Enola Day: Branduri ale corupției galbene. Da, și de invidie…(I)

    de Lajos Notaros | 2 iulie 2020, 7:34 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    6

    Totul a început cu intrarea PNL-ului în guvernul Stolojan.

    Era prin 1991, FSN-ul postcomunist controla trecerea spre capitalism cu ajutorul minerilor lui Miron Cozma, partidele nou înființate, în frunte cu PNL-ul bătrânului Câmpeanu și PNȚ-CD-ul și mai bătrânului Coposu, încercând să stopeze marșul glorios al reprezentanților clasei muncitoare spre capitalismul mult hulit.

    După cea de a patra venire a minerilor la București cineva trebuia să plătească, a fost sacrificat Petre Roman, iar nu atât de bătrânul Iliescu, uns cu toate alifiile luptei de clasă, a făcut mișcarea la șah, invitând PNL-ul și PNȚ-CD-ul la guvernare.

    A răspuns PNL-ul, introducând în guvern doi miniștri, în frunte cu Ionescu-Quintus la justiție, în guvernul de altfel tot FSN condus de omul clasei muncitoare de la Banca Mondială, cel care va intra în istorie ca Dragă Stolo.

    Coposu a refuzat oferta, înțelegând din prima că intrarea la guvernare cu postcomuniștii și securiștii deveniți sereiști, dar mai ales sereliști, înseamnă pierderea inocenței și a superiorității morale, atât de necesare unei schimbări autentice.

    Iar cu asta a semnat condamnarea la moarte a partidului său, partid care i-a mai supraviețuit vreo cinci ani Seniorului, dându-și obștescul sfârșit tocmai în momentul în care PNL-ul, prin infuzii și transfuzii repetate dinspre și înspre FSN, a devenit unica alternativă la FSN-ul îmburghezit între timp în PSD.

    Fără să intrăm în analize de doctrină – PNL-ul fiind cam singurul partid liberal european care se poziționează pe dreapta eșichierului politic, important este să reținem că PNL-ul a devenit ceea ce este astăzi prin acceptarea, ba, chiar modernizarea sistemului fesenist de transformare a capitalului de stat în capital particular. Primii zece ani „postrevoluționari” despre asta povestesc de fapt: cum s-a trecut această proprietate în cea particulară, cum s-a creat noua clasă de antreprenori „naționali” prin dirijarea politică și chiar „operativă” a capitalului patronat de Ceaușescu în buzunarele și conturile oamenilor aleși după sistemul iliescian, după care politicianul își poate permite să rămână „sărac și cinstit” doar dacă în spatele său cotizează o cohortă întreagă a burgheziei noi.

    De fapt problema cea mare a PNL-ului la început a fost tocmai lipsa acestei clase, faptul că noii oameni de afaceri, întreprinderile proprietate privată create din „averea poporului” erau aservite PSD-ului, fie că era vorba de producție, comerț, jocuri de noroc sau bănci. Mai ales bănci.

    Se poate explica de ce i-au trebuit PNL-ului 15 ani până să-și formeze hinterlandul de afaceri, respectiv acele firme, acei oameni de afaceri care mizau pe ei și nu pe pesedei. Important este că deceniul din urmă, iar aici Băsescu – ministru fesenist în guvernul amintit – a fost instrumental, a însemnat apariția acestor firme și oameni, chiar dacă afacerea este afacere, banul n-are miros și nici culoare politică și trage mereu spre cel mai puternic.

    Cert este că la ora actuală s-a format, în sfârșit, „alternativa”: PSD-ul și PNL-ul se află la egalitate în lupta pe viață și pe moarte, dar nu datorită diferențelor de doctrină sau concepție de organizare socială și politică, ci pentru stăpânirea capitalului care le poate susține și garanta puterea.

    Desigur, toate astea înseamnă corupție.

    Una de stat și politică, nu e vorba de corupția circumscrisă, oarecum particulară, caracteristică în statele mai bine organizate și cu tradiție doar lumii interlope. Lupta pentru deținerea locurilor cheie în justiție, scandalul cu DNA, CCR sau Avocatul Poporului sunt expresii ale acestei lupte pentru a controla pârghiile care ascund, maschează corupția de stat, aruncă un văl pe caracterul parazitar al politicului în România, ca de altfel în majoritatea țărilor foste comuniste.

