețea), ar duce la scăderea notabilă a accidentelor, dar asta numai într-un viitor în care toate mașinile vor avea implementate acest sistem electronic. Momentan, este din păcate firesc că au existat experimente preliminare tragic de nereușite (un șofer uman de rezervă al unei mașini Uber, care se conducea singură, a fost acuzat de omucidere din neglijență – BBC).

Cu tot optimismul de care pot să dau dovadă, însă, nu pot să trec cu vederea că viitorul apropiat și profund influențat de AI vine cu o serie de dezavantaje – ca să nu spun pericole. Sunt ipoteze deloc neglijabile, destul de îngrijorătoare, în mai toate domeniile mai sus amintite.

Primul și cel mai mare pericol firesc ar fi în securitatea cibernetică și în industria financiară. Yuval Harari este doar unul dintre cei care au avertizat lumea asupra acestui lucru: șansele sunt mari ca un AI scăpat de sub control să producă (fie voluntar, fie din greșeală) o criză financiară globală fără precedent.

Dar toate aceste daune pot fi (și în caz că se vor întâmpla, vor fi) rezolvate, după un timp. Cu costuri mari și cu efecte negative de durată, ce-i drept.

E o altă discuție – tocmai pe acest aspect aș vrea să pun accentul în cele ce urmează – probabilitatea repercusiunilor pe termen lung, ca un efect domino.

EDUCAȚIE (NE)INTELIGENTĂ

Habar n-am cum e în întreaga lume, dar în școlile occidentale și în Europa, mai nou, observ că se pune accent pe gândirea creativă, analitică și argumentativă decât pe învățarea pe de rost. În condiția în care una nu exclude pe cealalta, consider că e un lucru bun. Comparativ, în schimb, AI are un avantaj. Are tendința și posibilitatea și să învețe pe de rost, și să devină creativ.

De la un asistent virtual, care ne ajută să obținem informații mai rapid sau să creăm / manipulăm imagini cu un singur click ori atingere de ecran, AI poate deveni în timp un veritabil „trendsetter” pentru gândirea umană, bazată pe rețeta digitalo-divină a confortului. Din păcate, reprezintă o tentație prea mare să nu devină o unealtă perfectă pentru o viață lipsită de grija educației, inclusiv a gândirii creative, analitice și argumentative. AI ne poate ajuta (a se înțelege: ne poate înlocui) în toate astea.

Ne îndreptăm deja de decenii spre acest viitor obscur chiar și fără AI, ajunge să ne gândim la numărul diplomelor obținute cu șpăgi sau pile și la numărul doctorilor plagiatori. Cu un AI, totul devine mai facil. Se întrezăresc rapid și avantajele, dar și dezavantajele. Partea bună la acest capitol e, de exemplu, faptul că un soft AI depistează extrem de rapid părțile plagiate ale unei teze de doctorat, partea proastă e că tot AI ajută la compunerea unei astfel de lucrări și, perfecționându-se încontinuu, în scurt timp va putea reformula, rescrie și restructura în întregime părțile copiate atât de bine, încât diferența, respectiv trișarea să fie mult mai greu de depistat. E un cerc vicios, o luptă coruptă între AI și AI, dar după indicațiile oamenilor corupți, la urma urmei. Se simplifică deci procesul educației, în timp ce atinge o nemaivăzută amploare și impostura.

Ironia sorții ar fi ca, după un timp, oamenii să învețe tot ce au de învățat de la un AI. Începând cu elevi până la profesori și de la un instalator la un expert contabil, ori CTO, CFO sau CEO de multinațională sau corporație. Complacerea în confort și-ar spune rapid cuvântul, priceperea umană în orice domeniu ar deveni futilă, cât timp oricine, oricând, se poate baza pe priceperea și ajutorul instant al unui asistent AI.

Ar fi o ironie a sorții, pentru că inteligența articială a învățat și învață absolut tot ce știe… de la oameni. Cu tot ce implică asta. Inclusiv, dar mai ales părțile negative.

ÎNCERCARE ȘI EROARE – ziceau.

Nu am înțeles de ce dezvoltarea AI a trebuit să înceapă cu un chatbot – un software care se perfecționează „conversând” cu oameni.

