vineri, 16 mai, 2025

Special Arad Logo

    Dezbaterea finală, continuarea prelungirii: Nicușor la Cotroceni

    Nu e cazul să intrați încă în panică, s-a dus doar la dezbaterea stabilită de dinainte la care George Simion și-a trimis din nou scaunul. Ca norocul, cei de la TVR au fost atenți, prevăzând absența lui Simion, eliminând orice mobilier care ar fi putut aminti de el la Cotroceni. Toate astea după ce, absentul general, așa din zbor, între două ieșiri la aeroport, l-a înjurat pe contracandidatul său, făcându-l autist.

    Da, desigur, nu este o înjurătură în sine, psihiatrii știu asta foarte bine, însă pe Facebook și pe TikTok, cei care nu au cunoștințe psihologice, îl folosesc în loc de înjurătură. Termenul este de mult pe site-urile unde se desfășoară dezbaterea între galerii, nu-i de mirare că a ajuns în sfârșit până și la Simion. Bine că nu a folosit și sintagma care se referă la boala Alzheimer, poate nu reușea să pronunțe corect.

    Așadar, Simion, în timp ce Nicușor Dan este la dezbatere la Cotroceni, se ocupă de datorii la Bruxelles. Chiar dacă, așa cum cei de acolo ne-au anunțat, ei acuma au altă treabă. Să ne vedem, așadar, și noi de treaba noastră, să vedem ce a mai zis Nicușor Dan la dezbaterea pomenită mai sus, organizată de TVR și ținută la Palatul Cotroceni.

    De fapt la prima și ultima dintre cele două, întrucât cea care ar fi urmat să aibă loc astăzi, adică 16 Mai, a fost în cele din urmă anulată de TVR, având în vedere că George Simion a refuzat din nou întâlnirea cu „autistul, săracul”, probabil ca să fie, până în ultima clipă, cât mai departe de palatul prezidențial.

    • Citește și: TVR: George Simion nu a confirmat, dezbaterea din 16 mai nu va mai avea loc

    Și ca să nu ne facem iluzii, treaba este și mai nasoală: Simion nu se va duce la TVR să dezbată cu Nicușor Dan, ci la Realitatea TV, să se simtă bine cu Călin Georgescu.  Mai mult decât atât, într-un fel și-a cerut scuze pentru că l-a făcut autist – probabil i s-a spus că autismul este o boală, nu un viciu – și-a revenit și l-a făcut, în compensație, securist, nazist, comunist, șorosist. Se pare că încă nu i s-a spus că astea oarecum se exclud unul pe altul.

    Iar în ceea ce privește prezența lui Nicușor Dan de aseară la Cotroceni, nimic nou. Așa este el, săracul, simplu și previzibil, susține de la început până la sfârșit în ceea ce crede și ceea ce vrea să facă. Nimic spectaculos, așa cum am văzut și aseară, iar asta deranjează. Simion, protejatul lui Georgescu – nu noi, el a spus-o – este deja îngrijorat, pe această idee, de încercări de fraudare a turului doi, atrăgând atenția autorităților asupra pericolului.