    Altfel spus, nu economicul mișcă societatea și implicit politica acesteia, ci invers, politicul „formatează” economicul, reușind astfel să compromită decisiv bazele seculare ale democrației și libertății individuale și sociale. Firmele astfel controlate, adevărate instrumente politice, sunt garanția puterii politicienilor de ambe dextre, alegerile democratice și alte astfel de prostii fiind doar de formă, oricum va câștiga cine are bani mai mulți, cine poate cumpăra mai multe voturi, respectiv mitui pe cât mai mulți.

    Închei cu o scurtă poveste de viață, urmând ca săptămâna viitoare să intrăm cu analiza în firma despre care este vorba în această poveste.

    Ionică mi-a fost recomandat de un vecin meseriaș.

    Aveam nevoie de mici lucrări în curte și casă, zidărie și zugrăveală. E bun, îmi spune vecinul, lucrează bine, e punctual și nici nu bea peste măsură.

    Și așa a fost. Ionică a venit la fix, a lucrat susținut și bine, mai trăgea o bere că era al naibii de cald. Îi mai făceam și câte o cafea și atunci stăteam cu el la o țigară pe terasă. Am aflat că e de undeva din Buzău, vine în fiecare an, primăvara, la Arad să lucreze la o firmă de construcții până spre iarnă, dar acum nu are de lucru, are firma ceva probleme, oricum asta este regula, noroc că el are pe cineva apropiat aici la Arad, are unde să stea.

    „Așa e în construcții, te angajează sezonier, n-ai asigurare, n-ai nimic, vine omul firmei după tine cu o valiză de bani, plătește pe loc și nu știi cât timp vei lucra. Te duce cu autobuzul, stai la cămin, îți trage din bani pentru casă și masă, dar tot rămâi cu ceva să duci acasă. Când vine controlul de la inspectorat, trebuie să dispari de pe șantier, rămân doar cei cu acte în regulă. Dar asta e, n-ai ce face, trebuie să trăiești din ceva, iar acasă găsești de lucru doar din an în paște…”

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. In ,vechiul regim’ eram persuadati zilnic despre raiul capitalist.Radio Europa Libera si Vocea Americii ,turnau cu palnia’ aspectele pozitive ale sistemului.N-ar fi fost nici o problema,la urma urmei prin alte mijloace asta facea si URSS.Stim cu totii ca “mai bine” este superlativul lui “bine”.Sa vedem ce era perceput ca ,bine’ in ,epoca de aur’: doua lucruri in mod sigur.Accesul la o sursa de venit(loc de munca) si locuinta.Ar mai fi cateva(de ex.posibilitatea pentru mase mari de cetateni sa-si petreaca la un pret accesibil concediul de odihna anual).Ma rog…astea ar fi perceptiile la scara mare.Trecem la ,superlativul’ capitalist: milioane de oameni bantuie prin Europa(marea majoritate nu pentru a-si petrece concediul,de fapt care concediul?) pentru asigurarea existentei biologice.Multi nu mai au o locuinta stabila pentru ca s-au indatorat la banci.Nepermis de multi semeni de-ai nostri(cei mai multi nu din vina lor)au ajuns abrutizati,dorm pe strazi si culmea,mai sunt si dispretiuti de altii.Chiar de persoane care nu au contribuit nici cu o caramida la binele societatii.Daca asa este considerat “firesc”,atunci ,o gramada de legi’ trebuie aruncate la cosul de gunoi.Fiecare sa-si asigure existenta dupa abilitati si acces la oportunitati.Indiferent de acestea.Sa fie stigmatizat de lege doar omorul si jaful.Sa apara notiunea de infractionalitate politica.In rest…de ce ar deranja de ex.comertul fara nici o autorizatie? Sau o constructie fara avize? De ce vor altii sa-si puna ,haraciul’ pe un mijloc de existenta? In acest context,se pune intrebarea:anarhie sau dictatura? Cine se teme de una,cine de cealalta?Caci democratia ,predicata’ deceniile trecute,este falsa.Un mic exemplu:inca prin anii 1990-2000 aveau loc greve,demonstratii antisistem,sau pe alte subiecte sociale.In momentul de fata vedeti o tara multumita,cu oameni fericiti? Surubul restrictiilor s-a strans exagerat.Pe cati(practic pe nimeni) vedeti demonstrand impotriva unor abuzuri,existentei unor nemultumiri sociale vizibile,justificate? A fost ceva hibrid anii trecuti,dar nu a avut caracter ,democratic’ pentru ca era indreptat impotriva unui partid legitim.Nu a unei situatii sociale cu impact negatív asupra vietii oamenilor.M-i greata deja de tot rahatul de manipulare din UE(castraveti drepti,taierea salcamilor,etc)

