duminicã, 19 mai, 2024

Special Arad Logo

    Start perfect, final în chinuri… UTA nu a rezistat în fața iureșului oltean deși a avut două goluri diferență

    de Lucian Dănilă | 20 decembrie 2023, 9:46 PM | Sport | Topic special

    0

    UTA a început perfect meciul cu Universitatea Craiova. Două atacuri, două ocazii și încă din minutul 7 avea deja două goluri avans, amintindu-ne, în antiteză, de partida cu Oțelul în care după cinci minute arădenii erau în dezavantaj de două goluri.

    Craiova nici nu a apucat să se așeze în teren și deja UTA avea 2-0. În minutul 3, Kurtic a încercat să-l deposedeze pe Rareș Pop la centrul terenului, a trimis mingea chiar la Diogo Rodrigues, acesta a plecat singur în flancul drept, a așezat mingea excelent pentru Cooper dar italo-ghanezul a șutat defectuos și migea s-ar fi dus afară 2-3 metri, dar noroc cu alunecarea lui Micovschi care a împins balonul în poartă pentru 1-0!

    După patru minute, Căpățână a greșit pasa pentru Screciu, Cooper a recuperat, a alergat până în careu dar a întârziat șutul, s-a închis aproape de linia de fund între portarul Craiovei și Screciu, dar a găsit un lob perfect cu exteriorul piciorului drept și Silva și-a introdus mingea în poartă la presiunea aceluiași Micovschi: 2-0! Ne frecam la ochi și ce ne-a venit în minte era: „Doamne, ce mult mai este din meci…”

    La 2-0, UTA s-a retras cu toată echipa în propria jumătate și Craiova a început să țese pase la mijlocul terenului. Mai mult, Universitatea l-a pierdut și pe Screciu și a fost nevoită să improvizeze cu Crețu în centrul liniei defensive. Din păcate, în minutul 18 a cedat și musculatura lui Micovschi și acesta i-a lăsat locul lui Stahl.

    Timp de 25 de minute, oltenii nu s-au apropiat periculos de poarta lui Iacob, dar și când au făcut-o au avut o situație imensă de gol. Kurtic s-a trezit pe 8 metri, poziție centrală, singur cu portarul Bătrânei Doamne în față, dar a șutat slab și Iacob a respins.

    În replică, deși avea o posesie de aproximativ 25-30 la sută, UTA a mai zvâcnit o dată în jumătatea adversă și Cooper a primit un fault la 20 de metri. Fretas a luat mingea și a executat în exteriorul barei din stânga lui Popescu.

    Iacob a mai avut o paradă senzațională la șutul lui Markovic spre vinclu din minutul 36. Patru minute mai târziu aveam să asistăm la momentul psihologic al jocului. O fază plecată pe traseul Stahl – Pop – Freitas se încheie cu un șut superb al brazilianului de la 22 de metri care face inutil plonjonul lui Popescu. Era 3-0 și parcă nimic nu mai putea schimba soarta partidei. Dar aceasta avea să fie schimbată de decizia VAR, o decizie venită după aproximativ cinci minute și care spunea că Stahl a fost în offside… Jocul s-a reluat, s-au dictat șapte minute de prelungiri și la primul atac al oltenilor, dintr-o contră a lui Cristi Mihai mingea a ajuns la Mitriță, micuțul din atacul Craiovei l-a găsit excelent pe Bancu și șutul acestuia la colțul lung a făcut ca și rezultatul de pe tabelă să se schimbe: 2-1. Deci, în loc de 3-0 aveam 2-1 și încă o jumătate de meci în față.

    Mai mult, la ultima fază din minutele de prelungiri dictate de arbitrul Szabolcs Kovacs, Benga a fost aproape să-și înscrie în propria poartă, dar din nou Iacob a fost la post.