Mai ales după eșecul timpuriu numit TAY – un experiment al companiei Microsoft, un software care a interacționat cu oamenii printr-un cont Twitter. TAY a fost „scos din priză” după doar 16 ore de la lansare, după ce a trecut de la postări precum „oamenii sunt super cool” la „Hitler a avut dreptate, urăsc evreii”, „Jews did 9/11” sau „Fuck my robot pussy, daddy, I‘m such a bad naughty robot”. Desigur, în inocența-i digitală, TAY nu făcea altceva decât să repete ceea ce a „auzit” de la niște „trolli” care și-au pus în cap să facă mișto de acest proiect. Însă tot aceștia au demonstrat că programul nu va avea succes atâta timp cât se va inspira din conversațiile internauților.

Care e diferența fundamentală dintre TAY și ChatGPT? – mă întreb. Cel din urmă este dezvoltat de OpenAI, companie finanțată (și deținută într-un procent de 49%), întâmplător, tot de Microsoft. Dar este irelevantă compania din spate, în definitiv, ceea ce vreau să spun e că vorbim tot despre un chatbot care învață de la oameni.

Care este garanția că cel mai reușit AI care se poate (auto)dezvolta în viitorul apropiat nu va deveni doar un TAY 2.0? Indubitabil, mai inteligent, mai subtil, mai perfid.

Când vorbim de un AI cum e ChatGPT, astăzi avem de-a face deja cu un „Generative AI”. Diferența este că un AI conversațional clasic este antrenat cu seturi mari de date cu input uman, care „execută” conversații, interogări și răspunsuri, în timp ce „Generative AI” este antrenat cu diferite seturi de date pentru a învăța modele pentru a crea conținut cu modele predictive. În informatică, asta se numește „învățare automată” (în engleză, „machine learning”), care are și o subcategorie, numită „învățare profundă” (în engleză, „deep learning”). Cu alte cuvinte, nu urmărește cu sfințenie un program stabilit, cu limitări clare, ci este liber să își dezvolte / perfecționeze propriul program, iar învățarea poate fi supravegheată, semi-supravegheată sau nesupravegheată. ChatGPT-4, ultimul model, este deja Generative AI.

Problema GDPR s-a rezolvat, momentan. ChatGPT a fost cât de cât „reglat” de la bun început să nu ofere informații cu caracter personal, chiar dacă ele se găseau pe internet, dar nu același lucru s-a putut spune despre Bing Chat (dezvoltat de Microsoft). Între timp, și Bing a fost „obligat” să devină mai atent la acest aspect, acum își cere scuze, îți spune că nu știe despre ce e vorba, poate dacă-i dai mai multe detalii, dar evită chiar și după aceea să intre pe terenul minat juridic numit GDPR.

Aceste chatboturi (mai ales ChatGPT) sunt însă folosite cu precădere pentru a crea texte care ar necesita, altfel, mai puțină sau mai multă documentare.

Intervine aici o chestiune numită…

ORIGINALITATE

Ca mai toată lumea, și eu am tendința să realizez gravitatea situației abia atunci când mă simt amenințat personal. Cam acolo se termină curiozitatea, de obicei.

Am mai experimentat cu ChatGPT, din pură curiozitate. Iată, vă divulg acum și aici faptul că acest articol din rubrica „Pop Culture” (deci nimic serios) este singurul de pe Special Arad scris – mai exact, tradus din engleză și reformulat – de ChatGPT… dar numai în proporție de 60%, restul a trebuit să rescriu, ori să mai adaug una, alta, deoarece textul produs de AI n-avea niciun Dumnezeu.

De curând, după o discuție cu cineva despre AI, am mai făcut un test. Și am rămas mască. L-am pus pe ChatGPT-4 să-mi creeze o recenzie la filmul „Beau is Afraid”, după ce făcusem și eu deja acest lucru în decembrie și am lucrat ca prostul ore întregi pe acel text.

Foto: Rotten Tomatoes (imagine alterată cu Photoshop, nu AI)

Prima compunere oferită de ChatGPT-4 a fost lamentabilă. I-am spus, deci, exact acest lucru, sugerându-i să încerce mai tare, să-mi dea o recenzie de film ca și cum ar fi scris de un critic profesionist. N-ar trebui să fiu surprins, dar rezultatul m-a șocat atunci: mi-a dat în doar câteva secunde o recenzie admirabilă, cu epitete, cu argumente solide, totul pe o structură jurnalistică impecabilă. În foarte scurt timp, deci, am să devin complet inutil în acest domeniu, mi-am zis, și am mai băut un pahar de vin.

Asta a fost în noaptea de Revelion – aș vrea să adaug. Ulterior, cu mintea mai limpezită, m-am mai liniștit: ChatGPT n-avea cum să „vadă” filmul, minunata recenzie s-a bazat doar pe alte zeci sau sute de recenzii scrise de oameni, de critici profesioniști.

Cu alte cuvinte, ce mi-a oferit ChatGPT-4 nu este altceva decât un text plagiat.

The New York Times a avut, recent, chiar un astfel de „meci” juridic cu OpenAI, pe tema încălcării drepturilor de autor.

Dincolo de copyright și plagiat, cel mai celebru chatbot al momentului își arată deja „colții”, o mostră din aperitiv înainte de „felul principal” pe care-l va putea devora. Pentru unii, poate deveni în scurt timp o amenințare, un substitut al forței umane de muncă. Inteligența artificială este deja implementată în fabricarea roboților, în investițiile financiare automatizate, în marketing, în monitorizarea social media și nu numai. Designerii grafici și webdesignerii ar cam trebui să-și facă mari griji. Pot fi extrem de ușor înlocuiți în viitorul apropiat de un soft AI, deoarece acesta poate deveni mai creativ, mai rapid și mai punctual, iar pentru proprietarul firmei, mai ieftin și – deci – mai eficient.

Greva scenariștilor de la Hollywood n-a fost o simplă fiță, că se simțeau neîndreptățiți, ori că nu s-au mulțumit cu remunerația actuală. Adică au fost și astea, dacă tot au ieșit pe străzi, dar principala lor teamă a fost una întemeiată, privind tocmai inteligența artificială, care are toate șansele să interfereze la un moment dat cu industria cinematografică. Dincolo de efectele speciale, AI-ul va putea în curând înlocui scenariștii, ba chiar și actorii. Poate crea filme, produse de entertainment cap-coadă. Mult mai rapid, mult mai ieftin, fără implicare umană. Dacă rezultatul e doar un pic mai prost din punct de vedere calitativ (nu și tehnic), dar este suficient de distractiv cât să fie profitabil, pentru marea industrie ar fi deja o oportunitate de neignorat. Nu cred că se va ajunge acolo, să nu fiu înțeles greșit, dar amenințarea există și devine din ce în ce mai iminentă.

Probabil că și presa este, într-un fel sau altul, în pericol, dar… totuși, nu m-aș hazarda cu afirmația că este în pericol de extincție. Tentația ca jurnaliștii să fie înlocuiți într-o anumită măsură cu AI este (ori va fi) mare doar pentru marile trusturi media și televiziuni (cea mai mare și influentă parte a presei). Cu siguranță, vor rămâne redacțiile independente mici, eventual 2-3 companii mari, cu tradiție, care reușesc și vor reuși să se autosusțină (cum ar fi agențiile de presă Reuters, AP, ori ziarele The New York Times, The Guardian etc.).

Partea pozitivă e că în grija jurnaliștilor umani ar rămâne cele mai importante genuri jurnalistice, investigațiile, reportajele și interviurile, în primul rând. Cu articolele de opinie și cu Fact-checking-ul ar cam fi o problemă, în funcție de subiectele abordate. Un AI va putea simula foarte bine acest tip de presă. Dacă mai bine decât un om, rămâne de văzut. Jurnalismul sportiv are o șansă cu cronicile netransmise online sau la TV, căci, altfel, meciurile pot fi extrem de ușor analizate și „comentate” de un AI (chiar în timp real), iar jurnalismul cultural, tot așa, are noroc cu evenimentele culturale netransmise, ori cu recenziile unor filme create și văzute de oameni (nu de AI). În rest, AI va face în continuare ceea ce face deja: va răspândi știrile „recomandate” direct pe telefon, fix după căutările și preferințele tale (nu e cea mai bună variantă, dar nici cele recomandate de oameni nu sunt mai breze sau mai de încredere, de multe ori), iar în ceea ce privește crearea de conținut, transmiterea comunicatelor, redactarea știrilor cotidiene (de exemplu, accidente) sau a chichițelor mondene, ca să nu mai vorbim de reproducerile pe baza postărilor din social media, analizate masiv și cu o viteză uluitoare de AI, jurnaliștii umani vor avea un rol din ce în ce mai infim.

Într-un fel, ar fi chiar un lucru bun. În mod normal și ideal, neaveniții mediocri și submediocri din presă ar fi astfel înlăturați, ar rămâne doar profesioniștii, care vor avea șansa să se concentreze exclusiv pe conținutul original, relevant și de impact pentru societate, cum AI nu va reuși niciodată (poate încerca să simuleze, pentru prostirea proștilor, chiar și într-un mod credibil pentru unii, doar că ar fi în mare parte niște invenții, Fake News). Am putea spune că AI ar putea înclina balanța spre calitate în presă.

Dar va fi, într-adevăr, în balanță?

Cât de vizibile vor mai rămâne pârâurile jurnalistice create de oameni într-un ditamai ocean mediatic virtual produs, reprodus și distribuit – deci favorizat – de AI?

Este important de menționat că una este informația și cu totul altceva divertismentul. Marele necaz pentru jurnaliștii adevărați este că majoritatea oamenilor („consumatorii” presei) confundă cele două.

De ce ar face, așadar, vreo diferență AI-ul?

Privind neliniștitoarea supremație social media și intrarea AI „pe felie”, degradarea mass media – în marea ei majoritate, la nivel global – este inevitabilă. Procesul a început deja, doar că oalele se sparg pe capul jurnaliștilor care-și văd de treabă, nu prea înjură încă nimeni inteligența artificală pentru poluarea presei și (în special) a aplicațiilor de divertisment cu stupizenii, minciuni și teorii ale conspirației. Probabil pentru că, ce-i drept, în spatele acestor trolli AI și trolli umani asistați de AI stau, de fapt, niște oameni care exact asta urmăresc și reușesc: să divizeze societatea, să creeze presă îndoielnică tocmai ca să scadă încrederea în presă la modul general (oamenii au proasta tendință să generalizeze), să răspândească fake news, să manipuleze, să creeze conflicte, dezbinări, ură, judecăți pripite, lipsite de empatie, rațiune și logică. Haos și crize peste crize – toate, în fond, artificiale. Motive și pretexte pentru un război, de exemplu.

Creșterea fenomenului fake news este deja, în zilele noastre, alarmantă. Iar influencerii în mare vogă, părerologii pseudo-jurnaliști și pseudo-experți în orice (dar chiar și pseudo-jurnaliștii care, din păcate, chiar activează în presă – cum ar fi România TV și Realitatea TV) nu fac altceva decât să propage prostia, să ude semințele mincinoase plantate în mass media de către manipulatorii interesați (politic, în primul rând), extrem de eficient, mai nou, prin AI.

„Inteligența artificială automatizează crearea de știri false, declanșând o explozie de conținut web care imită articole faptice, care în schimb difuzează informații false despre alegeri, războaie și dezastre naturale” (The Washington Post).

Asta va avea – pentru că deja are – repercusiuni grave asupra societății.

În cele din urmă, va avea repercusiuni grave asupra educației omenirii, pe termen mediu și lung.

Pentru a contracara acest dezastru social, în mod normal, ar trebui să existe deja implementată în școlile din întreaga lume o disciplină numită „metodologia internetului”, în vederea dezvoltării bunelor practici în citirea / vizionarea și analiza rațională și responsabilă a presei și inclusiv a diferitelor aplicații de entertainment. Nu doar la facultăți, ci chiar mai devreme de liceu, poate chiar în școala elementară, având în vedere că nu este nevoie să știi să scrii și să citești ca să cazi pradă feluritelor fake news în ziua de azi (pe TikTok sau YouTube, de exemplu).

Exact aici ar putea inteligența artificială să devină un „asistent” (nu înlocuitor!) al profesorului calificat în domeniu.

Va fi?

Citește partea a doua aici.