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. După revoluție s-a desprins ideea trecerii de la comunism la capitalism și de un regim dictatorial și totalitarist spre un sistem democratic.
      Din păcate această tranziție nu s-a mai realizat. S-a realizat un sistem hibrid, o dictatură, un totalitarism cu aparențe democratice.
      Instituțiile esențiale care să definească o construcție statală ca fiind democratică nu au fost implementate decât la nivel de declarații, acestea instituții lipsesc sau au fost gândite să nu fie operaționale de către clasa politică marcată de incultură civică, de aroganță și de o sete de privilegii și foloase necuvenite.
      Toate partidele și toți politicienii au căutat să pună mâna pe pârghiile de putere în goana titpic postrevoluționare de acces la resurse (publice, private, financiare, economice, relaționale, juridice, politice, administrative etc.). Din perspectiva asta nu avem partide democratice și nici partide de dreapta (este și motivul pentru care un partid autodelarat de dreapta (în realitate tot un PSD) beneficiază de susținerea populației – care simte, vede, chiar și numai intuitiv, că există o problemă pe partea de instituții care garantează drepturile individului în relația cu statul – văzut ca un succesor al feudalului medieval: puternic, abuziv, discreționar, monopolist, intruziv, violent și reprezentat de lingăi-torționari/funcționari numiți de feudalul atotputernic).
      Dar toate astea nu fac parte decât din constatarea/definirea unei stări de fapt, a ceea ce este, a problemelor pe care le avem, fără să indice măsuri care să corecteze neajunsurile, măsuri care ar fi indicate de o analiză a cauzelor.
      În concret, problema democrației mimate are cauze în disfuncțiile unor instituții democratice. Care sunt instituțiile democratice aflate în suferință și ce face ca ele să fie nefuncționale? Răspunsul la această întrebare ar indica căile de urmat.
      Problema bazică care nu permite nici măcar abordarea disfuncțiilor statului stă în lipsa de cultură civică, în neînțelegerea mecasnimelor, în imposibilitatea oamenilor de punce întrebările corecte și pe de altă parte în facilitatea rostogolirii unor subiecte triviale, de cancan cu aparență de cunoaștere și cu o capacitate de rezolvare a problemelor egală cu zero.
      Democrația reprezentativă înseamnă:
      – mecanismul de delegare a aleșilor de către alegători în cadrul alegerilor – întrebarea ar fi: sunt aleșii noștrii reprezentativi? Ce trebuie făcut pentru a crește nivelul de reprezentare, de responsabilitate a aleșilor față de alegători?
      – mecanismul de control a modului în care delegații/aleșii ăși execută rolul de reprezentare a intereselor alegătorilor – ce trebuie făcut pentru ca un delegat care nu își respectă angajamentele și responsabilitățile să iasă din jocul electoral?
      Democrația mai înseamnă și stat de drept, economie de piață, garantarea efectivă a proprietății, a drepturilolr individului, accesul acestuia la o justiție independentă de orice fel de presiuni dar responsabilă din perspectiva ideii de justiție, a principiilor de drept, a accesului liber și nerestricționat la justiție, a egalității în fața legii etc. Apar astfel noi teme de discuție și ar trebui să apară noi întrebări privind disfuncțiile instituțiilor chemate să garanteze și apere aceste drepturi.
      Este evident că mai nimic nu funcționează corect și normal (vină colectivă a întregii clase politice – care este deținătoarea monopolului privind posibilitățile de schimbare de sistem) și cu toate acestea, noi ne regăsim ciclic, la 4-5 ani în situația de a alege răul cel mai mic. care înseamnă, în realitate de a alege răul. Ori alegînd răul (că-i mai mic sau nu este irelevant – este doar o apreciere cantitativă nu și calitativă) noi ne îndreptăm logic, necesar și suficient spre o direcție greșită. În acest punct suntem noi! Suntem în punctul de a ”alege” o direcție greșită. În realitate, în absența unor mecanisme democratice funcționale, noi nu avem dreptul și posibilitatea decât să alegem o direcție greșită – la care îi spunem, ca pe o scuză puerilă – răul cel mai mic.
      Am ajuns să nu avem justiție politizată, o instituție care fracturează principiul separației puterilor (CSM compus din puterea mjudecătorească/judecători și puterea executivă/procurori), o justitție iresponsabilă (magistrații se judecă ei pe ei în contradicție cu principii elementare de drept) să nu avem educație (45% analfabeți funcțional, fără cercetare, fără legătură cu competențele necesare în societate și pe piața muncii), să avem o admiinistrație birocratică, ineficientă și populată de incompetenți (politruci negociatori de privilegii, funcții, acces la resurse publice), nu avem poliție decât la un nivel cel mult jenant (cu polițai poziționați mai aproape de infractori decât de cetățenii onești), nu avem armată (niște cătane bețive, suprasalarizate, fără echipamente, corupte, fără instruiri adecvate – în caz de răzoi suntem varză), nu avem presă de calitate, nu avem o societate civilă matură și responsabilă, nu avem un sistem fiscal și financiar sănătos, nu avem reprezentare internațională profesionistă și în acord cu interes pe temen mediu ți lung al statului (statul ca formă de organizare a cetățenilor și nu ca platformă pentru partide și politruci de îmbogățire și jaf al resurselor publice).
      … și totuși, nimeni din cei care au valență formatori de opinie, nu pune întrebări, nu provoacă la atitudine și nici nu identifică vre-o responsabilitate în sensul ăsta.