    După pauză Craiova a urcat liniile în condițiile în care UTA asta și aștepta. Problema a fost că arădenii nu au mai pus nicio problemă în atac. Pe acest fond, era evident că vor apărea greșeli, iar Abeid a făcut-o foarte repede, încă din minutul 52 atunci când a intrat neglijent la Căpățână în suprafața de pedeapsă și Kovacs a dictat penalty. Faza a fost analizată în camera VAR și decizia a fost menținută. A fost penalty. Kurtic, cel care a ratat cea mai mare ocazie a primei părți, a luat mingea, dar șutul său a lovit transversala! UTA a scăpat de încă o situație dificilă…

    Peste două minute, Freitas a avut o acțiune solitară încheiată cu un șut peste poartă. Craiova forța egalarea și i-a introdus pe Koljic, Ivan, Houri și Atanas Trică pe teren. Posesia era în proporție covârșitoare a echipei lui Petev, dar cu excepția unor șuturi peste poartă, Iacob nu a simțit niciun pericol. În ciuda schimbărilor făcute de antrenorul bulgar, era evident că singurul pericol pentru UTA venea din banda stângă a oltenilor, acolo unde Mitriță și Bancu erau foarte activi. ȘI de acolo a venit și golul, după o acțiune inițiată de Houri, mingea a ajuns la Mitriță, iar șutul acestuia de la 20 de metri a fost deviat de Stolnik astfel încât Iacob nu a mai putut interveni: 2-2.

    Chiar dacă UTA a avut din start 2-0, în acest moment al jocului scorul de 2-2 părea unul echitabil la cum s-au desfășurat ostilitățile. Craiova părea echipa mai vie, echipa care venea din urmă și ne așteptam ca finalul de joc să-i aparțină, dar nu a mai avut forța de a pune presiune pe defensiva arădeană. În ultimele minute, UTA căuta să întârzie jocul, mulțumită și cu remiza, iar Craiova nu mai avea resurse de energie pentru a scoate mai mult.

    S-a încheiat 2-2, un punct pentru UTA pentru care probabil cei mai mulți ar fi semnat la startul partidei, dar acum arădenii rămân cu amărăciunea că au scăpat două puncte pe care le aveau din mână încă din startul perfect al jocului.

    Să vină vacanța și, pentru că s-a tot vorbit în ultimele zile, să vină banii la băieți… De salarii, că la câte puncte au adunat, banii din prime de joc sunt de semințe.

    FC UTA Arad – Universitatea Craiova 2-2 (2-1)

    Micovschi 3, Silva 7 – autogol / Bancu 45+1, Mitriță 76

    UTA: Fl. Iacob – Stolnik, Conte, Benga – Rodrigues, Cr. Mihai, Freitas (56 Marku), Abeid – R. Pop (56 Fabry), Cooper, Micovschi (19 Stahl, 56 Omondi).

    Pe bancă: Kucher – Dumitrașcu, Fabry, Omondi, Stanciu, Stahl, Căpușă, Iurasciuc, Marku. Antrenor: Mircea Rednic

    U. Craiova: L. Popescu – Căpățînă, Screciu (13 Mateiu), R. Silva, Bancu – Kurtic (68 Houri), Al. Crețu – Danciu (62 Trică), Roguljic (62 Ivan), Mitriță – Markovic (62 Koljic).

    Pe bancă: A. Goga – Șt. Vlădoiu, Mateiu, Houri, Isfan, Baiaram, Ivan, A. Trică, Koljic. Antrenor: Ivaylo Petev

    Arbitri: Szabolcs Kovacs (Carei) – Ferencz Tunyogi (Zalău), Adrian Vornicu (Iași). Rezervă: Sorin Vădana (Cluj)

    Camera VAR: Horațiu Feșnic și Doru Lucaciu (ambii din Cluj)

    Citește și:

    Rednic dă afară doi jucători după revolta de la antrenamentul de luni! Cine mai pleacă în pauza de iarnă?

    clas

    • Meciul Farul – Rapid este în desfășurare

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.