Enola Day – De la lichele la impostori. Fără hârtie igienică

    de Lajos Notaros | 19 noiembrie 2020, 8:24 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    14

    Apropo, pe vremea lui Ceaușescu era o sărbătoare când „se băga” hârtie igienică.

    Spun asta pentru cei care mai cred, indiferent de vârstă și pregătire școlară, că pe vremea lui Ceaușescu „era mai bine”.

    Și pentru cei care nu au auzit de „Apelul pentru lichele” sau de „boierii minții”, drept urmare probabil nu au auzit nici despre scrisoarea deschisă a celor cincizeci către viitorii deputați și senatori ai României.

    Intitulată „Cine ne apără de următoarea ordonanță 13?”, scrisoarea cere viitorilor parlamentari să susțină și să aprobe măsuri care să reducă, dacă se poate să elimine impostura din funcțiile publice și alte demnități de mare importanță, mai ales cele care se bazează pe diplome și doctorate luate așa cum se știe că se obțin aceste diplome și titluri mai nou.

    Cei cincizeci de semnatari au în frunte nume precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu – interesant Patapievici, al treilea „boier”, lipsește – Mihăieș, Tismăneanu și alții, mai puțin cunoscuți publicului larg, specializați în apeluri și scrisori deschise.

    Desigur, se poate bănui că în spatele inițiativei stă același Gabriel Liiceanu, cel care a devenit cunoscut celor mulți mai ales prin celebrul „Apel către lichele” din 30 Decembrie 1989.

    În paralel cu acest text, tot pe atunci, un actor cunoscut mai de mult celor mulți, Victor Rebenciuc – în fond era pe scenă și ecrane din anii șaizeci, rolul lui Apostol Bologa din Pădurea Spânzuraților făcând-l instantaneu o vedetă sau ceea ce însemna asta în condițiile socialismului biruitor – trântea sulul de hârtie igienică pe masă la televizor, oferind soluția pentru propagandiștii și protejații fostului regim de a se șterge la gură înainte să dispară de tot în tomberonul istoriei.

    Amândoi, e vorba de Liiceanu și Rebenciuc, au rămas de atunci în prima linie a protestelor împotriva lichelismului noului regim, cel care, după șocul inițial, a trecut repede peste textul scurt al lui Liiceanu și gestul brutal al lui Rebenciuc.

    Între timp lichelismul (din turca leke, nerușinat) a evoluat, s-a nuanțat, schimbându-și îmbrăcămintea și numele, fie că era vorba de persoane, partide, guverne, instituții de învățământ sau sănătate și alte instituții sau chiar cele două camere ale Parlamentului României. Nerușinații de ieri au devenit impostorii de astăzi, parazitând efectiv organismul social în toate încheieturile sale. Fie că e vorba de cei îmbogățiți pe căi oculte, ajutați de un politic interesat mereu să-și eternizeze puterea, fie chiar de noua clasă politică formată în acest mecanism complicitar, indiferent de partide și mai ales indiferent de puzderia de scrisori deschise adresate de intelectuali autosuficienți celor dintâi.

    În acest context această scrisoare deschisă este un nou exercițiu în vid (asta ca să nu-i spunem impostură), o gesticulație ratată de la început din moment ce se adresează unui grup care va ajunge în Decembrie în Parlament folosindu-se de aceleași mecanisme ale imposturii oficializate.

    Sau al spiritului ciocoiesc, asta ca să rămânem acasă, să nu preluăm termeni care s-au născut în alte culturi și în alte dăți. Primul roman românesc, vestitul Ciocoii vechi și noi al lui Nicolae Filimon prezintă problema la începuturile modernității neaoșe. Ciocoiul e o slugă care își lingușește stăpânul cu gândul să ajungă cât mai sus, să parvină, chiar să-i ia locul. Da, este și un nerușinat fără scrupule, o lichea cu alte cuvinte, unul care după ce își atinge scopul și devine ceea ce a țintit, oficializează de fapt impostura.

    Efectul imposturii generalizate este, firesc, corupția sistemului penetrat plenar de nerușinarea obraznică și agresivă.

    Nimic și nimeni nu mai este la locul său, valorile o iau razna și trebuie „certificate” cu tot felul de diplome, patente, titluri și decorațiuni. Fără acestea s-ar vedea pentru oricine că ”împăratul este gol” sau că locul său a fost luat de măscăriciul curții.

    Iar în acestă împărăție limba care linge fundul devine limba oficială.

    Impostorul, de la Moliere citire, este cel care nu este ceea ce pretinde a fi, dar pretinde ca toți să îl trateze de parcă ar fi.

    Impostura, extinsă la nivel social, înseamnă inadecvare, ipocrizie, mimarea și mințirea unor lucruri care ar trebui să fie, dar care nu sunt fiindcă nu este cine să le facă, să le spună, să le gândească.

    N-are cum, din moment ce în locurile de unde ar trebui să pornească gândul, vorba, acțiunea se află impostori, oameni care nu se pricep la de astea, n-au cum, fiindcă au ajuns acolo pe căi dosnice, murdărite de toate relele care decurg din minciună, falsitate și frică.

    Este vorba de frica impostorului că va fi descoperit, că ceilalți se vor convinge de falsitatea lui, va fi dat de gol și aruncat la gunoi.

    Dacă îi luăm la rând pe cei care candidează la alegerile din 6 Decembrie vom vedea că listele partidelor mustesc de impostură, de lichelism și ciocoism.

    Consultând doar listele pe care se află cei pe care îi cunosc cât de cât – de exemplu cele de la Arad – este evident că nouă din zece dintre candidați nu au ce căuta acolo. Nu sunt pregătiți, nu au studiile necesare, dar nici calitățile intelectuale și culturale minime, nu au experiență, au fost puși pe liste strict pe criterii de partid care, așa cum am văzut mai sus, nu au nicio treabă cu adecvarea, competența sau cu probitatea morală.

    Altfel spus, Domnul Liiceanu și cei cincizeci se adresează unor impostori, rugându-i să facă ceva împotriva imposturii pandemice care atentează la ființa societății și a nației.

    Ți-ai găsit…Să zică măgarul cucuvelei: vezi că ai urechile cam mari…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. La 31 de ani de la caderea comunismului mai e nevoie de anticomunisti? Peste inca 50 de ani tot cu comunismul vor lupta urmasii nostri?
      Care au fost actiunile concrete de opozitie fata de regim in cazul celor doi ,,cavaleri” ai cruciadei anticomuniste , mentionati in articolul dumneavoastra? In cazul domnului Rebengiuc cred ca putea sa-si rezerve si dumnealui un sul de hartie( sigur, altii meritau un bax sau un camion) jucand in filme de propaganda in timpul ,,regimului de trista amintire” dominat, nu-i asa de ,,odiosul dictator si sinistra lui sotie”.

      +13 voturi
      +1
      -1
        • Anticomunismul e o componenta a actiunilor postdecembriste a celor doi , chiar daca asta nu apare in articolul dumneavoastra. Pornind de la aceasta idee ma intrebam daca si peste 50 ani ne vom lupta cu comunistii, incercand sa explicam ramanerea in urma fata de Europa civilizata, sa-i zicem.

          +3 voturi
          +1
          -1
          • Nu este, de ce nu citiți mai atent articolul?
            Articolul e cât se poate de clar: este vorba de impostura, ciocoism, lichelism, fenomene care se pot găsi mai mult sau mai puțin în orice formă de societate, oricând și oriunde.
            Problema e că cei despre care am pomenit aici datorită scrisorii lor deschise – Rebenciuc nu are nicio treabă cu asta – în frunte cu filozoful Gabriel Liiceanu, consideră că la noi impostura a ajuns la un nivel absolut periculos pentru viitorul societății.
            Acesta este și actualitatea comentariului. Nu are nicio treabă cu comunismul, ci cu situația de acum, respectiv cu scrisoarea celor 50 la care face referire.

            0 voturi
            +1
            -1
    2. De acord. Impostura este la cote incredibile în Arad și în țară.
      … iarăși despre impostură că este la cote incredibile …
      … apoi ni se spune că … incredibil: există impostură.
      apoi, apoteotic se termină cu o descoperire inedită dar perfect argumentată: impostura este la cote incredibile.
      Un exemplu de argumentație, de logică într-o formă plină de poezie, de ritm.
      Urmează o referire la distincția esențială dintre semnificație și sensul aflăm că impostura este mare.
      Delir delirant, exuberant, pretențios, elitist0-etilist insistent.
      Undeva pe final ziaristica sublimă atinge subiectul listelor populate cu impostori și … totuși, nicio nedumerire, niciun semn de întrebare, NIMIC.
      Oare de ce-o fi atâta impostură, care să fie cauza? NIMIC! Și fără să identifici sau măcar să încerci să identifici o cauză, ceva, nu ai nicio șansă să identifici vre-o soluție, dar nu … nu este menirea ziaristului filozof să facă așa ceva. Nu, el nu trebuie să facă nimic cu sens, el trebuie doar să constate că apa-i udă și apoi pe pagini nenumărate să prezinte această constatare în termeni de descoperire transcedentală.

      0 voturi
      +1
      -1
    3. democratia are vreo legatura cu impostura? oare un apel catre lichele in decembrie 1989 nu se refera la perioada anterioara care intamplator era ” comunista” se refera la viitor , era o previziune? . listele de acum sunt facute cumva de popor? cine e de vina ? cei care se autopropun sau cei care nu propun pe cei merituosi si capabili? oare nu avem capabili si merituosi in Arad sau cumva cei ejectati din politica au fost nemerituosi? asa se intreaba Calimero….

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.