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. Domnule profesor, ca unul care ”a prins”, ca si dumneavoastra, destul din regimul trecut si la fel din cel actual, precum si acea fatidica ”trecere”… de la una la alta, cum obisnuiesc eu sa numesc acel decembrie 89, gasesc articolul foarte corect. Cu o singura exceptie (pe care sper sa o luati in serios in episoadele urmatoare!). Securitatea! Nu fac parte dintre cei ce sufera de ”scenarita”, dar am trait si vazut cu ochii mei suficiente episoade din primii ani ai ”schimbarii” ca sa-mi fie mai mult decat limpede ca nimic n-a fost… intamplator. Sincer, ”dialoghez” de ceva vreme cu dumneavoastra aici ca sa-mi dau seama de felul in care ganditi si priviti lucrurile. Am fost tentat de multe ori sa va intreb daca am putea discuta vreodata fata in fata. Articolul acesta, cu perspectiva tentanta pe care o deschide, ma face sa cred ca, in cazul in care v-ar interesa, o asemenea intalnire devine aproape inevitabila. Si, just for fun, am fost ”ispitit”, in pofida varstei, de acea oferta facuta de Special privind ideea de ziarist. Stiu insa destul de bine sa lupt cu ispitele 😉 Sunt doar curios cum evolueaza ele 😉 Inca mai fac experimente, chiar si la varsta asta! Felicitari pentru articol! Era sa uit acest… esential !

      0 voturi
      +1
      -1
      • Vă stau cu plăcere oricând la dispoziție.
        Sunt absolut sigur că am discuta cu folos și pe viu, așa cum o facem aici pe virtual.
        Chiar dacă nu cu folos imediat. De altfel și cu securitatea, e o chestie de nuanță datorată textului care își impune propria voință. Una este să monologhezi și cu totul altceva să dialogul.

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru E. Nola

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.