„Fii iepuraș pentru o zi!” Copiii de la o grădiniță din Arad au făcut cadouri familiilor nevoiașe
O inițiativă lăudabilă a cadrelor didactice de la o grădiniță privată din Arad, care s-au mobilizat împreună cu părinții copiilor grădiniței și au lansat Campania Umanitară „Fii Iepuraș pentru o zi”. Cu doar câteva zile înainte de Sfintele Sărbători Pascale s-au strâns multe alimente, dulciuri și jucării -pentru copiii familiilor nevoiașe din Arad- cu scopul ca acestea să fie dăruite de Iepuraș.
Mobilizarea extraordinară a părinților care s-au implicat cu sufletul deschis dar și a preșcolarilor – care sub îndrumarea educatoarelor au ajutat la pregătirea pungilor cu cadouri de „iepuraș” – cu toții au simțit bucuria adevărată de a dărui, cu alte cuvinte au simțit că sunt chiar ei Iepurașul pentru o zi.
Emoția pură a celor mici, de-a dărui, dar și implicarea lor directă – de la vârste atât de fragede – sunt obiectivele țintă ale cadrelor didactice, în vederea dezvoltării dorinței de a ajuta, de a fi darnici și buni, înzestrându-i cu multă empatie și bunăvoință.
Familii nevoiașe din Arad ajutate în pragul Sfintelor Sărbători Pascale
Pachetele au fost dăruite copiilor din sânul familiilor nevoiașe din Arad, chiar înainte de Iepuraș, prin colaborarea foarte strânsă de peste 13 ani cu reprezentanții D.A.S. Arad, prin sprijinul deosebit al directoarei Oana Pârvulescu și a asistentului social Rodica Iancu, iar donațiile au fost transportate și împărțite prin sprijinul deosebit al unei firme de curierat Arad.
Bucuria copiilor care au primit cadourile de Iepuraș nu poate fi definită prin cuvinte, iar pe de altă parte, entuziasmul însoțit de emoția de a dărui este infinit de mare, de nedescris, un exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi.
Imaginile surprinse spun tot !






















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)