    Având în vedere toate acestea, se pare că e bine, George Simion a ajuns la concluzia că s-ar putea să piardă definitiv dezbaterea inexistentă dintre el și cel care este încă două-trei zile primar al Bucureștiului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Desigur , fișa postului e sfântă și trebuie respectată, dar nu vă mai zdrumicați atâta , că sunteți om în vârstă și poate să vă cauzeze la sinapse. Președinte va ieși ( vorba precedentului ) cine „trebe”. Cu o diferență de 2-3% ( marjă de eroare +/- 1% ) , fără implicarea prea mare a difereței de circa 5-6 % dintre numărul celor înscriși pe listele de votanți și numărul lor real. Ar fi culmea democrației și nu e cazul, ca într-o ” țară tristă și plină de umor” prostimea să pună Șefu’ din fruntea Armatei , Serviciilor ( câte or fi ) Justiției , ambasadorilor ( unii deja și l-au pus ), toate fiind articulate încă de pe vremea lui Pârțag într-un sistem extrem de folositor ( o erată , niște dosare , o anulare , niște pensii la schimb etc. ) .
      Ca să nu existe dubii, salvatorul desemnat ( al Bucureștiului , al României și probabil va veni și rândul Europei ) a și comunicat că se simte purtat pe brațe. Din păcate pentru noi, entitate cu pricina nu vine de la biserica Schitu Maicilor ci de la vecinii ei.
      Partea proastă a lucrurilor este că fostul Cârmaci , într-unul din rarele momente de sinceritate verbală, ne-a comunicat că România este un stat eșuat. Așa că din navă, pentru a fi adusă la linia de plutire, va trebui aruncat peste bord măcar o parte din lest . Fără să fiu foarte preocupat de viața politică , am observat totuși , că în spatele viitorului timonier s-au adunat ca susținători toți mateloții ( unul doar parțial ) care au contribuit la așezarea navei pe banc ( și nu e bancul cu La Fontaine ). Să sperăm totuși că nu vor arunca peste bord timonierul pentru a chema un remorcher.

      --1 voturi
      +1
      -1
      • Cu respectul pentru faptul că sunteți printre foarte puținii comentatori care își asumă identitatea, nu vă faceți griji pentru sănătatea mea. Poate nu ați realizat, pentru un jurnalist bătrân scandalul este ca un elixir. În rest, suntem de acord în mare, cu singura observație că Nicușor Dan, cu toate limitele sale, este primul om din afara sistemului care poate ajunge președinte. Lucru mare, chiar foarte mare…De aceea nu-i de mirare că în afară de ungurii de la UDMR, nici un partid nu-l votează cu bucurie. PSD 60%, PNL 80, doar UDMR e la peste 95. Explicația este simplă: Nicușor vine din afara sistemului de partide, care cuprinde mai nou și AUR, iar ungurii sunt înverșunați din cauza cimitirului din Valea Uzului. Pe bună dreptate, în fond Simion atunci a ajuns în atenția națională pentru prima oară.

        +5 voturi
        +1
        -1
    2. Este clar ca lumina zilei că dl.G.S. nu oferă soluții la problemele de interes general (economie, sănătate, educație, etc). Continuă pe aceeași logica simplă de galerie; se ferește de o dezbare reală și merge acolo unde sunt suporterii lui pe care-I îmbrobodește cu aceleași lozinci pe care aceștia doresc să le audă; exact ca pe stadion, exluzând orice abordare rațională în care să prezinte modalitățile în care va rezolva domnia sa situatia de criză pe care, în parte, chiar el a generat-o.

      +9 voturi
      +1
      -1
    3. @La prosteală
      Urmăresc chestiunea și adevărul crunt este că nici unul nu vine cu soluții concrete, din contră, cel pe care îl crezi cel mai pregătit intelectual este împotriva refer elor administrative și bugetare…

      --1 voturi
      +1
      -1
    4. soluții concrete?… La ce?? Măcar un exemplu!
      La o trezire în conștiință uluitoare?…
      La suveranism-distributist?…
      La relația alegători – salvator al poporului?..
      sau la populismul extrem la o aură „mesianică” în relația alegători?.. O strategie de marketing?…
      cum putem construi la prețuri de producător case de la 0 în 12 zile la 35000 euro?..
      Au o soluție pentru tine! Poți cumpăra, pentru doar 199.99 de lei!!… Generatoarele cu cristale din Star trek!

      La scene violente – verbale sau fizice – în Parlamentul României „Te agresez sexual, scroafo!”?….
      „partidul său este poporul român”?…

      soluție concretă la soluție ideală
      Doua „substanțe” formează o „soluție” ideală atunci când la „dizolvare” nu se produce nici o variație de volum

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.