Viitorul dezvoltării zonei de frontieră dintre România și Ungaria, dezbătut la Pecica
O întâlnire importantă între primarii și reprezentanții autorităților locale ale orașelor din zona…
O întâlnire importantă între primarii și reprezentanții autorităților locale ale orașelor din zona…
Știri Arad – Comunicat. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 15.11.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului …
Știri Arad. Pe adresa
Știri Arad. Panică în această seară la ieșirea din Arad spre Nădlac. Un autoturism Mercedes a luat foc în mers, arzând apoi în totalitate, flacăra…
Știri Arad. Conducătorul unui autoturism marca Volkswagen Passat Break de culoare roșie, care circula pe banda 1 a sensului de mers dinspre cartierul Aurel Vlaicu…
Liderul bisericii Harvest din Arad, cea de la intrarea în Vladimirescu dinspre…
Știri Arad. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad (ISU Arad) au fost solicitați să intervină la o hală industrială situată pe strada…
Asociația Dalia marchează, pentru al treilea an consecutiv, Ziua Internaționala a Prematuritatii – 17.11.2016. Anul aceasta am ales să iluminăm în mov Palatul Administrativ Arad….
În această dimineață, parterul centrului comercial Atrium a fost transformat într-un „labirint anticorupție”, prin care DGA, împreună cu Asociația Pro Democrația, au declarat război corupției…
Știri Arad. Primarul comunei Tîrnova, care este totodată cel mai vechi primar liberal din țară, a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate….
Marţi, 15 noiembrie, în cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune…
Asociaţia Euromediu, în colaborare cu Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad, va participa la acţiunea de voluntariat „Vino să ne replantăm copacii”, acţiune ce face parte din proiectul…
Știri Arad. În jurul orei 20:50, un șofer de TIR s-a răsturnat într-un șanț, în localitatea Lipova. Conducătorul unui TIR înmatriculat în Arad, care circula…
Știri Arad. Un accident mortal s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe Centura Nord-Vest a municipiului Arad, în zona industrială. Astfel, conducătorul auto al…
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus prin rechizitoriul din data de 14.11.2016, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv…
O metodă inedită de formare a cetățenilor. O activitate masivă de conștientizare împotriva corupției. Iată esența proiectului…
Ziua de 13 continuă să fie una cu ghinion pentru șoferii arădeni.
Știri Arad. În urmă cu câteva zile era la un târg internațional la Bratislava. Ajuns acasă, Mădălin a postat pe Facebook poze din Slovacia, scriind…
Știri Arad. Un tânăr și-a pierdut viața într-un accident groaznic ce a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 02:00, pe Drumul Național 7.
Ion Țiriac se află în continuare pe primul loc în cel mai recent clasament al revistei Capital, iar pe…
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Arad şi procurorii D.I.I.C.O.T. au ridicat 75 de grame de cannabis, în urma unei percheziţii efectuată la locuința…
Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată la Arad vineri, cu trei zile înainte de data oficială (14 noiembrie), în organizarea „Lions Club Arad 2007”…
Știri Arad. O tamponare, am putea spune stupidă, a avut loc aseară, în jurul orei 19:00, în parcarea magazinului Lidl de pe Calea Radnei. După…
Știri Arad. Un accident mortal a avut loc vineri dimineața pe Drumul Național 69, în dreptul localității localității Vinga. Este vorba despre un bărbat de…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Nu vă ambalați încă, titlul mi-a venit urmărind activitatea aleșilor noștri, arădeni, adică, în săptămâna care a trecut. Deosebită din mai multe puncte de vedere....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Producătorul italian de articole de lux Prada a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului Versace de la grupul american Capri...
George Simion a comparat ieri Franța cu Iranul, a stâlcit limba franceză și a acuzat ingerințe ale Franței în alegerile din România, la un post...
FC Barcelona a devenit campioana Spaniei, după ce s-a impus cu 2-0 în derbyul Cataloniei, pe terenul lui Espanyol. Însă înainte de partidă au fost...
Guvernul condus de Viktor Orban a decis să prelungească plafonarea adaosului comercial pentru unele produse non-alimentare, din 19 mai până pe 31 august, măsură care...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Unul dintre cei mai mari actori din lume, Robert De Niro, a făcut un apel puternic la vot, chiar în debutul festivalului de film de...
Filmul „Emilia Perez“ (r. Jacques Audiard) câștigător a numeroase premii și nominalizări la festivalurile internaționale, printre care două premii Oscar și două premii Cannes, va...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Subcarpați, Coma, Kaleo, Silver...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
Aradul se pregătește să vibreze în ritmuri internaționale! De astăzi, 9 mai, începând cu ora 19:00, Parcul Mihai Eminescu găzduiește World Music Festival, un eveniment...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Sigla serviciului de streaming Max, inițial HBO Max, seamănă acum mai mult cu logoul HBO. Compania Warner Bros. Discovery a lansat noua identitate vizuală pentru...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Ați uitat să spuneți când a spus asta Nicușor Dan. Fiindcă este foarte important. A iesit după nici un an din partidul pe care l-a fondat (...)
Ca o completare la ce a scris @Matrix reloaded, declarația lui Nicușor e mai lungă: --- „Sunt trei lucruri esențiale pe care USR dorește să le (...)
@hazna Ai și vreo statistica, știi câți di medici s-au vaccinat și câți nu? Sau rostogolești niște afirmații fără acoperire, conspirationistule?🤣