Săptămâna aceasta se închide drumul Bârsa-Sebiș
Consiliul Județean Arad anunță că drumul Bârsa-Sebiș va fi închis în perioada 27-30 aprilie 2022, de miercuri până sâmbătă inclusiv, la km 64+706, pentru lucrări…
Consiliul Județean Arad anunță că drumul Bârsa-Sebiș va fi închis în perioada 27-30 aprilie 2022, de miercuri până sâmbătă inclusiv, la km 64+706, pentru lucrări…
Sebișul a avut, recent, onoarea de a găzdui prima etapă din Campionatul Național de Endurocross Polaris a sezonului competițional 2022. Clubul Lion Racing Team a…
Polițiștii orașului Sebiș și ai secțiilor rurale 9 Sebiș și 10 Gurahonț au organizat, în ziua de 29 ianuarie, o acțiune de amploare în orașul…
Consiliul Județean Arad a prelungit valabilitatea certificatului de urbanism solicitat de E-Distribuție Banat, necesar pentru modernizarea a 9,5 kilometri de rețea de energie electrică, de…
Campionatul Național de Endurocross a avut programată, duminică, la Sebiș cea de a doua etapă. Asociația Clubul Sportiv Lion Racing Team Sebiș a organizat concursul…
Sebiș Extrem Crosscountry este numele evenimentului care va avea loc la finele acestei săptămâni în localitatea din județul nostru. Asociația Clubul Sportiv Lion Racing Team…
Comunicat. În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad,…
Institutul Național de Hirdologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o nouă atenționare de Cod galben de inundații pe mai multe râuri din țară,…
Federația Română de Motociclism și-a făcut bunul obicei de a reaminti performanțele celor mai buni piloți din acest sezon „pandemic”. Printre ei și arădeanul Attila…
Ultima etapă din Campionatul Național de Endurocross a avut loc, recent, la Bacău. Clubul X-Cape a organizat etapa a V-a în comuna Sărata, concurând clasele:…
Se suspendă activitatea din sucursala AJOFM Sebiș după ce un angajat a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Perioada de 14 zile în care angajații…
Clubul Lion Racing Team Sebiș a organizat, în weekendul trecut, prima etapă din Campionatul Național al României la Endurocross. Sebiș Enduro Challenge a fost, conform…
Comunicat. Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, în cooperare cu Garda Forestieră Arad, au desfășurat, ieri, controale ale fondului forestier de pe raza Ocolului…
În decursul zilei de ieri, 15 iunie, polițiștii orașului Sebiș și cei ai Secției 2 de Poliție Micălaca au prins în trafic doi șoferi aflați sub…
Federația Română de Motociclism a propus, în această săptămână, un nou calendar competițional pentru sezonul 2020, care prevede că prima competiție din județul nostru va…
Astăzi a fost semnat contractul pentru proiectul prin care va fi construit un bloc de locuinţe sociale şi vor fi realizate piste de biciclete pentru…
Primarul interimar de la Sebiș a murit azi în urma unui infarct. Radu Demetrescu a preluat funcția de primar din 2018, după ce fostul primar…
Un nou proiect cu finanțare europeană, prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020 pentru infrastructura de sănătate din județul Arad. Directorul general al Agenției pentru…
Gheorghe Feieș, primarul orașului Sebiș a pierdut la începutul anului trecut procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI) și a fost declarat, irevocabil, incompatibil cu…
„Nevinovat până la proba contrarie”! De asta beneficiază toți cei implicați în diferite anchete, investigații sau procese. Și noi suntem de aceeași părere, deoarece așa…
În urmă cu aproximativ trei ore, Detașamentul de Pompieri Sebiș a fost aleratat pentru a interveni la un incendiu ce se manifesta la o magazie…
Comunicat. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai orașului Sebiș și polițiști din cadrul I.P.J. Alba au pus în aplicare un mandat de…
Detașamentul de Pompieri Sebiș a intervenit în această seară în localitatea Sebiș pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Când pompierii sebișeni au ajuns,…

La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...
„Shit happens”. Acesta a fost răspunsul, unicul, de altfel, pe care l-am primit din partea unui ortoped pe care l-am consultat de curând pentru o...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Un fenomen spectaculos, cunoscut drept „Meduza cosmică”, a atras atenția pasionaților de astronomie și a spectatorilor de pe coasta spațială a Floridei, după lansarea misiunii...
Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
E haos pe căile ferate din vestul Germaniei, circulația trenurilor fiind serios perturbată sâmbătă dimineața, după ce persoane necunoscute au tăiat și au furat cabluri....

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...
Încercările Statelor Unite de a limita accesul Chinei la tehnologiile avansate pentru inteligență artificială par să producă un efect neașteptat. În loc să încetinească dezvoltarea...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...
Clockwork, noua divizie de filme contemporane lansat de Warner Bros sub conducerea lui Christian Parkes, va fi integrat în conglomeratul rezultat din fuziunea Paramount–Warner Bros,...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)