UTA i-a reziliat contractul atacantului olandez Kyvon Leidsman!
A venit în vară la Arad și a semnat cu UTA la scurt timp după ce a vrut să renunțe la cariera de fotbalist pentru…
A venit în vară la Arad și a semnat cu UTA la scurt timp după ce a vrut să renunțe la cariera de fotbalist pentru…
În perioada care urmează, 40 de construcții neautorizate din zona străzilor Mărului și Sabinelor din Arad vor fi demolate. Mai mult, urmează apoi și recuperarea…
UTA a început perfect meciul cu Universitatea Craiova. Două atacuri, două ocazii și încă din minutul 7 avea deja două goluri avans, amintindu-ne, în antiteză,…
Mircea Rednic a afirmat la declarațiile de dinaintea partidei din această seară cu Universitatea Craiova că la revolta jucătorilor de la antrenamentul de luni „au…
Rareș Pop revine printre titularii echipei UTA după două partide în care nu a adunat mai mult de zece minute pe teren. Ultima partidă începută…
UTA nu s-a antrenat astăzi din cauza neplății salariilor. Noi nu am fost la antrenament pentru că respectăm lipsa de respect a celor din conducerea…
Meciul dintre UTA și Farul a ajuns subiect de glume pe rețelele de socializare. A fost un meci la care ușor te putea lua somnul,…
Dacă ai văzut meciul dintre UTA și Farul probabil că nu mai ai chef să te uiți la fotbal, sau să nu te mai uiți…
Asociația Suporter Club UTA a câștigat un prim proces împotriva lui Alexandru Meszar, dar și împotriva lui Călin Costea, omul adus în club chiar de…
Noul gazon de pe arena „Francisc Neuman” prinde contur. Am făcut în această după amiază o vizită pe stadionul din Calea Aurel Vlaicu și echipele…
UTA întâlnește mâine de la ora 14.00, la Sibiu, campioana Farul Constanța. Echipa lui Gică Hagi luptă pentru un loc în play-off, în timp ce…
A fost adus cu surle și trâmbițe și parcă din start ceva nu a fost cum ne așteptam să fie transferul atacantului austriac Alexandar Vucenovic….
Refacerea gazonului de pe „Francisc Neuman” a trimis-o pe UTA în exil. Bătrâna Doamnă s-a mutat la Oradea, iar meciurile cu Oțelul și cu Farul,…
Așa cum ne așteptam încă de la înlocuirea sa cu Cooper la meciul pierdut de gruparea arădeană la Iași, Kevin Luckassen nu va mai evolua…
Parma a redevenit lider în Serie B după un meci cu un final incredibil în această după amiază contra celor de la Palermo. „Cruciații” au…
Old School a câștigat turneul caritabil de minifotbal de la Baza Desavoia, un turneu care a ajuns la cea de-a zecea ediție. Zece ani de…
UTA s-a întors înfrântă din deplasarea de la Iași, un joc în care atât cei din club cât și fanii arădeni își puneau mari speranțe,…
Un cititor ne-a scris în urmă cu puțin timp un mesaj pe care puteam citi disperarea. Foarte multe familii care locuiesc în Vladimirescu, dar am…
Sportivii de la Top Fighters Club Arad, club condus de Gabi Moț care este și antrenor, a participat în aceste zile la un concurs de…
UTA a pierdut pe terenul formației Poli Iași după un meci în care parcă a suferit o transformare în repriza a doua. Mircea Rednic, antrenorul…
UTA a pierdut un meci pe care, cu o altă atitudine, probabil nu l-ar fi pierdut nici dacă se juca trei zile. După o primă…
Eric Omondi a fost titularizat de Mircea Rednic în această seară în meciul cu Poli Iași, meci care va începe la ora 19:00. Kenyanul vine…
Sorin Rădoi, antrenorul secund al echipei UTA, a fost cel care s-a prezentat la conferința de presă dinaintea partidei cu Poli Iași, Mircea Rednic fiind…
Mircea Rednic a fost deranjat de starea terenului de la Oradea la partida de aseară, din Cupa României, cu FC Voluntari. Antrenorul Bătrânei Doamne a…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Nu-mi este la îndemână ca după o noapte lungă petrecută cu foștii mei elevi de acum treizeci de ani să scriu ceva despre banalitățile care...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Lauren Tomasi, corespondentă 9News Australia în SUA, a fost rănită duminică în timp ce relata în direct din centrul Los Angeles-ului, unde aveau loc proteste....
O variantă recent identificată de coronavirus – HKU5-CoV-2 – a fost descoperită la lilieci în China și este considerată „la doar o mutație distanță” de...
Senatorul columbian Miguel Uribe, un candidat la președinție, a fost împușcat sâmbătă la Bogota, potrivit guvernului și partidului său, iar soția sa a declarat că...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
În perioada 6-15 iunie 2025, Festivalul Internațional de Film Très Court revine pentru a 27-a ediție, una intensă și incluzivă, în 9 orașe. La Arad,...
Din 6 iunie, cinematografele românești vor găzdui proiecțiile filmului „Muzica Apusenilor”, un documentar de lung metraj liric cu un puternic mesaj ecologic. La Arad, va...
Regizorul iranian Jafar Panahi a fost distins sâmbătă cu prestigiosul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, pentru...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a...
Ca printr-un miracol, bustul rabinului Aaron Chorin a revenit din nou acasă, după o înstrăinare de trei decenii, iar comunitatea evreiască din Arad a cinstit...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
O variantă recent identificată de coronavirus – HKU5-CoV-2 – a fost descoperită la lilieci în China și este considerată „la doar o mutație distanță” de...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Desteapta-te romane !
adevarat comuna botosani prin eftimie construieste cetul de langa satul micalaca ; eftimie are in derulare constructii energetice de 4,5 miliarde ; in arad cine are aceasta suma ; nimeni
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări